Nicoleta Voicu, adevărul despre despărțirea de Gheorghe Turda: „Mă neglija, ca femeie”

 Sutiu Theodora
.

Deși s-au despărțit cu mult timp în urmă, între Nicoleta Voicu și Gheorghe Turda nu este nici acum pace. De curând, fosta iubită a interpretului de muzică populară a dezvăluit motivul real al despărțirii care a încins spiritele atât de tare. În același timp, artistul o amenință cu tribunalul dacă va mai continua să îi pomenească numele.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Nicoleta Voicu spune că motivul despărțirii de Gheoghe Turda a venit în urma dezinteresului artistului fața de atenția și afecțiunea pe care i-a acordat-o în timpul relației.

voicu-2voicu-2

„Gheorghe Turda era foarte captivat de cariera profesională. Din timpul petrecut împreună, 99% îl acorda lumii, celor care îl contactau. Stăteam împreună, iar el vorbea la telefon. S-a întâmplat de nenumărate ori să se trezească dimineaţa şi, în loc să mă privească, să se uite la telefon.

Eu nu l-am înşelat, pentru că telefonul meu era în orice colţ din casă, însă dumnealui îl ţinea ori în buzunar, ori lângă farfuria cu ciorbă. Domnul Turda mă neglija ca femeie', a declarat Nicoleta Voicu, în cadrul unei emisiuni TV.

Adevărul din spatele despărțirii dintre Gheorghe Turda și Nicoleta Voicu: „Am fost răsfățată'

Mai mult decât atât, Nicoleta Voicu spune despre despărțirea de Gheorghe Turda că ar fi apărut și din cauza faptului că artistul nu a știut să îi respecte statutul social.

Eu provin dintr-o familie înstărită, am fost răsfăţată, am dus o viaţă de domniţă şi am avut tot ce mi-am dorit. Eu nu am cerut vacanţe şi croaziere, ci afecţiune.

Ca în orice cuplu, voiam plimbări în oraş, atenţie şi momentele noastre. Noi, în loc de ieşiri în doi, aveam ieşiri publice, la evenimente, la aniversări, şi totul s-a raportat la profesia lui. Prima noastră ieşire a fost aşa: «Nicoleta, trebuie să mergem la evenimentul lui Cătălin Crişan', a mai spus ea.

Citește și: Scandal între Nicoleta Voicu și Gheorghe Turda: „Nu ți-e rușine să-mi umilești familia?'

Citește și: Calvarul prin care trece Nicoleta Voicu de 2 ani! A ajuns la Poliție și dă vina pe Gheorghe Turda: „Apelurile de la 12 noaptea…'

Citește și: Laura Dincă dezvăluie motivul despărțirii de Cristian Boureanu, înainte de nuntă

Citește și: Noi imagini de la nunta Alinei Vidican cu Claude Senhoreti. Ce declarație de iubire i-a făcut soțul ei

Gheorghe Turda o amenință pe Nicoleta Voicu cu tribunalul

În urmă cu puțin timp, cel mai deranjat de vorbele femeii, Gheorghe Turda a ameințat-o pe Nicoleta cu judecata dacă îi va mai pomeni numele în spațiul public.

„Ea are deja trei notificări și la Poliție și i-a trimis și prin avocat, dar tot nu se potolește. Nu vreau  să-i cer despăgubiri financiare, și așa e săracă și cu duhul și cu partea cealaltă, nu apelez la treaba asta.

Să se potolească, să nu-mi mai invoce numele în niciun context, nici artistic, nici personal, nu mă interesează.

De un an și jumătate nu mai am nicio relație cu individa asta, mai ales că s-a lămurit treaba și cu Poliția, am fost verificat cu telefoanele, nu eu o sunam.

Cred că are și niște probleme psihice, zice că cineva o tot deranjează, că o urmărește și o sună la telefon de pe un număr ascuns. Sunt un om cu scaun la cap, ponderat, nu fac așa ceva, să dau telefoane.

Să nu-mi mai pomenească numele, că ne vedem la tribunal. Ea a mai avut niște probleme și cu fostul soț, așa e ea, pusă pe ceartă', a declarat Gheorghe Turda, potrivit Impact.ro.

Nicoleta Voicu, despre despărțirea de Gheorghe Turda: „A fost umilitor'

Chiar dacă cu puțin timp în urmă artistul mărturisea dacă fosta lui iubită i-ar cere bani, s-ar mai gândi, între timp și-a schimbat opinia și a decis că nu o va mai ajuta.

Ea s-a plâns atunci de situația prin care trece din cauza anulării concertelor.

„Cariera mea artistică și toate eforturile mele au fost afectate din punct de vedere financiar, toate evenimentele fiind anulate. Neavând altă sursă de venit, am avut o lună cu un gol financiar.

Nu aveam nicio rezervă financiară. Am fost nevoită să plec la ai mei, fiindcă sunt cheltuielile de toate zilele, o minunată factură, o rată la bancă (…)

A fost umilitor sinceră să fiu, în sufletul meu, să ajung să trăiesc din pensia părinților mei, care au 83 de ani fiecare', declara Nicoleta Voicu, zilele trecute, pentru Antena Stars.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton