Oana Roman divorțează de Marius Elisei. Decizia a fost de comun acord: ”Este unica soluție”

 Stamen Diana
.

Oana Roman și Marius Elisei divorțează după șapte ani de relație. Despărțirea lor a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales că toată lumea credea că totul este lapte și miere între ei.

Oana Roman și Marius Elisei au decis să divorțeze, după șapte ani în care au împărțit și bune și rele. Vedeta a anunțat că relația ei a ajuns la sfârșit și a decis că nu se mai poate face nimic. Oana Roman și Marius Elisei au împreună o fetiță pe nume Isabela.

În ultimul timp au apărut mai multe zvonuri că situația amoroasă a Oanei Roman este pe muchie de cuțit, însă de fiecare dată a infirmat speculațiile apărute. Vedeta își dorește ca fiica ei, Isabela, să nu sufere absolut deloc în urma acestei decizii.

'Am ezitat de zeci de ori să fac aceasta postare! Am scris o si am sters-o apoi. Din pacate, o fac pana la urma.
Sunt un om asumat, sincer si transparent. Niciodată nu am fost ipocrită și nu am mimat sau pozat în fericirea perfecta asa cum se face pe rețelele sociale. Am o datorie fata de publicul meu pe care nu l-am mintit niciodată.
Prefer să aflați de la mine decat din zvonuri sau speculați.
In aproape 7 ani de relație am trăit împreună cu Marius momente absolut minunate și fericirea adevărată, dar am avut si momente foarte grele in care amândoi ne-am luptat cu boala, cu lipsurile, cu grijile. Aceste încercări si-au pus amprenta asupra noastră si desi am incercat si luptat pentru familia mea, am ajuns in punctul in care între noi lucrurile nu mai functioneaza ca si cuplu.
Am decis de comun acord să ne separăm! Nu stiu daca pentru totdeauna , asta doar timpul va decide .
Scopul nostru comun rămâne acela de a o creste frumos pe Isabela ! Cu aportul amândurora din toate punctele de vedere .
Cand părinții mei au divorțat, tata a decis sa întrerupă orice fel de comunicare si legatura cu mama , lucru care mi a cauzat o suferință și o trauma de nedescris . Vreau ca Isabela sa NU trăiască această suferință , si imi doresc ca relatia noastră ca părinți sa ramana una civilizată și de prietenie in a putea sa ne creștem în mod responsabil copilul.
Marius a fost lângă mine cand nu a fost nimeni , s a împlicat impecabil din punct de vedere afectiv si fizic in cresterea Isabelei , am trăit multe lucruri frumoase si pt asta il respect si il voi respecta toată viața mea ! Imi doresc sa avem maturitatea de a face împreună ce este cel mai bine pentru acest copil minunat pe care il avem .
Relația noastră ca și cuplu nu mai funcționează bine de ceva vreme , dar relatia noastra ca părinți trebuie sa ramana impecabilă.
Timpul va decide dacă lucrurile se mai pot repara sau nu intre noi , dar acum amândoi stim ca aceasta separare este unica soluție.
Mi as dori ca presa sa nu speculeze aberant atata timp cat cred ca am fost destul de clară!
Va mulțumesc!'
, a scris Oana Roman pe una dintre rețelele de socializare.

Ce face Oana Roman, după ce anunțat divorțul de Marius Elisei

Viața merge înainte pentru vedetă. După ce a anunțat că va divorța, Oana Roman este pusă pe schimbări mari. Fiica Mioarei Roman a mers la un salon de remodelare corporală, unde se răsfață cu tratamente de lux. Se pare că Oana Roman nu suferă prea tare după Marius Elisei și principalul ei scop este să aibă grijă de Isabela.

Citește și: Oana Roman a fost dezamăgită de prieteni. S-a întâmplat în urmă cu doar câteva zile. „Asta m-a durut, dar mi-am învățat lecția'

Oana-Roman-1Oana-Roman-1
 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton