Nico este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară. De-a lungul anilor, artista a colaborat cu numeroși cântăreți de excepție de la noi din țară. În vârstă de 52 de ani, Nico a recunoscut că există rivalitate și în muzică și a vorbit despre prietenia cu Luminița Anghel și Monica Anghel.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Nico a terminat Școala Populară de Arte din Ploiești și a devenit artista Teatrului Toma Caragiu din același municipiu.A obținut de patru ori premiul pentru cea mai bună solistă vocală la Festivalul Național al teatrelor de stradă din Constanța.
De Sfântul Nicolae, artista a vorbit despre anii copilăriei, dar și despre prieteniile și rivalitățile care există în domeniul muzicii. Nico a dezvăluit că se simte apropiată de Monica Anghel și Luminița Anghel, două dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară.
Nico recunoaște că există rivalitate în industria muzicală
Nico se numără printre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste de la noi din țară. Nico a colaborat cu Puya și La Familia, dar cu Baxter și Cabron. A ajuns să reprezente România la Eurovision cu piesa „The Only one”, devenind cunoscuta în 2000, când a colaborat cu B.U.G Mafia pentru albumul „Casa’.
De Sfântul Nicolae, când și-a serbat ziua, Nico a vorbit într-un interviu despre prieteniile și rivalitățile din industria muzicii. Artista recunoaște că există rivalitate în orice domeniu, chiar și în muzică. Cu toate astea, Nico a mărturisit că a legat o prietenie strânsă cu Monica Anghel și Luminița Anghel. Cele trei au mers în multe turnee și au petrecut momente de neuitat.
„Cu cele două prietene, dragi mie, Luminița și Monica, despre care pot spune numai lucruri frumoase, am multe lucruri în comun, în primul rând suntem din aceeași generație, gândim la fel, avem gusturi asemănătoare în muzică și nu numai! Legat de rivalitate, pot spune că există în orice domeniu, nu doar în cel muzical. Dar, știi cum e, atât timp cât îți știi potențialul, nu te interesează nici de dreapta și nici de stânga!', a spus Nico pentru impact.ro.
Nico: „Îmi făcea plăcere să îi bucur pe oameni”
Vedeta a povestit despre perioada copilăriei. Nico a declarat că era în perioada sărbătorilor de iarnă era prima la colindat, alături de prietenii ei. Artista prefera să facă oamenii fericiți, decât să primească nuci și câțiva bănuți.
„Din spusele mamei mele, și din ce îmi aduc și eu aminte, am fost un copil cuminte și harnic. Adoram să merg la colindat, nu o făceam doar pentru nuci, bani, covrigi sau mere, ci pentru că îmi făcea plăcere să cânt și să îi bucur pe oameni!', a mai spus artista.
Nico va petrece Crăciunul în sânul familiei
Nico este căsătorită cu Laurențiu Matei, iar împreună au o fiică, Alexandra Matei. Artista a devenit mamă la 20 de ani, iar în prezent are o relație specială cu fiica ei. Împreună au participat în emisiunea Asia Express, de la Antena 1. Ca în fiecare an, Nico își va petrecere Crăciunul alături de familia sa, iar de Revelion va avea concerte.
„De Crăciun, obișnuiesc să stau în sânul familiei, ador momentele în care ne strângem cu toții plus că sunt o familistă convinsa și nu cred că există fericire mai mare ca atunci când ai casa plină de oameni dragi ție. Iar de Revelion, obișnuiesc să cânt, ca în fiecare an, la munte. Nu știu dacă a devenit o tradiție, dar așa s-a nimerit. Din păcate, din punctul meu de vedere, în România nu poți să trăiești doar din drepturile de autor', a mai adăugat Nico.
Sursa foto: Facebook