Oana Roman s-a lovit toată viața de prejudecățile oamenilor legate de numele pe care îl poartă și i-a contrazis tot timpul pe cei care au considerat că a fost un copil privilegiat. Fiica lui Petre Roman susține că tatăl său nu i-a facilitat cu nimic drumul în viață și nu i-a pus pe tavă totul, așa cum cred unii. Dimpotrivă, a fost nevoită să muncească din greu pentru tot ce are acum.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Oana Roman i-a contrazis pe cei care au privit-o ca pe un copil privilegiat, datorită numelui pe care îl poartă, căreia tatăl i-a pus totul pe tavă. Oana spune că nu a fost deloc așa, ci a muncit singură pentru ceea ce este acum – o femeie independentă, care își crește singură copilul și nu așteaptă nimic de la nimeni.
Oana Roman, răspuns pentru cei care cred că a fost un copil privilegiat
Oana Roman este întotdeauna deschisă cu privire la numeroase subiecte din viața ei, iar în cadrul podcastului realizat de Alexandru Constantin, aceasta a vorbit despre reproșurile pe care le-a auzit adesea din partea celor din jur, cu privire la faptul că vine dintr-o familie bogată și că a primit toate lucrurile pe care le are de la tatăl ei.
Există o frustrare mare în mine când toată lumea îmi spune sau nu toată lumea, multă lume: Aia a lui Roman care a crescut în puf și i-a dat tatăl tot ce a vrut.’ Nu mi-a dat nimic, nu era obligat să o facă. Repet, așa a fost crescut și el, așa m-a crescut și pe mine. Nu este un reproș pe care îl fac, Doamne ferește, doar că oamenii trebuie să înțeleagă că în familia noastră lucrurile stau diferit față de cum stau în familiile lor’, a spus Oana Roman.
Oana Roman a mărturisit că ea nu a primit mașină la 18 ani și nici casă, așa că mulți tineri primesc în zilele noastre. Este de părere că valorile sunt cele mai importante, iar educația contează mai mult decât lucrurile materiale oferite copiilor.
Trebuie să îi învățăm pe copii să facă. Sunt părinți care muncesc o viață să strângă bani să le ia casă copiilor. Nu este neapărat acesta scopul vieții. Sau să le dea nu știu ce mașină la 18 ani. Nu, mie tata nu mi-a dat nici mașina la 18 ani, nimic. La un moment dat, mi-au dat apartamentul în care locuiau pe vremea lui Ceaușescu și aia fost tot, a considerat chiar că a fost mai mult decât trebuia.
Și am fost, evident, recunoscătoare pentru acest lucru. Iar de acolo, de la un apartament, am ajuns unde am ajuns singură. Dar mai mult de atât, mi-a dat carte, mi-a dat valori, mi-a dat educație, mi-a deschis drumurile. Despre asta e vorba, valorile astea sunt. Nu să le dăm niște lucruri. Copiii nu trebuie doar crescuți, trebuie și educați’, a mai povestit fiica lui Petre Roman.
Citește și: Cum arată gemenele lui Mihai Morar, Mara și Cezara, la 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi…
Cu ce se ocupă Oana Roman și câți bani câștigă pe lună
Oana Roman este mamă singură de ceva timp, după divorțul de Marius Elisei, însă și în timpul căsniciei cu acesta se știe că ea aducea cei mai mulți bani în casă. Nici acum nu primește nici un ajutor, iar de pensie alimentară nici nu poate fi vorba, însă Oana Roman nu se plânge. Susține că se descurcă și câștigă suficienți bani pentru ea și fiica ei.
Pe lângă gestionarea magazinului online de haine, Oana Roman este implicată și în domeniul influencer marketingului, colaborând cu diverse branduri pentru campanii pe platforma Instagram.
„Eu câștig bine, niște mii bune de euro pe lună, în condițiile în care plătesc doar taxe și impozite peste 1.000 de euro pe lună, plus alte cheltuieli, pentru că îmi cresc singură copilul și întrețin singură o casă și așa mai departe. Eu nu prea reușesc să pun bani deoparte pentru că totul este foarte scump.
Da, trăiesc la un anumit nivel, dar nu fac fițe și figuri. Adică nu stau numai la restaurante, nu cumpăr nu știu ce genți și ce haine scumpe și nici nu merg în vacanță în fiecare lună. Cu toate astea, mă ajung cu banii, dar nu pot să zic că pun deoparte sau că mă lăfăi, a spus Oana Roman, prin intermediul unei postări pe InstaStory.
Oana Roman susține că nu a mai fost ajutată financiar, de Petre Roman, din momentul în care și-a terminat studiile. Acesta i-ar mai fi plătit, câteva luni, chiria, după care ar fi încetat să-i mai dea bani. Astfel, Oana Roman a fost nevoită să-și câștige singură existența.
‘Eu nu am vrut să spun absolut nimic nimănui. Este doar un pas înainte pentru dreptate pentru sute și sute de mii de părinți singuri care sunt în situația în care nu se pot înțelege cu fostul partener.
Eu nu trăiam oricum din ăia 500 de lei, deci chiar nu mă interesează. Pentru sute de mii de femei care poate nu au din ce să-și hrănească copiii și banii ăia poate sunt foarte importanți și legea asta e un pas înainte. Eu sunt în vacanță și pe mine nu mă interesează ce comentează absolut nimeni despre mine’, a declarat Oana Roman, la Star Magazin.