Misha și Connect-R, împreună și după 5 ani de la divorț. Cum îi apropie fiica lor: ”În general, dacă poate, vine și el...”

 Calin Maria Bianca
.

Misha și Connect-R, împreună și după 5 ani de la divorț. Cum îi apropie fiica lor. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Misha și Connect-R au trăit o frumoasă poveste de dragoste ani de zile, însă din nefericire au ajuns la despărțire mai repede decât oricine se aștepta. Cei doi artiști au împreună o fiică, pe Maya, care reușește cu brio să-i țină unul lângă altul în cele mai speciale momente din viața ei. Iată despre ce este vorba, de fapt!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Connect-R și Misha s-au căsătorit în anul 2014, în cadrul unei ceremonii de vis, în care nașul de cununie a fost chiar artistul Pepe. Din nefericire, mariajul lor nu a fost menit să dureze, astfel că la mai puțin de 3 ani au semnat actele de divorț. Totuși, fiindcă din rodul iubirii lor a rezultat și o fetiță minunată, cei doi au rămas în relații cât se poate de bune, de dragul micuței Maya.

connectr8connectr8

Citește și: Connect-R recunoaște că a înșelat-o pe Misha în timpul căsniciei: „M-a prins că aveam o altă relație. Și nu o dată!”. Artistul vrea să se împace cu ea

Citește și: Misha, reacție după ce Connect-R a spus că a înșelat-o și că o lasă pe ea să își refacă viața prima, după divorț: „Va avea de așteptat mult și bine, dacă el…'

Citește și: „A fost nuntă de trei zile și trei nopți, cum visează toate nevestele și fiicele voastre. Nu știi ce a fost pe toți parveniții!”. Dana Budeanu a comentat nunta fiicei lui Mircea Geoană

Citește și: Gabriela Cristea a fost criticată după ce și-a dus fiicele la coafor și le-a vopsit părul roz: „O să ziceți că e prea devreme, dar…”

Misha și Connect-R, împreună și după 5 ani de la divorț

Nu, asta nu o spunem doar noi, fiindcă chiar cei doi artiști au declarat în nenumărate rânduri că au o relație frumoasă, bazată pe respect. De-a lungul anilor, Misha și Connect-R nu doar că au pozat în familia perfectă, ci au plecat și în vacanțe împreună cu fiica lor, asemenea unei adevărate familii, de parcă nu au trecut printr-un divorț. Acum, Misha a dezvăluit că fiica lor știe mereu cum să-i aducă împreună. Mai concret, Maya urmează să înceapă școala, moment în care atât mama ei, cât și tatăl ei, îi vor fi alături.

'De obicei, da (n.r să meargă și ea și Connect-R la începerea școlii), dar dacă se întâmplă să fie Relu plecat pe undeva, mă duc doar eu. În general, dacă poate, vine și el, bineînțeles. (…) Nu sunt emoțiile alea, ca în primul an de școală, îți dai seama. Dar fiecare an vine cu ceva nou. Acum o să meargă în alt corp și o să schimbe cumva clasa, vor rămâne aceiași colegi, dar este o mică schimbare și pentru ea. Dar e OK.', a spus Misha pentru Cancan.

Misha și Connect-R nu au mai fost în vacanță alături de fiica lor vara aceasta

Dacă în fiecare vară obișnuiau să meargă toți trei într-o vacanță, ca o adevărată familie, totul de dragul fiicei pe care o au împreună, de data aceasta lucrurile au luat o altă întorsătură. Nu au mai plecat, însă nu că nu au vrut, ci pentru că nu au avut timp liber. Misha a avut foarte mult de muncă pe plan profesional, așa că a recunoscut că vara aceasta nu s-a distrat mai deloc, însă nici toamna nu se anunță una liberă.

'Cu muncă. Nici nu mi-am dat seama că a trecut vara. Muncă, evenimente, acasă cu Maya, am mai plecat în weekend-uri, dar nu în vacanță. Am fost ba la ai mei la Galați sau la țară, pe la rude. Nu am reușit să ajung anul ăsta la mare, nici la munte. Nu prea m-am distrat vara asta, sincer. (…) Nu-mi iau vacanță, pentru că urmează să scot piesă. Se numește „Tarot' și este total în afara zonei mele de confort, este total altceva față de ce am scos până acum. Toamna se anunță cu muncă, evenimente, deci abia aștept să vină toamna adevărată, nicidecum nu o să plec în vacanță.', a mai spus Misha pentru sursa menționată mai sus.

Connect-R vrea să se împace cu Misha, dar ea refuză

În urmă cu câteva luni, Connect-R a fost mai sincer ca niciodată și a recunoscut în fața tuturor, chiar în cartea sa, faptul că Misha a avut multe de îndurat din cauza lui. Nu doar comportamentul său era unul deloc pe placul ei, ci artistul a spus clar că a făcut multe greșeli, printre care și infidelitate. Deși s-a schimbat radical, ea nu-l mai poate ierta și nu mai poate avea încredere în el, însă Connect-R încă speră la o împăcare, altfel nu vrea să își refacă viața cu nimeni.

„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț. Ea a avut un cumul de stări, numeroasele mele trădări s-au tot adunat până într-o zi, când a luat decizia de a divorța. Astăzi, în noua mea stare nu aș mai avea de gând să înșel, nici gând să mai beau, nici gând să mă mai droghez, nici gând să-mi trădez soția. Sunt alt om. De ce n-a zis acum, hai să mergem înainte? Te iert și continuăm. N-a zis pentru că este o femeie orgolioasă, mai cred că a fost rănită și că și-a pierdut încrederea în mine.

Și a rămas cu trauma provocată de mine, n-a putut să treacă. Chiar dacă, în anumite momente, aș fi sperat la o împăcare, cu prima ocazie, îmi reproșa tăios toate gesturile mele de trădare. Mă făcea să mă simt ultimul om, n-a putut să creeze pacea în casă. N-a putut să treacă peste momentele mele de rătăcire. Eu le lăsasem mult în urmă. La mine nu mai funcționau reproșurile pentru că știam cine sunt și cum m-am schimbat.

Ea mă vedea că sunt altfel, mă vede acum că m-am schimbat dar nu acceptă împăcarea. Cel mult o ușă întredeschisă. E vorba de orgoliu și neîncredere. Are teamă că se pot repeta trădările mele și nu vrea să mai trăiască nicio dezamăgire. E Rac, e familistă convinsă, a renunțat la o carieră națională și internațională ca să fie cu mine, ca să se nască fata, iar eu am răsturnat masa, am trădat-o. Eu înțeleg dezamăgirea ei și nu îmi refac viața!’, a povestit artistul în cartea sa „Din Livada cu nuci’.

Sursă foto: Facebook / Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton