Nicola a cântat pentru prima oară prin tramvaie, la 4 ani, semn că pasiunea pentru muzică avea toate șansele să se transforme în profesie peste ani… Asta în pofida faptului că tatăl ei nu era deloc încântat de ideea că fiica lui ar fi putut deveni artistă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Harul de a cânta și-a făcut simțită prezența pe când Nicola era doar o copilă și, ca orice fetiță, își dorea să devină artistă. În noște vremuri în care un asemenea gest era considerat nepotrivit, Nicola a început să cânte în tramvai și chiar pe stradă, manifestându-și talentul fără rețineri. Acum este o artistă de succes, mamă, dar și bunica unei fetițe care are acum aproape vârsta la care ea s-a apucat de cântat. Iată ce povestește artista despre momentele în care a început să cocheteze cu muzica!
Nicola a cântat pentru prima oară prin tramvaie, la 4 ani
Putem spune fără să greșim că Nicola este artistă de mai bine de 5 decenii, dat fiind că și-a început cariera, cu ghilimelele de rigoare, cântând în tramvaie pe când era doar o fetiță. Cu umorul binecunoscut, artista a rememorat momente importante din viața ei în podcastul lui Adrian Artene, unde a povestit, printre altele, și cum și-a descoperit pasiunea pentru muzică.
Citește și: Drama trăită de Nicola după moartea mamei sale: „A doua zi după înmormântarea ei…'
„Eram mică mică, undeva la 4-5 ani (când cânta în tramvai). Eu mi-am dat seama la 4 ani că eu vreau să fiu cântăreață. Practic mi-am descoperit singură țelul în viață. Mergeam în vârfuri ca balerina și arătam a balerină. Eram din start și balerină și cântam. În tramvai, pe stradă. (…) De ziua mea mi-a venit la cutia poștală o vedere. Și vine (mama) la mine și face: „Uite, ți-a scris Mihai Constantinescu de ziua ta!'. Ea săraca, stătea și scria, pentru că știa cât de important e pentru mine să mă motiveze. Tata nu era de acord cu meseriile astea gen dansatoare, cântăreață și alte alea', i-a povestit Nicola lui Adrian Artene.
Ce gen muzical nu ar cânta niciodată Nicola
În timp ce unii artiști se feresc să vorbească despre manele, gen muzical care este foarte în vogă în ultimii ani, în timp ce alții s-au „reprofilat”, abordând fără probleme astfel de piese la concerte sau la evenimente private, Nicola a mărturisit fără ezitare că nu ar cânta niciodată o astfel de muzică.
„Nu pot să fiu fake, deci nu am să mă duc să cânt manele doar pentru bani. I-am zis acelei persoane, că am avut o discuție cu o persoană și i-am zis: bai, mă lași? Eu n-am să fac asta pentru bani. Mai bine mă duc și cânt afară într-un contract și știu că acolo, chiar dacă sunt coveruri, sunt scrise de niște compozitori d-ăia grei și cânt ce-mi place. Dar nu cred c-o să mai dureze mult trendul ăsta. Și fiecare să fie cu locul lui, eu sunt cu locul meu, nu mă interesează”, a mai spus Nicola în podcastul lui Adrian Artene.