Nuami Dinescu ne-a dezvăluit recent că și-a petrecut cele trei săptămâni de vacanță în București, unde a făcut fizioterapie din cauza unui genunchi care o supără de mai bine de două decenii, dar și pentru că pisica ei, diagnosticată cu insuficiență renală, a trebuit dusă la medici. Nu în ultimul rând, am aflat detalii interesante despre personajul pe care Nuami îl interpretează în serialul de la Antena 1, Lasă–mă, îmi place! Camera 609.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Nuami Dinescu apare din nou pe micul ecran, în serialul Lasă–mă, îmi place! Camera 609, care a debutat recent pe micul ecran și, chiar dacă este plină de energie, în această vară nu prea a avut timp să-și încarce bateriile, fiindcă nu prea a avut concediu… Iată cu ce probleme s-a confruntat actrița din cauza unei afecțiuni mai vechi!
Citește și: ‘Noi nu vorbim deloc cu ei în săptămâna în care plecăm în vacanță…’. De ce Mirela Vaida și soțul ei nu țin niciodată legătura cu cei mici când merg în călătorii, în doi / EXCLUSIV
Nuami Dinescu, despre rolul din serialul de la Anena 1, care va debuta curând pe micul ecran
Pe Nuami Dinescu ați văzut-o deja în noul serial de la Antena 1, intitulat Lasă–mă, îmi place! Camera 609. Celebra actriță a vorbit despre acest proiect, într-un interviu pentru viva.ro, dar și despre viața ei personală, care în ultima vreme a fost marcată de evenimente mai puțin fericite.
A fost timp de o vacanță?
Vara aceasta nu am fost în vacanță, pentru că nu a fost timp. Am avut liber doar trei săptămâni și, în afară de faptul că am o pisică beteagă, cu care trebuie să mă duc din două în două zile la tratament, eu am o problemă cu un genunchi. Că l-am trântit în anii trecuți, bine de tot. Și la 30 de ani nu te gândești că, dacă cazi într-un spectacol, nu prea e bine. Dar acum, tragem ponoasele și asta este. Mai fac câte o fizioterapie, din când în când… A fost timpul foarte scurt, trei săptămâni, și au fost mai multe lucruri care nu m-au împins să îmi programez vacanță.
Și mai este ceva – în toată această primăvară a fost o demență totală cu avioanele, cu zboruri anulatie, cu oameni care s-au trezit că nu le pleacă avionul, și atunci, până nu s-or liniști lucrurile… După ce că aveam trei săptămâni de vacanță, nu voiam să mă duc să mă culc în aeroport.
Am stat în București, să iau toată sauna, toată căldura…
Și acum, la muncă.
Da, ‘acum la muncă, mamaie, că s-a stat destul pe cuptor’. Da, noi filmăm de ceva vreme, dar sunt în elementul meu.
Nuami Dinescu: ‘Contează foarte mult să știi că, indiferent de ceea ce facem noi, există un om care așază lucrurile…’
Îmi place tonusul pe care îl ai… Se vede că îți place ce faci!
Pai da, asta îmi place mie să fac cel mai mult. Aici mă simt în largul meu, e ‘gașcă mișto’. Contează foarte mult să știi că, indiferent de ceea ce facem noi, există un om care așază lucrurile frumos, că sunt oameni care sunt atenți la tine, la cum te simți… Că nu te lasă să arăți rău. De exemplu, când mi-am schimbat culoarea de păr, Ruxandra Ion a zis că vrea să îmi schimbe culoarea de păr, dar n-a zis: ‘Vreau să te faci așa’. Nu. A zis: ‘Hai să vedem cum ți-ar plăcea și ție’. Eu am căutat poze. Pentru că mi-a spus: ‘Arată-mi poze, te rog! Vreau să schimbăm culoarea și să vedem’. Ne-am sfătuit și cu fata noastră, care se ocupă de păr.
Am căutat niște poze împreună și i le-am arătat Ruxandrei, și a spus: ‘Cred că ți-ar sta bine culoarea așa’. Cu tunsoarea, la fel am procedat. Adică, contează foarte mult când echipa are încredere în tine. E altceva! E alt petrsonaj, chiar dacă aparent seamănă cu celălalt, este alt personaj. Cel mai fericit cred că este domnul Radu Grigore, care, din ziua în care m-a văzut acum trei ani, mi-a spus: ‘Dar tu de ce nu renunți la breton, că ți-ar sta foarte bine?!’. Eu am sărit: ‘Niciodată! Eu fără breton? Tu nu vezi ce ‘plantație’ (frunte – n.red.) mică am?’. Și acum, i-am spus: ‘Ți s-a împlinit visul. Nu mai am breton.’ Ne-am amuzat. Cam așa este…
Nuami Dinescu: ‘E o fată simpatică, dar nu e chiar așa cumsecade’
Știi că e vorba aceea, niciodată să nu spui niciodată…
Eu nu am zis ‘nu’ niciodată! Hai să vedem, cât de rău poate să fie? Mai ales când este vorba despre lucruri din acestea exterioare. E păr, îl tunzi, crește… și tot așa…
Și rolul tău cum este?
Rolul în sine este drăguț. E o fată simpatică, dar nu e chiar așa cumsecade. E profitoare, trage cu urechea și dă să obțină și foloase necuvenite, ca politicienii români.
Pare inspirată din viața de toată zilele…
E inspirată din viața de toate zilele. Nu știu ce au de gând scenariștii cu ea, mai încolo, dar e genul acela care apare când nu te aștepți. Nu face nimic. Doar se plimbă așa, trage cu urechea, se mai face că șterge un praf, dar e praful de dai cu degetul așa și tot ea se miră: ‘Aoleu, cine face curat în casa aceasta?’ E un personaj simpatic. E drăguță, se bagă în seamă când nu e cazul, face cam ce o taie capul pe ea. Și mie îmi place că îmi dă libertate foarte mare acest lucru.
Nuami Dinescu: ‘Este un serial de televiziune care intră clar la categoria comedie romantică. Și noi nu aveam așa ceva’
Este acest rol o provocare?
Este, da. În primul rând, acesta este un serial de televiziune care intră clar la categoria comedie romantică. Și noi nu aveam așa ceva. Și cred că ne trebuie, pentru că publicul este împărțit. Și într-o casă, unul vrea să se uite la meci, unul vrea să se uite la ‘nu-știu-ce’, unul vrea să se uite la știri… Și atunci există alegeri. Nu știu câte case sunt cu un singur televizor. Și atunci, fiecare alege și se uită la ce vrea el. Și pentru unul care se uită la concursuri, la meciuri, trebuie și o alternativă, să mai vadă și altceva. Și eu cred că o să prindă, pentru că nu avem comedie romantică.
Am stat și m-am gândit. Poate s-a făcut înainte altceva. Acum, în timp ce vorbesc cu tine, mă gândesc la ‘Alo, aterizează străbunica!’. Că sunt suficient de ‘bătrână’, încât să fi văzut filmul acela de vreo trei ori. Și aceea e tot un fel de comedie romantică așa, dar potrivită acelor vremuri. Și nu s-a mai făcut de atunci. Cinematografia a exploatat alte zone, alte subiecte. Și asta era o nișă neacoperită, ca să spun așa. Și de ce să nu facem? Avem și noi cu ce.
Nuami Dinescu: ‘Mie îmi place viața aceasta de nomad, din proiect în proiect…’
Ce și-ar mai putea dori Nuami Dinescu?
Eu îmi doresc proiecte multe, multe proiecte. Atât de multe, încât să fiu obosită; să cobor din avion să fac bagajul și să plec la următorul proiect. Mie îmi place viața aceasta de nomad, din proiect în proiect, din festival în festival, din spectacol în spectacol… Îmi place! E corvoadă în restul timpului.
Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai face același lucru?
Da.
Și ce ai schimba? Ai schimba ceva?
Nu aș mai pendula așa, să fac și filologie, să fac și limba japoneză, să mă apuc și de cântat. Eu am făcut multe până am reușit să prind filonul acesta. Și nu aș renunța la examen. Pentru că am dat un an-doi și am renunțat. M-am apucat de filologie. Dar acum nu aș mai renunța.
Nuami Dinescu: ‘Am fost la Mihaela Runceanu câteva luni, la cursurile de canto’
De unde pasiunea pentru limba japoneză?
Așa mi-a venit. De unde m-am apucat și de cântat… Am fost la Mihaela Runceanu câteva luni, la cursurile de canto. Dar eu lucram undeva 12 ore. Și după ce plecam de acolo, mergeam și făceam cursurile de japoneză, mă duceam și la un curs de teatru, făceam ore și cu Mihaela. După aceea nu am mai avut timp.
A început să capete mai multă importanță teatrul și am renunțat la japoneză, care era foarte grea. Eu am făcut alfabetul care se scrie cu litere. În momentul în care s-a trecut la simbolistica aceea cu case, cum arătau ele, nu am mai putut efectiv să mă ocup de acestea, nu mai aveam timp. Și, încet, încet, lucrurile s-au sedimentat și am rămas cu asta.
Dar ai fost vreodată în Japonia?
Nu am fost. Nu e un ‘must’. A fost așa o chestie, că am vrut eu să fac, pentru că îmi plăcea. Era un val atunci să te duci către limbile acestea, care nu se vorbiseră, până la momentul acela. Dar, încet, încet, lucrurile s-au aranjat, pentru că nu aveam cum să mă risipesc între atâtea. Nu aveam timp fizic. Și m-am oprit într-un loc. Așa.
Nuami Dinescu: ‘Am patru pisici și un câine’
Vorbeai la început de o pisicuță. Ai doar pisici?
Am patru pisici și un câine. Dar pisicuța de care am pomenit este mai delicată. E o corcitură norvegiană de pădure și, ca toate pisicile de rasă, este mai sensibilă. Are 14 ani, a făcut o insuficiență renală și mă duc cu ea la tratament din două în două zile, ca să nu se facă mai rău. Dar avem patru și cu un câine cinci animăluțe. Și când nu îmi mai îmi ajung ele mă duc la un adăpost și acolo mă satur de câini și de pisici.
De unde dragostea pentru animale?
Așa am crescut. Mama iubea pisicile foarte tare și tata iubea câinii. Și am crescut cu animale în curte. Și neapărat că am crescut cu animale, că sunt copii mulți care au acolo, pe bătătură, animale. Dar la mine a fost felul în care s-au purtat ai mei cu ele. Sigur, tata avea o nuia pe undeva. Pentru că avea niște hoațe de pisici care, dacă nu era dânsul, se urcau pe masă și furau. Sau, erau atât de deștepte, că aveam o masă care avea o chestie ca o clapetă așa, și ele în două labe… Nu o dată au venit cu un pește în gură.
Dacă nu erai atent, își înfigeau dinții într-o pulpă de pui, adică hoațe, nu glumă. Dar altfel, așa am crescut, cu ele; cu atenție la ele, cu drag de ele, cu respect față de ele, de animale. Și când crești așa, nu ai cum să te sucești tu mai târziu să fii tu altfel. Că nu e ceva complicat, ceva ce ar putea să zică cineva: ‘Eu nu pot să fac asta’. Ba poți, dar numai că nu îți dai voie. Oamenii fug de suferință.
Nuami Dinescu: ‘Suferință este din orice!
Cred că ai dreptate. Dă-ne un exemplu, te rog!
Ieri am fost la poștă și îmi spunea o doamnă că a avut pisică, dar a dat-o, pentru că i-a fost milă să o sterilizeze. Și i-am zis, ‘Doamnă, știți ce mi-a spus mie doctorul Brăslașu?’ M-a întrebat: ‘V-ar plăcea să fiți cu țâțele la pământ din șase în șase luni?’. Nu. ‘Da, dar nu mai vreau să sufăr’. De asta spun, oamenii fug de suferință. De aceea ei nu se amestecă foarte mult nici în voluntariat, să îngrijească copii cu probleme sau animale din cauza aceasta, că fug de suferință.
Dar știi, suferință este din orice! Adică viața nu este așa să vină cineva, îți toarnă un pocal de miere și tu doar faci cu mâinile așa, în mierea aceea. Nici vorbă! Viața este și cu rele, și cu bune. Și șmecheria e ca tu, ființă umană, dotată cu inteligență și atâtea daruri să poți să mai îndulcești suferința. Adică reușești să ajuți pe cineva, să scoți dintr-o situație grea, suferința lui s-a diminuat. Și, nu-i așa că și tu te simți mai bine? Că, la un moment dat, o să vezi, dacă ești atent, când faci lucruri pentru cineva, când ajuți un om, o faci întâi pentru tine, pentru starea ta de bine, de după aceea. Mulțumirea ta că ai putut să ajuți.
Oamenii fug de suferință, dar ce nu știu ei că ea e prezentă, ca și bucuria, ca și tristețea, ca și fericirea… face parte din lucrurile cu care te întâlnești. Uneori ne-o facem și noi singuri. ‘M-a părăsit și am suferit ca un câine’. Și ce voiai? În momentul în care un om nu te mai iubește, că a plecat dintr-un motiv, că e prost, că s-a îndrăgostit… de ce să stai să suferi ca un câine? Te bagi în niște ședințe de câteva ori, te duci în oglindă și zici… Că eu, uneori, vorbesc cu mine singură, în oglindă.
Nuami Dinescu: ‘Îmi aduc aminte ce tare m-a durut când cineva mi-a promis și nu a făcut nimic din ce a promis’
Și, ce întrebi?
‘Și tu, de fapt, ce vrei?’. ‘Păi, nu știu’. ‘Când o să te hotărăști, spune-mi și mie’. Tu nu ai dialoguri din acestea? Pentru că, la un moment dat, nu mai știi… Despre asta e vorba. Noi, prin natura meseriei noastre, noi lucrăm cu noi, cu emoțiile noastre, cu stările noastre. Eu sunt atentă la mine și îmi aduc aminte ce tare m-a durut când cineva mi-a promis și nu a făcut nimic din ce a promis. ‘De ce promiți, dacă știi că, în momentul în care deschizi gura, omul acela se bazează pe tine?’
Eu nu am promis niciodată nimănui nimic, decât în clipa ce urma să fac depindea doar de mine și de deciziile mele. Că aia decid eu. Dacă eu îți spun că mâine vin la tine să gătim împreună, înseamnă că eu am programul de mâine și eu pot să fac această chestie. Ți-am dat acest exemplu. În momentul în care se întâmplă asta, depinde de tine cum îți gestionezi starea, nemulțumirea…
Omul a avut un moment în care ți-a promis. N-a mai putut să se țină de promisiune. ‘Ce vrei să fac?’, păi, să îmi spună că nu mai poate. Tu știi bărbați care vin și spun: ‘Eu nu te mai iubesc, o vreau pe alta și vreau să ne despărțim. Câți bărbați din aceștia știi tu?’ Pleacă ca un tăntălău de acasă, nu răspunde sau afli de pe la vecini și tu stai și suferi ca proasta, când lucrurile, dacă s-ar tranșa, mai simplu, sunt tot modalități de cum să-ți gestionezi durerea. Acestea nu sunt dureri?
Nuami Dinescu: ‘Am avut un lanț cu o cruciuliță de aur, pe care le-a purtat mama’
Da un talisman care-ți poartă noroc? O cruciuliță, un cerceluș…
Am avut un lanț cu o cruciuliță de aur, pe care le-a purtat mama. Dar le-am purtat eu un an și după aceea i l-am dat soră-mi, care a stat cu ea. Așa am simțit. E vremea să o mai porți și tu. Mie mi-a rămas verigheta de la mama. Pentru că, în dimineața în care a murit… Au dat telefon, au venit, mă rog, știi cum se vine cu sicriul acasă… Și sora mea, care a stat cu mama, a zis: ‘Să îi scoți verigheta, că mama nu voia să fie îngropată cu ea’. Și a încercat ea să o scoată. Și nu a putut.
Zic: ‘Du-te și adu un pic de cremă, să-i dăm pe deget, să o scoatem’. A ieșit soră-mea din încăpere și eu am făcut așa un pic și a ieșit imediat de pe deget. Și când a venit sora mea de afară a zis: ‘Te rog să o oprești tu, că a vrut să rămână la tine’ Și e la mine acasă. E mai mare un pic. O pun foarte rar, când merg la o emisiune sau știu eu, pe drumuri scurte. Și o pun aici și peste ea pun un inel mai înghesuit, ca să o țin. Altfel, talismane nu am. Încerc să nu mă leg de lucruri.
Am două perechi de cercei pe care îi port din când în când și cam atât. În rest, nu sunt foarte legată de lucrurile materiale. Dar m-am și educat, să nu conteze pentru mine. Pentru că, atâta vreme cât ești legat de lucrurile acestea, pierzi lucrurile cu adevărat importante: relațiile, iubirea, atașamentele… Nu am așa chestii cu talismanele, că până la urmă norocul ți-l mai faci și singur sau ți-l face Dumnezeu când tu nu te aștepți.
Nuami Dinescu: ‘Acum nu mă mai agit’
Sau alteori ne agităm și degeaba…
Să știi că m-am agitat când eram tânără. Acum nu mă mai agit. Acum nu mai vreau cu orice preț. Adică, eu vreau să fac niște lucruri. Mi le pun în cap și știu că într-o zi o să le fac, dar nu mai vreau cu orice preț. Uneori, depui toate diligențele să îți iasă. Trebuie să le mai lași, să se lege. Nu ai observat că, dacă încerci cu tot dinadinsul și faci, suni, întrebi, insiști..
Uneori, după toate eforturile tale, lucrul acela, proiectul acela la care te-ai gândit, pentru că te-ai chinuit foarte tare, îți iese. Și după aceea îți dai seama că nici nu a meritat atâta. ‘Pentru ce m-am zbătut eu?’. Pentru că oamenii îți povestesc despre ceva și, cum povestesc ei e ceva minunat și când dai cu ochii… Și, încet, încet, am învățat că nu mai e cazul.
Eu trebuie… Nu, nu trebuie nimic. Trebuie să avem grijă de noi, să fim cu creierii la noi, pentru că ai văzut ce s-a întâmplat și cu Gelu, colegul vostru! Ne irosim pentru toate prostiile. Și mai întâi eu mi le spun mie. ‘A, nu ți-a ieșit aia. Și? Ia vezi tu, păpușa mea, cât e orgoliu acolo?’
Foto: Facebook, Antena 1