Jorge a dezvăluit în podcastul lui Horia Brenciu momentul în care Marius Moga i-a schimbat viața. Era la preselecția unui concurs de talente, acum 20 de ani, iar Marius Moga a contribuit major la celebritatea de care se bucură în prezent. Jorge îi este recunoscător compozitorului și a explicat cum l-a ajutat la vremea aceea.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Între Jorge și Marius Moga este o prietenie foarte veche, despre care nu multă lume știe. Jorge a dezvăluit că Marius Moga l-a jurizat la primul său concurs de talente și tot el a fost cel care i-a dat vestea cea mare, anunțându-l că se numără printre cei care au trecut proba. Dintre sutele de persoane care au participat, Jorge s-a numărat printre cei 24 care au mers mai departe. Însă nu doar asta a fost contribuția lui Marius Moga la cariera lui Jorge!
Cum l-a ajutat Marius Moga pe Jorge în carieră
Marius Moga și Jorge au colaborat ani la rând, asta după ce compozitorul a pus o cărămidă serioadă la cariera cântărețului.
„Am cântat ceva și ne-au pus în rânduri și ziceau pe rând care pleacă. Nu mai puteam de frică. După asta a fost și o probă de dans, ne-au dat niște mișcări. După aceea ne-au dus la București la Buftea pentru proba de la București.
Erau mulți băieți și multe fete din care trebuiau să aleagă 24 de fete, 24 de băieți. Marius Moga cânta la pian, când am ajuns să văd dacă trecem mai departe. Vine Marius Moga și zice 'Din păcate să știi că trenul pentru tine a plecat..dar tu ai reușit să urci în ultimul vagon'.', a dezvăluit Jorge.
Inițial, Marius Moga l-a remarcat la un concurs la Constanța și de acolo. Tot datorită lui, Jorge a reușit să ajungă în trupa Cocktail, iar mai târziu a prins gustul celebrității și mai apoi a ajuns să aibă o carieră în televiziune.
Jorge a recunoscut în podcastul lui Horia Brenciu că, pentru el, să-l întâlnească pe Marius Moga a fost cel mai bun lucru ce i s-a putut întâmpla. „Lui Marius îi datorez tot, mereu am fost fan, faptul că ne-a compus un album, să stai lângă Marius Moga la vârsta aia…să stai lângă cineva de aceeași vârstă care e cel mai mare compozitor din țară..înseamnă ceva', a spus artistul.
Ce așteptări are Jorge de la copiii lui, în privința carierei
Jorge și Ramona Prodea formează un cuplu de mai bine de 10 ani și au împreună un băiețel, pe nume David (6 ani). Din căsnicia cu Alina laufer, artistul mai mare o fată, Karina, în vârstă de 14 ani. La rândul ei, partenera acestuia mai are o fiică din căsnicia anterioară, pe Ilinca (20 ani), pasionată de make-up și vlogging.
Artist la bază, Jorge a remarcat că cei trei copii ai săi au înclinații muzicale și spune că i-ar plăcea să-i calce pe urme, deși este un domeniu anevoios.
„Nu știu, poate că Ilinca și-a dorit, fata cea mare, să cânte, însă nu s-a concretizat nimic, pentru că nici eu nu am fost așa: haide, bine, hai să te ajut să faci! Am vrut să o las pe ea să-și facă filmul ei, pentru că am vrut să vină de la vârsta ei, să vină cu energia ei, nu am vrut să mă bag eu în treaba asta.
Și Karina, cea mijlocie, are veleități de artistă, dar nu vrea să și le etaleze, nu vrea să cânte niciodată de față cu mine, iar David e micuț, ar vrea să cânte la orice instrument, să știe la toate dacă se poate dintr-odată. Are ureche muzicală, asta știu sigur.
Pe copii vreau să-i susțin necondiționat în ceea ce consideră ei că vor să facă în viață, pentru că ăsta e rolul meu ca părinte să-i susțin în orice meserie pe care și-o aleg. Mi-ar plăcea să-și aleagă din adolescență sau de când termină facultatea sau până termină facultatea sau dacă o termină să-și găsească drumul, pentru că a fost foarte greu pentru mine să-mi găsesc calea, deși am știut întotdeauna că sunt artist, nu mereu a fost viața roz’, spune Jorge, potrivit impact.ro.