Anul care tocmai s-a încheiat a fost sub zodia despărţirilor pentru Oana Roman. Fiica lui Petre Roman a anunţat, în decembrie 2019, că se separă de soţul ei, fără a discuta despre motivele divorţului. Mulţi s-au dus cu gândul la infidelitatea lui Marius Elisei, însă Oana Roman a clarificat şi acest aspect în emisiunea lui Măruţă de la Pro TV.
Vestea că Oana
Roman şi Marius Elisei divorţează nu a luat prin surprindere pe toată lumea
pentru că, de-a lungul relaţiei lor de şapte ani au mai avut loc astfel de
episoade. Drept dovadă, ceea ce iniţial era anunţat drept un divorţ s-a
transformat, între timp, în separare şi, momentan, nici măcar atât. Marius,
Oana şi fetiţa lor locuiesc în aceeaşi casă şi încearcă să facă lucrurile să
meargă între ei, chiar dacă sunt conştienţi că nu sunt întotdeauna pe aceeaşi
lungime de undă.
„S-au întâmplat multe lucruri și nu suntem mereu caractere compatibile, în sensul că eu sunt mai vulcanică, dar pe el îl afectează. S-a ajuns într-un punct în care efectiv lucrurile nu mai funcționau între noi, nu era ok pentru mine, pentru Izabela. Am ajuns în punctul în care am realizat că nu e bine să ne împungem și să stăm în tensiune. Am decis să ne separăm. El s-a mutat și nu a fost simplu. Eu am decis să anunț lucrul acesta pentru că se putea să îl vadă cineva că doarme în altă parte.
E mai bine să se știe de la mine. Nu s-a pus problema despre o altă femeie, dar nici despre un alt bărbat. Nu mai funcționau lucrurile, a fost o chestie asumată și discutată. Lumea a început că divorțăm, eu nu m-am gândit neapărat. Între timp au venit Sărbătorile și Izabela nu merita să stea cu părinții separați. El s-a mutat la părinții lui. Am mai avut o discuție în care ne-am dat seama că nu ne e bine împreună, dar nici separat.', a declarat Oana Roman în emisiunea lui Măruţă.
Mesajul de
despărţire postat de Oana Roman pe Facebook
„Am ezitat de zeci de ori să fac această postare! Am scris-o și am șters-o apoi! Din păcate, o fac până la urmă! Sunt un om asumat, sincer și transparent. Niciodată nu am fost ipocrită și nu am mimat sau pozat în fericirea perfectă, așa cum se face pe rețelele sociale. Am o datorie față de publicul meu pe care nu l-am mințit niciodată. Prefer să aflați de la mine decât din zvonuri sau speculații. În aproape 7 ani de relație, am trăit împreună cu Marius momente absolut minunate și fericirea adevărată, dar am avut și momente foarte grele în care amândoi ne-am luptat cu boala, cu lipsurile, cu grijile!
Aceste încercări și-au pus amprenta asupra noastră și, deși am încercat și luptat pentru familia mea, am ajuns în punctul în care între noi lucrurile nu mai funcționează ca și cuplu. Am decis de comun acord să ne separăm! Nu știu dacă pentru totdeauna, asta doar timpul va decide. Scopul nostru comun rămâne acela de a o crește frumos pe Isabela! Cu aportul amândurora din toate punctele de vedere. Când părinții mei au divorțat, tata a decis să întrerupă orice fel de comunicare și legătură cu mama , lucru care mi-a cauzat o suferință și o traumă de nedescris’, a scris Oana Roman pe un site de socializare.