Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt cu un pas aproape de cel mai important eveniment din viața lor, care va avea loc în luna iunie. Cei doi au depus actele pentru cununia civilă și abia așteaptă clipa în care vor ajunge să formeze o familie.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Vlad Gherman și Oana Moșneagu au trăit această etapă din viață cu emoție și au vrut să împărtășească această trăire cu urmăritorii lor, deloc puțini la număr. Vlad Gherman și Oana Moșneagu se cunună civil și religios peste doar trei luni, iar nași le vor fi Anca Sigartău și soțul ei.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman au depus actele pentru cununia civilă
Sunt fericiți și parcă au prins aripi de când au bifat o nouă reușită în drumul spre o viață frumoasă în doi. „Noi, după ce tocmai am depus actele pentru cununia civilă. Am crezut că nu o să fie nimic special, dar ne-am dat seama că fiecare pas, oricât de mic, care ne aduce mai aproape de „DA’-ul spus vieții noastre împreună, ne entuziasmează și emoționează. Swipe la ultima poză, vă rog. Ce zice fața mea?’, a scris Oana Moșneagu pe o rețea de socializare.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu vor fi cununați de Anca Sigartău și soțul ei
Cei doi sunt foarte încântați că vor ajunge să fie conduși la altar de Anca Sigartău și soțul ei, Dragoș Pandele, pe care îi consideră un dar de la Dumnezeu.
„Nașul aștepta de ceva timp întrebarea oficială, iar ea a venit și a venit și da’-ul printr-o explozie de bucurie. Binecuvântare! Asta ne sunt ei nouă. Iubire, bucurie, recunoștință. Asta avem în suflet când ne gândim la ei și la norocul de a face parte din viața lor. Sunt cel mai frumos și neașteptat dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu și pentru asta suntem maxim de recunoscători. Așa nași să dea Bunuțu la toți finii. Amin’, a mai scris Oana Moșneagu pe Instagram.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au cunoscut pe platourile de filmare
Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt un cuplu foarte iubit de public și e greu de crezut că cineva nu ar putea să-i placă, dar, după cum spune actorul, viitoarea lui soție a întâmpinat probleme în fostele relații. De data aceasta nu a mai fost cazul, fiindcă Oana a fost primită cu brațele deschise de părinții lui Vlad.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au cunoscut în urmă cu doi ani, pe platourile de filmare ale serialului Adela, de la Antena 1. Actorul a mai avut o relație cu Cristina Ciobănașu și a suferit mult după despărțirea de ea. Oana Moșneagu i-a schimbat, însă, radical viața. Anul trecut, Vlad Gherman și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, chiar pe scenă, la finalul unei piese de teatru.
Foto: Facebook