Octavian Ursulescu l-a cunoscut pe Dan Spătaru când se afla pe culmile succesului și a fost tot timpul fascinat de eleganța marelui artist, care s-a stins în toamna lui 2004, la doar 64 de ani. Dan Spătaru era însă adorat de public, nu numai în România, succesul său depășind rapid granițele țării, iar în Rusia era privit ca un zeu atunci când urca pe scenă.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Dan Spătaru a fost, de departe, cel mai iubit cântăreț român. A lăsat în urmă șlagăre de neuitat, „Drumurile noastre’, „În rândul patru, banca de la geam’ și „Noi doi și-o umbrelă’, difuzate și în prezent de posturile de radio.
Octavian Ursulescu, amintiri emoționante cu Dan Spătaru
Octavian Ursulescu îl admira pe Dan Spătaru și pentru calitățile sale. Era unul dintre artiștii punctuali și îmbrăcați mereu elegant, la patru ace, din respect pentru publicul pe care îl adora și care, la rându-i, îl răsplătea cu ropote de aplauze:
„Dan Spătaru a fost un exemplu de corectitudine, punctualitate, eleganță, ceea ce de fapt caracterizează întreaga „Generație de aur’, deci este pe cale de dispariție…Când plecam în vreo deplasare, organizată de mine, treceam să-l iau cu mașina, nu întârziam niciodată, dar mereu era acolo, deja, cu siguranță, de minute bune, în poarta casei, fumând.
Iar la concerte, indiferent unde aveau ele loc (am avut spectacole și în cămine culturale, la țară, în comune), era mereu impecabil – costum sau smoking, cravată sau papion, pantofi de lac, cămașă albă. Se „echipa’ cu mult timp înainte de intrarea în scenă (era vedeta distribuției, închidea mereu concertul) și stătea în culise, unde mă ciocneam de el și îl întrebam, deși știam răspunsul, de ce nu stă în cabină, înainte de a ajunge pe „schelă’, cum spunea el: „Vreau să simt publicul…’, a dezvăluit Octavian Ursulescu pentru click.ro.
Dan Spătaru a compus versurile piesei „Drumurile noastre’
Dan Spătaru a cunoscut celebritatea cu piesa „Drumurile noastre’. Puțini știu însă că el este și autorul versurilor, atât de frumos și de pătimaș scrise, pe sufletul românilor:
„Dan Spătaru avea o popularitate uriașă. În anii săi de glorie umplea stadioane doar dacă apărea un afiș micuț sau dacă se auzea că vine în oraș. „Drumurile noastre’, piesă sârbească la care el a scris textul, rămâne peste timp un șlagăr fără egal, se cântă și azi la toate petrecerile.
Interesant este faptul că, în 1968, la prima ediție a Festivalului internațional „Cerbul de aur’ de la Brașov, Dan Spătaru a fost desemnat să reprezinte țara noastră, alături de Margareta Pâslaru și Anca Agemolu, dar numai cea dintâi a reușit să intre în palmares, cu o Mențiune. Peste 3 ani, însă, reușea acest lucru verișoara bună (tații lor au fost frați) a lui Dan, Doina Spătaru!’.
Octavian Ursulescu, fascinat de succesul pe care îl avea Dan Spătaru în Rusia
Dan Spătaru era însă adorat de public, nu numai în România, succesul său depășind rapid granițele țării. Iar banii pe care îi câștiga, și nu erau deloc puțini, pentru recitalurile de excepție, îi împărțea, adesea, cu prietenii dragi:
„Am mers în multe turnee împreună cu Dan Spătaru, uneori cu mașina lui, de care era tare mândru, o Lada, pe care o achiziționase la începutul anilor 90, cu aprobare specială a președintelui, de la Chișinău.
Dar el se bucura de o popularitate incredibilă, nu doar în Republica Moldova (îl lega o trainică prietenie de vedeta locală Ion Suruceanu), dar pe întreg cuprinsul fostei URSS. Să nu uităm însă că el câștiga fabulos, în turneele din URSS, 100 de ruble pe seară, sumă cu care puteai cumpăra un televizor mic (am avut așa ceva), așa încât, ne relata el, erau seri în care „cinstea’ cu vodcă, șampanie și icre negre pe toți cei din restaurant!’, a dezvăluit Octavian Ursulescu.
Dan Spătaru și rusoaica Natalia Fateeva, o iubire interzisă
Înainte de a se căsători, Dan Spătaru a fost însă îndrăgostit de o superbă actrița, alături de care a jucat într-o producție cinematografică de succes:
„Filmul muzical „Cântecele mării’, co-producție româno-sovietică, cu muzica lui Temistocle Popa, s-a filmat la Soci, în Crimeea, și a lansat numeroase șlagăre, dintre care „Să cântăm chitara mea’ a fost reluat în limba rusă, cu un succes formidabil, de starul sovietic Muslim Magomaev. Dan Spătaru vorbea perfect limba rusă, în urma sutelor de concerte susținute în URSS.
În filmul amintit, el a avut-o drept parteneră pe frumoasa actriță Natalia Fateeva, artistă a poporului din URSS, între ei înfiripându-se, în ciuda faptului că ea era căsătorită, o fierbinte idilă. Cum să uităm scena din acest film în care ei cântau și dansau pe melodia „Noi doi și-o umbrelă’?
Cum asta se petrecea înainte de căsătoria lui Dan cu frumoasa balerină a Teatrului ‘Fantasio’ din Constanța (unde a fost și el angajat câțiva ani buni), Sida, aceasta n-a avut nici un resentiment, din contră. La câțiva ani de la moartea lui Dan, impresarul Stoian Anghel a organizat la Sala Palatului un spectaculos concert omagial de 5 ore, filmat pentru TVR de Carmen Movileanu și retransmis în 3 episoade. Ei bine, Sida a sunat-o atunci pe Natalia Fateeva, pentru a o invita. Din păcate, aceasta n-a putut veni la București’, mai povestește Octavian Ursulescu.
Dan Spătaru a murit la 64 de ani
Pe 8 septembrie 2004, lumea a pierdut un mare artist plecat dintre noi la numai 64 de ani. Dan Spătaru a suferit două operaţii ȋn urma cărora era foarte slăbit. Soţia și fiica sa i-au fost alături ȋn toate momentele grele.
Avȃnd o presimţire, ȋnainte de a muri i-a spus vărului său că și-ar dori să ȋl plimbe prin toate locurile prin care a cȃntat ȋn București. Ȋn dimineaţa următoare a murit. Stop cardiac. Fiica și soţia sa au fost ȋn stare de șoc. La ȋnmormȃntarea lui Dan Spătaru au fost prezenţi peste 10.000 de oameni, fapt ce arată că a fost și va rămȃne unul dintre cei mai ȋndrăgiţi artiști ai Romȃniei.
Dan Spătaru a încetat din viață mult prea devreme, la vârsta de 64 de ani. Octavian Ursulescu a mărturisit și ce vicii aveau să îi grăbească artistului sfârșitul.
„Din clipa în care s-a născut fiica sa, Dana, alături de care, ne amintim, a cântat o melodie în duet, alcoolul a dispărut total din viața sa, o dovadă incredibilă de voință. Cum până în momentul morții sale au trecut mai bine de două decenii, am putea vorbi, eventual, doar de o slăbire a organismului. Cert este însă că fuma foarte mult și că bea câteva cafele tari pe zi. Marea lui neîmplinire a fost aceea că n-a apucat s-o vadă pe frumoasa lui nepoțică Măriuca’, spune Ursulescu.