Mirela Vaida prezintă noua emisiune TV, la Antena Stars, „Petrecem în familie„, pe lângă Acces Direct. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Mirela Vaida este zi de zi pe micile ecrane, fiind prezentatoarea emisiunii Acces Direct de ani de zile. Ei bine, cariera ei nu se mai rezumă de acum înainte doar la aceasta, ci începând de duminica va prezenta un nou show TV, care cu siguranță va fi pe placul telespectatorilor!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Mirela Vaida nu are nevoie de vreo descriere, fiind cunoscută drept una dintre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare TV. De ani de zile, este prezentă în fiecare zi pe micile ecrane, în emisiunea în care dezbate fel și fel de subiecte și găsește totodată soluții alături de oamenii legii. Pe lângă aceasta, are și rol de mamă full time, cu trei copii acasă, însă are grijă și de latura ei artistică, aducând mereu în fața fanilor piese noi.
Citește și: Mirela Vaida prezintă Revelionul la Antena Stars alături de Vali Vijelie. Ce artiști vor cânta
Mirela Vaida prezintă noua emisiune TV „Petrecem în familie„, la Antena Stars
Începând din acest weekend, pe lângă atribuțiile menționate mai sus, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Antena Stars, Mirela Vaida le aduce telespectatorilor emisiunea „Petrecem în familie„. Despre ce este vorba? Pe înțeles tuturor despre momente artistice inedite, interviuri cu personalităţi marcante, dar şi numere inspirate din show-uri de varietăţi. Toate sunt alese cu mare atenție, tocmai pentru a fi potrivite unei seri relaxante, petrecute în familie.
„Petrecem în familie va debuta duminică, de la ora 20.00, ora la care, spunem noi, toți membrii familiei petrec împreună, în liniștea casei și își îndreaptă energia către lucruri care îi relaxează, care îi binedispun. Ne propunem, cu această emisiune, să aducem, în fața telespectatorilor, mari personalități din România, însă „dezbrăcaţi', dacă îmi permiteţi, de toate aceste titluri și performanțe profesionale și să-i arătăm așa cum sunt ei, ca oameni. Ne interesează rețeta din spatele unui om de succes – cine i-a fost alături, cine l-a ajutat, atunci când a trecut prin cumpene – în cadrul unei discuții calde și relaxante, cu foarte multe momente pe care le-am pregătit, împreună cu echipa, astfel încât să-i surprindem în toate stările lor naturale', a declarat Mirela Vaida.
Mirela Vaida consideră noua emisiune un 'must have' în televiziunea românească
Mirela Vaida nu s-a oprit aici cu șirul declarațiilor, ci a dezvăluit despre noua emisiune pe care o prezintă faptul că este ca un 'must-have„ pentru televiziunea din România. Mai precis, consideră că lumea se axează doar pe talentul oamenilor din showbiz-ul românesc, însă prea puțin pe cine sunt ei, de fapt, ca și oameni, în spatele faimei.
„Cred că această emisiune este exact ceea ce lipsește din peisajul televiziunii românești și mai cred că avem nevoie de puțină emoție, de povești cu și despre succes. Am pregătit deja câteva ediții absolut superbe, cu și despre Mirabela Dauer, Elisabeta Lipă și Stela Popescu, iar surprizele nu se opresc aici. Trebuie neapărat să fiți alături de noi și să vedeți cât de multă muncă și sacrificiu stau în spatele succesului și că nimic nu se face fără foarte multă voință!', a mai continuat Mirela Vaida.
Ce studii are Mirela Vaida și ce meserie a vrut să aibă, înainte să debuteze în televiziune și actorie
Înainte de a debuta în televiziune, Mirela Vaida și-a dorit, împinsă și de familie, să devină avocat. Prezentatoarea TV a finalizat studii în acest domeniu, însă nu a profesat niciodată, căci s-a simțit atrasă de zona artistică, astfel că de ani de zile lucrează în televiziune!
„Și eu m-am gândit: Am irosit atâția ani învățând!’. A trebuit să învăț mult la Facultatea de Drept. Eu am făcut-o și la Universitatea București, unde era concurență mare și se intra foarte greu. După care am făcut 2 mastere și un Institut Diplomatic Român, după Comunicare. Ceea ce fac acum nu are nicio legătură, sunt pe scenă de 15 ani la Teatrul de Revistă, joc și cânt nativ.
Ceea ce fac la televiziune este o chestie care implică niște abilități cu care te naști sau le îmbunătățești pe parcursul vieții prin exercițiu. Însă, cred că nimic nu este întâmplător! La Drept a trebuit să învățăm foarte multe legi, mă ajută în emisiune. Nu îmi dădeam seama dacă nu studiam!
Faptul că vorbesc mult este tot din avocatură, eu îmi doream să devin avocat, ceea ce mă ajută la televiziune. Partea artistică este nativă, cea mai puțin educată în sensul de școală, dar îmi aduce cea mai mare satisfacție. Nu faceți ca mine, învățați dacă vreți să faceți ceva! Eu sunt un exemplu de unde dai și unde crapă, însă nimic din ce am studiat nu a fost întâmplător pentru că m-a ajutat în diverse momente ale vieții’, a declarat prezentatorea TV, potrivit ego.ro.
Sursă foto: Facebook / comunicat