Oana Zara și iubitul ei, Bogdan Medvedi, au avut parte de o experiență cumplită pe litoral. Ei s-au cazat la un hotel de patru stele din Mamaia, unde au plătit 1550 lei pe două nopți, dar s-au trezit cu păianjeni în cameră. Actrița din Lia- soția soțului meu a fost mușcată cândva de o astfel de insectă și a dezvoltat o alergie, așa că nu a putut trece peste un episod de acest gen.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Cei doi au părăsit hotelul în miezul nopții, după ce au avut o discuție neplăcută cu angajații, care au refuzat să le returneze banii. Ba mai mult, s-au trezit cu mesaje ciudate în noapte după ce au renunțat la cazare. Acum, Oana Zara și iubitul ei, Bogdan Medvedi, vor să facă o sesizare la ANPC.
Oana Zara și iubitul ei, Bogdan Medvedi, experiență neplăcută pe litoral
Oana Zara și iubitul ei, Bogdan Medvedi, nu au observat din prima seară păianjenii din cameră, pentru că au ajuns târziu la hotel. Actrița și-a pierdut un lănțișor pe plajă, așa că au zăbovit mai mult.
„„Am ajuns destul de târziu, pe la ora 21.00 la hotel. Am plătit pentru două nopți, ne-a făcut factură, după care Medvedi și-a dat seama că și-a pierdut lănțișorul la plajă și ne-am întors la Tuzla. Acolo am stat până la 2.00 dimineață să căutăm lănțișorul. Ne-au ajutat și cei care administrau plaja, dar nu l-am găsit. Ne-am întors la hotel ca să dormim, că deja plătisem acolo. Ne-am pus direct în pat că eram foarte obosiți. A doua zi ne-am trezit devreme, ne-am dus direct la plajă. A doua seară am ajuns la hotel pe la ora 22:00 și ne-am dus înainte la restaurantul hotelului să mâncăm, chiar am fost ultima comandă, am mâncat, toate bune', a povestit actrița pentru Ciao.ro.
Oana Zara și iubitul ei au plecat în toiul nopții dintr-un hotel de patru stele din Mamaia
A doua seară s-au trezit într-un film de groază, cu păianjeni peste tot în cameră și unul chiar și în pat.
„Stăteam în pat și mi-a trecut un păianjen mare pe la picioare, m-am speriat foarte tare. Medvedi era în duș, a venit, a omorât păianjenul și i-am zis: clar aici nu mai stau. El a zis:Măi, hai, că poate am lăsat noi balconul deschis și o fi intrat'. Nu știu ce să zic, dar eu nu vreau să mai stau aici! Am început să ne uităm, am mai găsit încă doi păianjeni în cameră, după aceea la balcon era ceva îngrozitor. Nu are cum să fie atât de mulți păianjeni și atât de multă pânză de păianjen, dacă ei spun că s-a făcut curat și ne-au făcut curat în cameră cum ar veni înainte de incident, în ziua respectivă. Un păianjen era în colț lângă ușă, altul era deasupra, la draperii. Foarte aiurea!
Pe mine m-a mușcat o dată un păianjen și sunt alergică. Atunci mi s-a umflat ochiul, mâna adică e ceva rău! Și de mică știu că am chestia asta, mi-a zis mama să fiu foarte atentă tot timpul să nu am păianjeni în casă. Noi la apartament ne-am pus plase, tot timpul suntem atenți', a mai povestit actrița.
Oana Zara și iubitul ei, Bogdan Medvedi, și-au cerut banii dați pe cazare
Cei doi și-au vrut banii înapoi, cel puțin pentru a doua noapte, dar cei de la hotel nici nu au vrut să audă. Nu au primit nici măcar scuze, iar atitudinea celor de la hotel le-a lăsat un gust amar. Au decis să nu lase lucrurile așa și să facă o sesizare la ANPC
„Medvedi a zis că se duce să ceară banii înapoi că nu e normal așa ceva, adică un hotel de patru stele, am plătit 1550 lei pe 2 nopți. Era 1.00 noaptea. Fata de la recepție a zis că trebuie să-și sune șefa. A sunat-o și pe doamna respectivă nici nu a interesat-o. A zis: Ok, vă dau altă camera'. Medvedi i-a explicat că noi nu vrem altă cameră, noi vrem să ne dați banii să plecăm fără scandal.
A zis: Nu se poate, că faceți ca la restaurant mâncați ciorba și după nu mai vreți să plătiți, că spuneți că ați găsit un fir de păr în ea?' Nici măcar nu și-a cerut scuze, măcar să zică: ok pe prima noapte nu pot să vă dau banii, vi-i dau pe a doua noapte. Doamna i-a zis că nici nu discută, că am deranjat-o la ora asta, că nu e normal așa ceva. Noi am plecat și faza foarte urâtă a fost că eu am postat un story că o să povestesc ce s-a întâmplat următoarea zi. Și la opt dimineață am primit un mesaj de la cineva din anturajul ei, pentru că eu nu am spus nimănui ce am pățit la acel hotel, și mi-a trimis un mesaj: Să te mănânce păianjenii și două emoticoane cu râs'. Vrem să facem o sesizare la ANPC', a mai spus Oana Zara.