Dacă ar fi să descriem viața Oanei Roman printr-o singură sintagmă, aceea ar fi „una caldă, una rece. Existența ei – ce ar putea lesne constitui subiectul unui roman – a fost marcată deopotrivă de evenimente dramatice și fericite, fiecare întâmplare frumoasă fiind umbrită de un necaz, iar fiecare necaz fiind șters, la rândul lui, de o mare împlinire. Despre toate acestea am vorbit cu Oana Roman într-un cadru special, noua ei casă servindu-ne drept decor pentru cea mai sinceră șuetă jurnalist-vedetă. Dureros de sinceră.
Ai făcut recent o declarație potrivit căreia singurele tale rude sunt mama și fiica ta. Cum a fost relația cu tatăl tău în ultima perioadă astfel încât să ajungi să spui asta despre el?
Relația cu tata s-a răcit foarte mult. Practic, el s-a îndepărtat treptat-treptat. Am luat lucrurile ca atare, înțeleg că așa a gândit el să facă. Nu știu dacă a făcut-o din proprie inițiativă sau forțat de împrejurări. Încă sper să se regleze lucrurile și să simt că am un tată în viață și lângă mine, parte din viața mea și a Isei, mai ales. Nu a venit să o vadă de aproape un an și, de când ne-am mutat, nu a dorit să vină să vadă casa, probabil și pentru că nu vrea să o întâlnească pe mama. Pentru mine, însă, e o mare durere, întrucât îmi doream să se bucure pentru această realizare a mea și pentru că îmi doream ca Isa să fie parte din viața lui. Este singura lui nepoată. Și, pentru ea, el este practic un străin. Nu cred că l-a văzut de zece ori în șase ani. Îl vede la TV uneori și mă întreabă de ce nu vine tataie să o vadă, și eu chiar nu știu ce să-i răspund.
Nu a venit niciodată cu un cadou de ziua ei sau de Crăciun. Doar acum un an, de ziua ei, a venit și i-a adus 100 de lei. De atunci, cred că nu l-a mai văzut decât o singură dată. L-am sunat acum câteva luni să-l rog să ne sfătuim în legătură cu școala la care să o dau, mi-a spus că nu poate vorbi și că mă sună el înapoi. A sunat după două luni, pe 26 decembrie, dar nu i-am răspuns, fiindcă eram cu ea la spital, făcuse gripă și se simțea foarte rău. Nu mi-a dat niciun mesaj de Crăciun, nici de Revelion, nici de ziua mea, de Sf. Ion. Mai mult nu am ce să spun, trageți voi concluziile!
Cu sora ta ce s-a întâmplat? Sincer, dacă îți vine să crezi, ne-a scris o cititoare, pe Instagram, și ne-a întrebat care sunt motivele pentru care nu mai vorbești cu ea…
Este un subiect despre care nu vreau să vorbesc prea multe. Ultima oară am vorbit în vară, când i-am spus că mama nu mai are unde să stea și că trebuie să o iau la mine. Nu s-a oferit să ajute și, de atunci, nu mi-a mai dat niciun telefon sau mesaj.
Care a fost momentul în care te-ai simțit cu adevărat singură?
Anii de după Revoluție au fost foarte grei și m-am simțit foarte singură și în facultate. Învățam, mergeam la școală, apoi singură acasă. Patru ani a fost foarte greu. Ajunsesem să vorbesc singură prin casă. La propriu. Pe vremea aceea, nu aveam net, nu aveam mobil. Doar un telefon fix și era foarte scump să sun acasă. Treceau săptămâni fără să primesc un telefon. Ai mei mă sunau extrem de rar și, în patru ani, mama a venit cam de două ori pe an să mă vadă, iar tata venea doar când avea alte treburi la Paris și mă suna să ne vedem. Țin minte că, o dată, mi-au furat geanta pe stradă cu toți banii și cu toate actele și l-am sunat pe tata să-i spun că nu mai am nimic. El mi-a zis că nu are cum să mă ajute, de la București, și că trebuie să mă descurc singură. Noroc că stătea la mine o prietenă, Diana Piștalu, care era model. Ea m-a ajutat cu ceva bani și a trebuit să mă împrumut de bani de bilet, pentru avion, ca să vin acasă și să-mi fac actele, pentru că nu mai aveam nici pașaport. M-am simțit foarte singură în sufletul meu atunci.