Nea Mărin, declarație de dragoste pentru soția lui, după 45 de ani de căsnicie: „Este liantul familiei noastre, este omul care mă susține în tot ceea ce fac, este partenerul meu în toate, născută pentru a fi MAMĂ"

.

Nea Marin a ajuns să cunoască celebritatea fără să se gândească prea mult la ea. Mona Segall i-a dat un vot de încredere și de atunci și-a găsit drumul. A adus pe sticlă multe emisiuni de succes și a legat prietenii cu cei cu care a colaborat. Îi place să facă totul cu profesionalism și luptă să atingă obiectivul dorit.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!


Familia l-a susținut necondiționat, iar soția i-a fost cel mai mare sprijin în cei 45 de ani de mariaj. Are două fiice minunate care l-au făcut bunic, un rol pe care Nea Marin îl joacă cu multă dăruire. Deși a ieșit la pensie, Nea Marin nu stă niciun moment, e vedetă la Antena 1, dar are și multe alte proiecte și o școală de dans.

Cum a ajuns Nea Marin celebru


Nea Marin nu a visat la celebritatea, dar a ajuns să o dobândească. Recunoaște că îi datorează multe Monei Segall, care i-a văzut potențialul.

„Nici acum 40 de ani și nici acum 20 de ani nu mi-am imaginat că voi ajunge pe micile ecrane și atât de cunoscut, dar Mona Segall a văzut ceva în mine, iar eu am avut încredere că, împreună, o să facem ceva frumos și, mai ales, că voi putea face ceea ce iubesc cel mai mult – promovarea jocului și a țării mele dragi’, spune Nea Marin pentru Libertatea pentru femei.

Nea Mărin, declarație de dragoste pentru soția lui, după 45 de ani de căsnicie

Credea că o relație trebuie să se bazeze în primul rând pe încredere și iubire. În opinia lui, actul are sau nu are valoare.

„Dacă ar fi să mă rezum doar la 3 sfaturi, acestea ar fi RESPECT, ÎNCREDERE și IUBIRE! Pentru tot mai mulți, actul nu mai are nicio valoare. Cred că cel mai important este să ținem cont de cele trei principii de mai sus și, în plus, să facem lucrurile cu multă credință în Dumnezeu’, susține Nea Marin.


Nea Marin, despre soție și fiice

Căsătorit de 44 de ani, Nea Marin își îndreaptă gândul către soția lui. Are convingerea că s-a născut pentru a fi mamă, dar este și partenera de drum ideală. „Este liantul familiei noastre, este omul care mă susține în tot ceea ce fac, este partenerul meu în toate, născută pentru a fi MAMĂ’, precizează Nea Marin.

Cine sunt fiicele lui Nea Marin

Are o căsnicie de poveste și două fiice minunate, care i-au întregit fericirea, iar nepoții sunt bucuria lui supremă.


„Dana este calmă, echilibrată, foarte implicată atunci când vine vorba despre jobul ei și o mamă dedicată.
Larisa – este un bulgăre de energie, un magnet pentru oamenii frumoși, mare iubitoare de joc și o proaspătă mămică. Dacă din viața fetelor a pierdut multe etape, în viața nepoților își dorește să fie cât mai prezent „Poate e puțin mai simplu, pentru că nu ai pe umeri grijile pe care le ai atunci când ești părinte. Acum, la vârsta mea, îmi doresc să le fiu nepoților mai mult un prieten, le-am fost alături în multe etape pe care, cu fetele, le-am pierdut, fiind foarte prins în lumea dansului. Am aflat despre mine, în această postură, cât de mult pot iubi, cât de mult mă pot adapta la trendurile tineretului, cât pot lăsa de la mine, astfel încât să-i văd pe ei fericiți’,
mai spune Nea Marin.


Citește și: Manuela Hărăbor s-a luptat în permanență cu sistemul ce „nu poate fi învins' și a căutat soluții pentru ca fiului ei, Andrei, diagnosticat cu autism, să-i fie bine: „Nu sunt singurul caz de mamă singură cu un copil cu nevoi speciale. Ajutorul financiar de la stat e insuficient…' Locuiește în același bloc cu părinții ei și o ajută necondiționat / EXCLUSIV

Citește și: Iubita lui Victor Slav, singură la petrecerea VIVA! 2024. Selina a venit îmbrăcată în sutien și a făcut furori pe covorul roșu cu ținuta ei sexy


Citește și: Rodica Mandache, după ce a fost întrebată dacă și-ar fi dorit să fi fost mai mult decât o parteneră de scenă pentru Florin Piersic: „Eu îl iubesc foarte tare și acum. Cred că el s-a îndrăgostit de toate partenerele’

Citește și: Luminița Anghel, mândră de fiul ei, care a terminat clasa a IV-a cu rezultate extraordinare și e olimpic: „Premiul I și media 10 curat. Sunt mândră de tine și-ți mulțumesc!'. Filip seamănă perfect cu mama lui

Citește și: Roberto Baggio a fost bătut, sechestrat, jefuit și lovit în cap cu un pistol, în timpul meciului Italia – Spania. Cum a reușit fostul fotbalist să scape cu viață


Nea Marin și-ar vrea nepoții în lumea dansului

Și-ar dori ca și nepoții lui să se implice în lumea dansului, dar e doar un gând. „I-am sprijinit și am să-i sprijin în absolut orice decizie iau ei; momentan, mă bucur că iubesc jocul și trebuie să recunosc faptul că m-ar bucura enorm să îi vad și mai implicați în lumea dansului’, precizează Nea Marin.


Nea Marin a ieșit la pensie de doi ani, dar continuă să rămână la fel de activ. Are emisiunea, școala de dans, dar și alte proiecte.

„Sunt pensionar de aproape doi ani și mă văd exact unde sunt: cu familia, cu școala de dans, cu emisiunea și prins în mute alte proiecte superbe’, adaugă el.