Oana Sârbu suferă în continuare după moartea părinților ei. Actrița din filmul Liceenii și-a pierdut ambii părinți în numai doi ani. Din 2020, de când a început pandemia, artista a trăit cele mai mari suferințe, însă și-a găsit alinarea în copilul ei și în credința Celui de Sus.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Oana Sârbu suferă în continuare după moartea părinților ei. Oana Sârbu a făcut furori cu personajul principal pe care l-a avut în filmul Liceenii. De atunci, vedeta s-a lansat și industria muzicală, unde își încântă fanii cu piesele ei la concerte. Dacă pe plan profesional, toate îi merg strună, vedeta a avut de suferit în plan personal. În doar doi ani, artista și-a pierdut, pe rând, mama, mătușa și tatăl.
Din 2020, de când a început pandemia, actrița a trebuit să treacă prin câteva experiențe de viață nefericite. Vedeta și-a pierdut, pe rând, mama, mătușa, care-i era și nașă de botez, și apoi tatăl, care s-a stins din viață în decembrie 2021. Celebra artistă a reușit să treacă cu greu peste moartea celor dragi, însă și-a găsit alinarea în copilul ei și în credință.
Citește și: De ce au divorțat Oana Sârbu și Virgil Popescu după 4 ani de căsnicie.Cum se înțeleg cei doi acum
Citește și: Ce a găsit Oana Sârbu în cabina Stelei Popescu, la 4 ani de la moartea actriței.A făcut imaginile publice
Citește și: Eugen Cristea și Cristina Deleanu au dormit în gară, în Italia, de Paște:”A fost plin de peripeții”
Oana Sârbu suferă în continuare după moartea părinților ei
Oana Sârbu are mereu zâmbetul pe buze și este o fire caldă, care emană prietenie. În spatele zâmbetului ei însă stau mai multe drame, care s-au întâmplat într-un interval relativ scurt. În august 2020, actrița avea să-și piardă mama care era grav bolnavă. După o lungă suferință, cea care i-a dat viață s-a stins la vârsta de 87 de ani.
La doar câteva luni diferență s-a stins din viață și nașa Oanei Sârbu. Mai târziu, vedeta avea să afle că tatăl ei, un celebru actor de pantomimă, a trecut în neființă. Romulus Sârbu a murit la sfârșitul anului trecut, la vârsta de 86 de ani, după o jumătate de veac de profesionalism în actorie. Într-un interviu acordat pentru Click!, Oana Sârbu a vorbit deschis despre sărbătorile care vin și despre amintirea celor dragi. Anul acesta, într-adevăr, va fi mai trist fără părinții ei.
„Facem Paștele doar în familia foarte restrânsă, alături de prieteni. Voi merge la Herculane, unde voi susține un recital cu muzică de pe albumul meu În drum spre școală. Pregătesc și de ziua mea, pe 13 mai, un concert, sunt tăuroaică. Să zicem așa că încerc să mă recompun emoțional', a explicat artista.
Oana Sârbu: „Cineva ne dă o putere extraordinară să trecem peste'
Cântăreața și-a iubit enorm părinții, cu care a avut o relație specială. Vedeta a mai povestit că a reușit să-și găsească alinarea în ea, în copilul ei, în credință și că lumea își urmează cursul ei firesc.
„Cred că, încet-încet, ne dă Cineva o putere extraordinară ca să putem trece peste lucrurile astea triste. Cred că forța stă și în noi, în mobilizare. În oamenii dragi pe care îi întâlnim. Ne găsim un echilibru în copilul din noi. În copilul pe care, dacă se întâmplă să fim părinți, îl avem. Asta nu ne lasă să fim prea multă vreme triști. Pe de altă parte, lumea își urmează cursul ei. Noi suntem așa, într-un fel de trecere pe aici către alte lumi', a mai continuat vedeta pentru sursa citată.
Oana Sârbu: „Dorm și acum cu păpușile de la tata!'
Pentru Oana Sârbu, toate amintirile cu părinții ei îi sunt foarte dragi. Cele mai frumoase amintiri sunt cele în care tatăl său venea din turnee și îi aducea cadouri. Actorul de pantomimă pleca foarte des în multe țări. Din țările Orientale, artista primea lucruri care nu se găseau pe vremuri: banane, halva, caju, smochine, curmale.
„Îmi aducea blugi, tot felul de păpuși din Rusia, Turcia, dorm și acum cu ele! Am păpuși de când aveam opt luni. O păstrez pe Doinița, dar pe Laura o am de când aveam opt luni, de la botez. Bunica i-a făcut rochițe și păstrez și rochițele.
Toate păpușile aduse de tata le păstrez. Din păcate, nu am o fetiță să i le dau ei, am un băiețel. Dar le păstrez pentru mine și le scot de acolo mai cu seamă când caut și găsesc fotografii de când eram copil. Unchiul meu era fotograf amator și am mii de fotografii de când eram copil', a transmis artista.
Sursă foto: arhivă