Nicolai Tand și soția lui, Monica, au avut parte de o întâlnire specială în Dubai. Cei doi au avut surpriza să se vadă acolo cu Iulia Vântur și Salman Khan. Iulia Vântur a început să îl prezinte pe faimosul actor indian și prietenilor ei, semn că relația lor e tot mai sudată. Vedeta și-a chemat și părinții în vacanță și au petrecut timp de calitate împreună.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Nicolai Tand și familia lui s-au arătat fascinați de această întâlnire, așa că nu au ratat momentul, au făcut câteva fotografii pentru a imortaliza momentul, dar au schimbat și ceva impresii. Salman Khan a atras, însă, de departe toate privirile. Acesta e un actor de succes, dar și un foarte bun dansator. Nicolai Tand are doi copii, pe Ilona și Iancu, cu soția lui Monica.
Iulia Vântur a ieșit în trecut cu Nicolai Tand
Nicolai și Iulia au avut o scurtă relație în urmă cu mai bine de 12 ani, în perioada în care prezentatoarea era despărțită de Marius Moga. „Suntem doar amici, deocamdată nu este nimic serios între noi', mărturisea la acea vreme Nicolai despre relația cu Iulia Vântur, conform Libertatea.
Cei doi au fost surprinși, însă, de nenumărate ori împreună, extrem de apropiați și, de fiecare dată, păreau mai mult decât simpli amici. Conform apropiaților, relația lor nu a rezistat din cauza faptului ca Nicolai nu era obișnuit cu presiunea mediatică la care a fost supus imediat după ce s-a aflat despre idila cu Iulia. „Întâlnire neașteptată în Dubai”, a scris el acum, pe o rețea de socializare.
Nicolai Tand a câștigat Asia Express cu Sorin Brotnei
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câștigat Asia Express 2024! Cei doi s-au întors acasă cu premiul de 30.000 de euro, după ce au reușit să îi învingă în marea finală pe Ioana State și Mane Voicu. Nicolai Tand recunoaște că a avut parte de o competiție dură și că tot ce a trăit a fost mult greu decât ce s-a văzut la televizor, dar asta nu l-a făcut să capituleze.
Celebrul chef susține că i-a trebuit o săptămână să-și revină după Asia Express 2024, iar soția lui îl întreba zilnic dacă este bine.
„A fost mult mai greu decât s-a văzut la televizor. Eu, așa stres și angoasă, și teamă, nu am trăit de mulți ani. S-a văzut pe moaca mea. Adică am intrat într-o competiție, eu toată viața mea am muncit și știu că doar prin muncă…. unii a făcut caterincă, eu nu știu să fac caternică că nu e stilul meu. Pentru că de mic a trebuit să muncesc și nu e stilul meu, și atunci am intrat în competiție și încetul cu încetul mi-am dat seama că trebuie să mă duc mai departe. Când ești acolo, nu ai vrea să ieși primul, după ce stai două-trei etape, mai vrei un pic. E o aventură„, a dezvăluit Nicolai Tand, pentru Fanatik.
Cum a fost pentru Nicolai Tand întoarcerea acasă
Nicolai Tand se obișnuise cu viața activă din competiție și cu alergatul după mașini. De aceea, atunci când a revenit acasă, s-a simțit puțin debusolat.
„O săptămână, Monica mea mă întreba în fiecare zi, dacă sunt ok, dacă sunt bine. În prima săptămână asta spunea ești bine? ești ok?’. I-am zis Monicai, am fost într-o competiție în care dimineața însemna să alerg după mașini și dacă stau un pic nu sunt bine, nu mă regăsesc, e normal. Adică o lună jumătate, în mai multe orașe, am alergat, și dintr-odată să stau. E ca o femeie care naște, îi ia 9 luni de zile până să crească bebelușul și în 2-3 zile să piardă tot… e imposibil. E legea naturii, e firesc. Mi-am intrat destul de repede în ritm că m-am apucat de treabă. N-am avut timp să stau mai multe zile, aveam nevoie să mă întorc la business. Vai de capul meu”, a mai spus câștigătorul de la Asia Express 2024.