Octavian Ursulescu i-a fost bun prieten lui Mihai Constantinescu și privește în urmă cu regret, spre anii de glorie ai amândurora, când se aflau pe toate afișele din România. S-au împrietenit în 1969 și și-au fost aproape unul altuia, de-a lungul anilor, la bine, dar mai ales la greu. La 5 ani de la moartea artistului, Octavian Ursulescu vorbește despre dramele care i-au șubrezit sănătatea lui Mihai Constantinescu și i-au îmbolnăvit inima.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Mihai Constantinescu a murit în anul 2019, la vârsta de 73 de ani, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, din cauza unui stop cardio-respirator neresuscitabil. Înainte să închidă ochii, artistul s-a aflat în comă câteva luni, timp în care medicii au făcut eforturi mari să-l salveze.
Octavian Ursulescu, despre dramele care i-au măcinat sănătatea lui Mihai Constantinescu
Octavian Ursulescu a oferit câteva detalii neștiute despre dramele cu care s-a confruntat Mihai Constantinescu și care i-au agravat problemele de sănătate. Problemele cu inima i s-au agravat artistului după ce a pierdut casa în care locuia, iar mai apoi pierderea mamei.
„Am fost peste tot unde a locuit, pe undeva pe la Piața Coșbuc, apoi în Tineretului și pe str. Sandu Aldea, cu apartamentul pentru care s-a luptat atâta și care, prin pierderea lui („retrocedare’, cunoașteți…), i-a slăbit sigur inima. Când încă stătea în Coșbuc i s-a prăpădit mama, seara aveam spectacol la Ploiești și evident nu se punea problema să vină, dar și-a înghițit lacrimile și a cântat, ca niciodată, dovadă unică de profesionalism„, povestește Octavian Ursulescu.
Viața lui Mihai Constantinescu nu a fost însă una ușoară, mai ales din punct de vedere medical:
„Mihai Constantinescu n-a avut o viață foarte ușoară, a suferit și un accident de mașină, s-a operat pe cord deschis, dar a avut și mari satisfacții, una din ele fiind aceea că devenise membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Nu avea studii muzicale, dar prin șlagărele sale ne convinsese pe toți că trăim, totuși, într-o „Lume minunată’, a mai declarat Octavian Ursulescu.
Mihai Constantinescu suferea de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie și insuficiențe respiratorii din cauza cărora, în urmă cu zece ani, a suportat două intervenții chirurgicale pe cord, cand i s-au montat două valve, la o clinică din Târgu Mureș.
Cum s-au împrietenit Octavian Ursulescu și Mihai Constantinescu, în 1969
Octavian Ursulescu a dezvăluit cum s-a împrietenit cu Mihai Constantinescu, în 1969 și a povestit un lucru mai puțin știut despre tinerețea regretatului artist: confecționa veioze din sfoară și fructe, pe care le vindea.
„Cu Mihai m-am împrietenit în perioada când lansase primul său mare șlagăr, ‘Păpușa’ (O păpușă/pe hârtie/cu creionu-am desenat…), încredințată de el prietenei lui de atunci, Olimpia Panciu. M-am întors cu trenul împreună cu ei doi de la festivalul de la Mamaia în 1969, care la acea ediție a avut loc la Teatrul Dramatic din Constanța. Țin minte că Mihai nu avea o situație materială foarte bună.
Fiind foarte îndemânatic, făcea niște veioze foarte simpatice din sfoară și fructe lăcuite de platan. I-am cumpărat vreo două și am plasat multe tuturor prietenilor mei, în felul acesta mi-am manifestat, cum am putut, prietenia față de el’, a povestit Octavian Ursulescu pentru click.ro.
Talentul artistic, stilul muzical propriu și piesele antrenante l-au adus pe Mihai Constantinescu pe afișele tuturor spectacolelor vremii:
„Încet-încet, a început să-și impună compozițiile, pe care nu o dată mi le-a cântat în premieră, la chitară, cu una din primele a câștigat, îmbrăcat cu un cojocel, concursul „Tele-Top’, pe care îl prezentam, realizat de Elisabeta Mondanos și care se filma în aer liber (era și pentru mine debutul pe micul ecran). În emisiunile mele de la Radio, nu o dată am decretat sprințarele lui melodii drept „Șlagăr al emisiunii’, piesa respectivă difuzându-se de 5-6 ori pe parcursul celor 4 ore ale programului și devenind astfel familiare melomanilor. Prin tot ceea ce făcea aducea o notă modernă, dezinvoltă, tinerească, nu mai spun că era adorat de copii – și, culmea, el n-a avut’, își amintește Octavian Ursulescu.
Gestul de suflet al lui Mihai Constantinescu, în semn de recunoștință
În semn de prietenie, de recunoștință, pentru întreg ajutorul acordat, pe plan muzical, Mihai Constantinescu i-a făcut lui Octavian Ursulescu o mare surpriză, în urmă cu peste 40 de ani:
„Înaintea unui turneu, Mihai vine la mine și mă întreabă unde m-am născut. Îi spun că în satul Câmpul Cetății, dar că am copilărit la câțiva km, la Chiheru de Sus. N-a mai zis nimic, dar s-a interesat unde este cea mai apropiată sală și așa am ajuns cu spectacolul nostru la Sovata, surpriză uriașă pentru mine și firește o emoție formidabilă.
Tot Mihai, în lipsa unui actor comic în spectacol, a venit cu ideea, pe care chiar la Sovata am lansat-o, unui dialog între mine și spectatori. Aceștia îmi trimiteau bilețele din sală, iar eu răspundeam celor mai amuzante, dar aveam mereu pregătite câteva pe care se înțelege că nu le trimisese nimeni! Haz total, ce mai!’, spune Octavian Ursulescu.