„Oricâtă lume ți-ar spune că totul va trece, n-ai cum să crezi, fiindcă durerea te macină atât de tare încât…”. Nouria Nouri, mesaj emoționant la 10 ani de la divorțul de Daniel Iordăchioaie

 Dumba Gabriela
.

Nouria Nouri a postat un mesaj emoționant pe Facebook, la 10 ani de la divorțul de Daniel Iordăchioaie și care se vrea a fi, de fapt, o încurajare pentru femeile care trec prin situații similare. Nouria Nouri spune că a fost întrebată de multe ori cum a făcut față divorțului de Daniel Iordăchioaie, după 14 ani de căsnicie și explică prin ce a trecut la momentul respectiv.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Nouria Nouri a vorbit despre traumele pe care le poate lăsa un divorț în sufletul unei femei și le încurajează pe doamnele care o urmăresc pe rețelele de socializare și i-au cerut de multe ori sfaturi. În urmă cu 10 ani, când s-a sfârșit căsnicia ei cu Daniel Iordăchioaie, Nouria Nouri a suferit enorm, însă timpul i-a demonstrat că totul a fost spre binele ei.

353678289_10231693057535954_6062106278377489363_n353678289_10231693057535954_6062106278377489363_n

Ce mesaj le-a transmis Nouria Nouri femeilor divorțate

Nouria Nouri și Daniel Iordăchioaie au divorțat la sfârșitul lui 2013, după un mariaj de 14 ani, custodia celor doi copii pe care-i au împreună, Darius (23 ani) și Salma Nicole (14 ani), fiind comună. Artistei nu i-a fost deloc ușor, ba chiar a trecut prin momente extrem de grele, însă privind în urmă constată că despărțirea i-a oferit deschiderea spre o viață mult mai fericită.

Cum ai făcut față divorțului?' E o întrebare pe care o primesc adesea în ultimii 10 ani, de la doamne cunoscute ori necunoscute. Întrebarea nu ascunde vreo curiozitate legată de mine (poate doar în cazul ziariștilor), ci de ele. Se află în fața acestei traume (a doua după moarte) și vor să știe ce le așteaptă, cum se vor descurca și dacă o vor face.

După 10, 20, 30 de ani de căsnicie în care ai crezut că doar moartea vă va despărți', să te trezești în situația în care totul se dărâmă, nu poate fi decât dureros. E firesc să suferi, să plângi, să-ți pui zeci de întrebări, să te sperii și, în cazuri mai grave, să vrei să dispari de pe fața pământului crezând că viața ți se termină odată cu divorțul. Oricâtă lume ți-ar spune că totul va trece, n-ai cum să crezi fiindcă durerea te macină atât de tare încât stai chircită în întuneric, muști din pernă și îți înfunzi urletul. Pare că nu poți face față.

Când faza asta de negare începe să se estompeze, depinde doar de tine să pornești spre lumină. Trebuie să tragi de tine și să nu-ți dai voie să te întorci în iad„, a scris Nouria Nouri pe Facebook și a însoțit mesajul de două fotografii cu ea: una din prezent și una în rochie de mireasă, de la nunta cu Daniel Iordăchioaie.

Fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie le sfătuiește pe femeile părăsite sau cele care au trecut prin divorțuri traumatizante să profite de libertatea pe care au primit-o și să facă tot ce este necesar pentru fericirea lor.

Fă tot ce ți-ai dorit să faci și n-ai făcut în anii ăia mulți de căsnicie! Sigur aveai visuri neîmplinite sau ascunse. Împlinește-le! Ia-ți o pauză de la alții și focusează-te doar pe tine, pe nevoile și dorințele tale! Creează-ți amintiri noi și nu le rula în minte pe cele vechi! Mergi la psiholog dacă ai nevoie de ordine în gând și suflet! Fii bună cu tine! Nu te victimiza la nesfârșit! Un act de căsătorie expirat' nu e o condamnare la moarte, ci la viață. Dă-ți voie să iubești din nou! Da, da, iubirea este cel mai bun remediu pentru suflet! Nu-ți fie teamă de eșec! E firesc să nu mai ai încredere în oameni, dar nu toți bărbații sunt la fel (ar fi dezastru)„, a mai scris Nouria Nouri.

Citește și: Cum cucerea Cătălin Măruță femeile, în timp ce era la muncă, la TVR2: „Am agățat pe forum, veneau fanele și…

Citește și: Andreea Berecleanu și Constantin Stan, experiență incredibilă în vacanța din Islanda: „Câteva ore cu balenele, delfinii… / Sunt îmbrăcați cu geci și bocanci

Nouria Nouri, sfaturi importante pentru femeile divorțate

Nouria Nouri le sfătuiește pe femeile divorțate să nu cumva să se întoarcă în trecut și nici să aleagă, pentru viitor, un bărbat similar fostului. Și, cel mai important, să trăiască clipa, fără grija viitorului și planuri care le răpesc bucuria de a trăi în prezent.

Și nu-l căuta pe fostul în următorul. Ba chiar ar fi indicat să cauți pe cineva total diferit de ce-ai avut. Ți se va deschide o lume despre care nici nu știai că există. Schimbă-ți obiceiurile, traseele, renunță la prejudecăți și la tot ce te ține pe loc în suferință! Dă-ți voie să visezi din nou și nu-ți mai face planuri pe termen lung! Trăiește fiecare clipă pas cu pas!

Anxietatea în ceea ce privește viitorul este, practic, inutilă. Ai văzut deja. Cât te-ai zbătut în căsnicie pentru a asigura un viitor familiei? Câte planuri ai făcut? Câte strategii ai folosit pentru a-ți menține familia unită? Câte frământări, nopți nedormite, calcule, muncă? Câte în 10, 20, 30 de ani de căsătorie? Și la ce ți-au folosit?

De-aia zic: trăiește clipa! Și-ți mai zic ceva ce am învățat în urma experienței mele de viață: TU ești cel mai important om din viața ta! Libertate fericită!„, a mai scris Nouria Nouri pe Facebook.

De ce au divorțat Nouria Nouri și Daniel Iordăchioaie

Nouria Nouri povestea, acum câțiva ani, că a fost șocată atunci când Daniel Iordăchioaie i-a spus că vrea să divorțeze și a plecat de acasă. Mai târziu, actrița avea să afle că din cauza unei femei a pus punct căsniciei lor de 14 ani.

Nouria a povestit că femeia care i-a furat soțul a fost una dintre mămicile care și-au adus copiii la școala lor de muzică: „A adus copilașul și a plecat de mână cu profesorul! Asta am aflat mai târziu, după care am văzut niște poze de paparazzi… A fost foarte greu, am vrut să mă sinucid pentru că urma să divorțez și nu mi-am dorit niciodată asta.

Eu am fost crescută de mamă și de bunici, tatăl meu este străin și a plecat, la un moment dat, în alte țări… Am trăit un abandon, am rămas o copilă fără tată și mi-a fost foarte greu. În momentul în care am fost anunțată de fostul soț că vrea să divorțeze, am retrăit abandonul. A doua oară. Psihic, pentru mine a fost îngrozitor. Aveam doi copii și n-aș fi vrut sub nici o formă să trăiască ce am trăit eu!’, spune Nouria.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton