Dan Negru este unul dintre cei mai apreciați prezentatori tv din România. Omul de televiziune are o carieră de succes, dar și o familie minunată. Deși este celebru și cunoscut de multă lume, Dan Negru își expune cei doi copii foarte rar. Recent, moderatorul TV a vorbit despre Daria și Bogdan, cei doi copii ai săi.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Fără doar și poate, Dan Negru se numără printre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori tv de la noi din țară. De-a lungul anilor a moderat zeci de emisiuni de succes. Cu toate astea, Dan Negru este foarte discret cu viața sa de familie și preferă să nu se afișeze prea des cu soția si copiii sai.
Dan Negru trăiește o poveste de dragoste frumoasă alături de Codruța, femeia cu care este căsătorit de 17 ani și au împreună doi copii minunați, pe Daria și Bogdan. Prezentatorul de la Kanal D se afișează foarte rar alături de copiii săi, explicând care este motivul.
Motivul pentru care Dan Negru nu își expune des cei doi copii
Dan Negru are o carieră de succes în televiziune și de-a lungul anilor a prezentat numeroase emisiuni de succes. Cu toate astea, moderatorul tv a fost mereu discret cu viața sa personală și și-a ținut familia departe de lumina reflectoarelor. Recent, Dan Negru a vorbit despre cei doi copii ai săi, Bogdan și Daria și a explicat de ce îi expune atât de rar în mediul online. Prezentatorul de la Kanal D a mărturisit că preferă ca micuții să își aleagă singuri un drum în viață și nu vrea să îi expună public prea des.
„Nu-mi arăt copiii prin emisiuni de TV, nu-i duc pe la ședințe foto și nici măcar pe rețele de socializare nu-i expun. Postez foarte rar poze cu ei. Îi las să-și aleagă singuri drumul în viață..(…) Nu copiii se pierd, părinții sunt pierduți. Eșecul e al părinților care trăiesc într-o societate haotică și tot ceea ce-și doresc de la copii e performanță. Eu sper ca ai mei să mă iubească întotdeauna. Nu-i vreau performanți, nu-i vreau elite, nu-i vreau plecați la studii în străinătate. Îi vreau oameni buni, cu care să mă mândresc până târziu, în apusul meu.”, a declarat Dan Negru pentru Libertatea.
Dan Negru: „Azi copiii nu mai au reguli”
Dan Negru este căsătorit cu soția sa, Codruța, de 17 ani și formează un cuplu minunat. Cei doi preferă să își trăiască dragostea departe de lumina reflectoarelor, iar prezentatorul tv este discret cu viața sa de familie. Omul de televiziune își expune rar cei doi copii, de care este foarte mândru. Dan Negru își dorește ca Daria și Bogdan să își aleagă singuri cariera și să aleagă pe viitor ce vor să facă. Prezentatorul Tv și soția sa le oferă o educație decentă copiilor lor și îi învață să fie cât mai buni. Totodată, vedeta tv recunoaște că nu pune presiune pe copiii săi.
„Încerc să-i învăț să fie oameni buni în primul rând. Cred că un om bun nu poate să fie niciodată învins. Cât despre meditații, avem în familie. Soacra mea a fost profesoară, fina mea, soția lui Răzvan Popescu, e și ea profesoară. Toți stau pe capul lor. Eu îi scot la joacă. Nu-mi place presiunea asta a părinților pe copii. Să-i învățăm să fie oameni buni. Asta e cea mai tare lecție. Celelalte vin cu viața. Azi copiii nu mai au reguli. Cică e discriminare. Azi profesorii sunt călcați în picioare de părinți frustrați și statul nu le ia apărarea. Statul i-a lăsat de izbeliște și pe profesori, și pe polițiști și pe toți cei care trebuie să mențină reguli în societate. De asta suntem aici.”, a mai spus Dan Negru.
Sursa foto: Facebook