Nico a devenit bunică înainte să împlinească vârsta de 53 de ani. Chiar dacă bebelușul fiicei sale, Alexandra, se numește Mathias, cântăreața își alintă unicul nepoței, 'Vasilică', pentru că a venit pe lume chiar pe data de 1 ianuarie, când este serbat Sfântul Vasile. Într-un interviu pentru viva.ro, artista vorbește despre toate schimbările din viața ei și relația cu viitorul ginere.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Nico este extrem de fericită de când a devenit bunică, pentru prima dată. Pe 1 februarie, bebelușul Mathias a împlinit o lună, iar Nico a făcut 53 de ani. Într-un interviu pentru viva.ro, artista vorbește despre botezul micuțului și afirmă că iubirea de bunică este mai puternică decât cea de mamă. Artista are numai cuvinte de laudă la adresa iubitului Alexandrei, fata ei. Acesta mai are doi băieți de 9 ani.
Citește și: Nico a devenit bunică la 52 de ani! Fiica sa, Alexandra, a născut un băiat: „Mă topesc toată când îl văd'
Cum se înțeleg Nico și viitorul ei ginere
Cântăreața Nico susține că nu este deloc întâmplător faptul că nepoțelul ei a venit pe lume pe data de 1 ianuarie, chiar de Sfântul Vasile. Micuțul a împlinit o lună chiar atunci când artista a împlinit vârsta de 53 de ani.
‘În ziua în care eu am împlinit 53 de ani, cel mic a împlinit o lună. Pentru că fiica mea l-a născut pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile. Vreau să spun că toată viața mea eu soțului meu îi spun în casă așa: ‘Vasile, adu-mi nu știu ce, Vasile…”, a declarat Nicoleta Matei alias Nico, pentru viva.ro.
Artista spune că este urmărită de numele Sfântului Vasile. Nico susține că obișnuia să i se adreseze soțului cu ‘Vasilică’, iar la teatru colegele îi spun ‘Vasilica’. În plus, solista își alintă nepoțelul cu acest nume. Cântăreața este de părere că iubirea de bunică este mai puternică, decât cea de mamă.
‘Mie la teatru mi se spune Vasilica. Prietena mea cea mai bună îmi spune ‘Vasilico’, Când intru: ‘Ce faci, Vasilica?’. Ca să vezi, Dumnezeu, cum s-a atras numele acesta. I-am spus și fiicei mele, Alexandra: ‘Mami, l-ai născut pe Vasile’. Dacă nu am râs. Și mereu îl alint: ‘Ce face, Vasilică a lui mami?’. Nu mai pot de dragul lui. Când îl văd îmi vine să leșin. E mult mai puternică iubirea de nepot decât cea de copil. Doamne. Pe cuvânt’, a mai declarat cântăreața Nico, pentru viva.ro.
Nico, despre fiica ei: ‘Chiar dacă a crescut, tot fetița mea este’
Cu băiețelul Alexandrei, fiica ei, Nico are răbdare, dar mai puțin ca mătușă cu nepoatele ei. Artista spune că Alexandra, fata ei a fost și este un exemplu pentru familie.
‘Sora mea are mai multă răbdare ca mine. Sora mea este cea mai iubită de nepoți. Eu nu am răbdare, sunt mai nervoasă, sunt mai agitată. Le dau bani, peentru ceea ce au nevoie, dar ea are multă răbdare cu ei și de aceea o și ascultă. Mă refer la nepoții de frați. În schimb, eu am o relație specială cu nepoata mea, care este și finuța mea. Se compară mereu cu Andruța mea.
Spune că Andra a fost un exemplu pentru toți nepoții, pentru tot neamul. Toate îmi spuneau că vor să fie ca Andruța. Un copil excepțional a fost și este Andruța mea. Chiar dacă a crescut, tot fetița mea este’, conchide interpreta, care a devenit bunică pentru prima dată, înainte să împlinească vârsta de 53 de ani.
Viitorul ginere al artistei mai are doi băieți, gemeni
Viitorul ginere al solistei Nico mai are doi băieți de nouă ani, gemeni. Iar fiica ei are grijă de toți trei. Nico afirmă că fata ei nu a vrut să fie ajutată, ci a vrut să se descurce singură, pe toată perioada sarcinii.
‘Are doi băieți de 9 anișori. Sunt gemeni. Ea, cât a fost însărcinată, timp de 9 luni, nu a stat locului. Chiar am zis, că nu e ușor să stai să gătești pentru patru persoane și să faci și naveta la Ploiești. I-a fost foarte greu. A fost o perioadă grea pentru ea, dar nu s-a văitat. I-am zis să mă cheme să o ajut, dar nu a vrut. Eu fac mâncărică să am acasă, pentru două zile, când am timp, dar la ea se gătea zilnic, fresh, absolut tot. Dimineață, prânz și seara, spălat și călcat‘, mai spune Nico.
Cântăreața are numai cuvinte de laudă la adresa ginerelui
Nico are doar vorbe bune despre viitorul ei ginere, care o iubește foarte mult pe fata ei, Alexandra. Artista susține că bărbatul este de nota 10.
‘Nu vreți să știți cum este băiatul acesta. Este ‘Jos, pălăria”. Este un bărbat de nota 10. O iubește foarte mult și își iau cafeluța în fiecare dimineață și se giugiulesc. Și, mă rog la Dumnezeu să rămână așa. Ei stau la București. Andra și acum face naveta la Ploiești. Merg și eu, dar mai vin și ei la noi. Mai am și eu nevoie de câte ceva. De pildă, mi s-a furat contul de Instagram. Și acum mi-am făcut alt cont aseară, cu ajutorul lor’, a declarat Nico, pentru viva.ro.
În ce privește ceremonia de botez a micuțului, bunica Nico spune că încă nu au stabilit nimic, dar probabil peste câteva luni, să fie mai cald, iar bebelușul poate să mai crească. ‘Cu botezul deocamdată, nu știm. Posibil luna mai, dar nu au stabilit nimic. Băiețelul este prea mic, să mai crească’, a mai spus Nicoleta Matei alias Nico.
Foto: Facebook, arhiva personală.