Oana Roman a slăbit și s-a mândrit cu rezultatul pe rețelele de socializare. În doar două luni, vedeta a reușit să dea jos 6 kilograme și să scadă 4 centimetri în dimensiuni. Oana Roman este mai hotărâtă ca niciodată să facă o schimbare majoră.
Recent, Oana Roman și-a făcut prima intervenție estetică, iar acum ne surprinde cu altceva. Vedeta s-a pus pe slăbit, iar în doar două luni a reușit să dea jos aproape 6 kilograme și să scadă 5 centimetri în dimenisiuni.
Știm că a slăbi nu este un lucru tocmai ușor, mai ales când există tentații la tot pasul. Oana Roman s-a ambiționat și a vrut să demonstreze că poate să scape de kilogramele în plus. Vedeta a început să facă sport și să urmeze o dietă, însă apelează și la procedurile de remodelare corporală care s-au dovedit a fi eficiente pentru ea.
'După mai puțin de 2 luni de proceduri de remodelare corporală, sport și dietă, cam astea sunt rezultatele. Stânga înainte, dreapta după. Minus cam 6 kg si minus 4 cm cam pe peste tot! Drumul continuă!', a scris Oana Roman pe una dintre rețelele de socializare.
Oana Roman a mărturisit că transformarea ei nu se oprește aici, iar drumul către o nouă Oana Roman continuă. În imagini se poate observa diferența și cum arată acum vedeta după ce a reușit să scape de mai multe kilograme într-un timp scurt.
Citește și: Oana Roman a stârnit controverse cu un filmuleț în care Isabela, fiica ei, dansa pe masă într-un local
Citește și: Oana Roman îşi face prima intervenţie estetică la 43 de ani. Transformarea este vizibilă
FOTO: Facebook