Oana Roman a făcut parastasul de un an al mamei sale, Mioara Roman, si spune că primește semne de la ea: ”Numai cine trăiește lucrul acesta poate să înțeleagă. Altfel, lumea zice că ești nebun”/ EXCLUSIV

.

Oana Roman spune că primește semne de la regretata ei mamă, Mioara Roman, care s-a stins în urmă cu un an. Vedeta a iubit-o enorm pe cea care i-a dat viața și vorbește despre ea mereu, atât cu apropiații cât și la emisiuni tv sau podcasturi. Într-un interviu exclusiv pentru Viva.ro, protagonista noastră a făcut declarații emoționante despre Mioara Roman, dar a vorbit și despre relația cu tatăl ei.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Oana Roman spune că primește semne de la regretata ei mamă, Mioara Roman, care a murit în urmă cu un an. Într-un interviu pentru viva.ro, vedeta a vorbit despre fiica ei, despre proiectele pe care le are în desfășurare, dar și despre cea care i-a dat viață. Ea ne-a mai spus în ce relații este, în prezent, cu tatăl ei, Petre Roman

mioara-roman-32mioara-roman-32

Citește și: Cum arată mormântul Mioarei Roman, la un an de la moarte. Oana Roman: „Fără ea nu aș fi fost nimic, mama mea a fost un model. Cel mai trist lucru…”

Citește și: Oana Roman a povestit în direct la TV ce o obliga Petre Roman să facă în copilărie: „M-a aruncat în Snagov, ca să mă descurc. Mi-am luat niște pedepse groaznice'

Citește și: Angela Similea a strălucit într-o ținută elegantă, cu o pălărie albă și bijuterii fine, la concertul prietenului ei, Ovidiu Komornyik: 'Să fiți frumoase pentru dumneavoastră, dar și pentru soții și partenerii dumneavoastră'

Citește și: Ce discuții are Paula Chirilă cu fostul soț, la 8 ani de la divorț: „Nu amestecăm foarte mult lucrurile. Suntem și doi oameni ocupați, locuim în orașe diferite”. Cum se înțelege fiica lor, Carla, cu tatăl ei / EXCLUSIV

Cum este, în prezent, relația dintre Oana Roman și tatăl ei

Oana Roman are proiecte frumoase în derulare și spune că a avut un început de an foate bun. În aceste zile va decide dacă va pleca de Paște din țară sau după Paște, pe Coasta de Azur, locul care ei i se pare cel mai frumos de pe pământ. Cu tatăl ei susține că are o relație foarte bună, dar gândul ei zboară mereu la Mioara Roman. Încă deplânge moartea mamei ei care s-a stins în urmă cu un an.

Sunem deja în luna martie. Ce faci? Cum ești, Oana?

Anul a început bine pentru mine, deși primele zile m-au enervat. Am avut niște probleme cu pompa de apă, dar au trecut și s-au întâmplat numai lucruri bune de atunci. Am proiecte frumoase. Continui proiectul pe care l-am început anul trecut. Mi-am schimbat mașina, am fost în vacanțe deja, de două ori… A fost un început de an 'wow', pentru mine. Și iată că suntem în martie. Nici nu știu când a trecut timpul.

Se apropie sărbătorile pascale. Ce o să faci?

Este posibil să plecăm de Paște sau după Paște, în Săptămâna Luminată, pe Coasta de Azur, dar încă nu știu sigur. Ori plecăm de Paște și ne întoarcem sâmbătă, să fim aici de Înviere, ori plecăm după sărbătorile pascale, în Săptămâna Luminată. O să aflăm exact. Dar deja am fost cu fiica mea în Egipt, dar am fost plecate și în țară. Eu am mai fost și singură într-o vacanță pentru patru zile.

Care e cel mai frumos loc din lume pentru tine?

Cel mai frumos loc pentru mine acolo este, Coasta de Azur. Este cel mai frumos loc pentru mine de pe pământ. Dacă ar trebui să aleg un loc acela ar fi pe primul loc, și pe al doilea și așa mai departe până la al zecelea loc. De abia după aceea alegem și altele.

Oana Roman: 'La matematică nu sunt în stare să o ajut'

Unde este fiica ta? Nu ai luat-o cu tine…

Iza este foarte bine. A rămas acasă. Nu a vrut să vină cu mine. Mi-a spus că are teme, așa de conștiincioasă este. Iza este în clasa a lV-a. A zis, 'Nu mami, eu merg acasă, că am teme de făcut. Îmi trimiți poze și filmări de acolo să văd cum a fost'. Și așa am făcut.

O mai ajuți la teme?

O mai ajut. Dar mă cam refuză. Bine, la matematică nu sunt în stare să o ajut. Sunt zero barat la matematică și nu îmi este rușine să recunosc. O mai ajut la română, la engleză, la științe, dar în general se descurcă singură. Mai face lecții și la școală, pentru că ea rămâne și la after school.

Oana Roman: 'S-a împlinit un an de când a plecat mama'

Cred că luna februarie a fost pentru tine una extrem de grea. S-a împlinit un an de când a plecat mama ta…

Da. S-a împlinit un an de când a plecat mama. A trebuit să facem parastasul de un an. A fost greu. Dar mi-a trimis niște semne absolut extraordinare. Dar numai cine trăiește lucrul acesta poate să înțeleagă. Altfel, lumea zice că ești nebun. Dar mie mi-a trimis mama niște semne… mai ales în perioada aceea, în jurul datei în care a fost parastasul, a fost ceva fabulos.

M-a ajutat extraordinar de mult cu niște lucruri. M-a ajutat să găsesc un lucru pe care îl pierdusem. Nu îl găseam sub nicio formă și era vorba de ceva prețios. Și l-am găsit fix în spatele bufetului unde se aflau poza ei și candela. Și mi l-a găsit doamna care face curat. Și îl căutam de trei luni. Și asta a fost doar o întâmplare din multe.

În ceea ce o privește pe mama știu că este bine. Pentru că îmi trimite niște semne extraordinare și mă ajută foarte mult.

Oana Roman: 'Cu tata ne vedem destul de des'

Cu tatăl tău ai mai vorbit?

Da. Și azi am vorbit. A venit la Iza la bazin, să o vadă cum înoată. Cu tata ne vedem destul de des. Dar este foate mult plecat. Ține conferințe cu Clubul de la Madrid. Pleacă în toată lumea asta. Scrie cărți, citește, ține cursuri…

Merge pe munte…

Da. Azi mi-a zis că vrea să meargă pe munte, dar se gândea că e frig și că a nins cam tare. Și a zis în final că se mulțumește cu o alergare prin pădure. E în formă și mi se pare fabulos cum arată.

Ce îți mai poți dori?

Să fiu sănătoasă. Asta este cel mai important. Să fim sănătoși, să fim bine. Nu pot să zic că îmi lipsește ceva. Chiar sunt bine- mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt un om împlinit, liniștit. Nu visez cai verzi pe pereți, averi și avioane. Sunt niște vacanțe pe care mi le doresc. Sunt niște locuri în care doresc să merg și în care nu am ajuns. Dar le bifez eu și pe acelea într-o zi.

Foto: Facebook.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton