Olimpia Melinte a fost victima prejudecăților după ce a jucat în serialul Vlad, de la Pro TV: "Profesional am avut parte de multe refuzuri, de priviri sceptice... Am devenit cantitate neglijabilă"

.

Olimpia Melinte este una dintre cele mai cunoscute actrițe românești, iar unul dintre rolurile sale memorabile este cel al Elizei Dragomir din serialul „Vlad”, care a fost difuzat de Pro TV. În mod surprinzător, tocmai acest rol de succes i-a pus bețe-n roată în carieră și Olimpia Melinte recunoaște că i-a fost extrem de greu, pe zona profesională, în ultimii trei ani.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI!


În 2021 s-au încheiat filmările pentru serialul „Vlad', difuzat de Pro TV, iar de atunci, viața profesională a Olimpiei Melinte a luat o întorsătură neașteptată. Deși credea că rolul său, primit cu aplauze de critici și public, o va propulsa în carieră, a fost tocmai invers, iar actrița a avut de suferit de pe urma acestei colaborări.

Olimpia Melinte a trecut prin momente foarte grele în carieră, după ce a jucat în serialul Vlad


Olimpia Melinte, actrița din serialul „Vlad' sau filmul „Băieți Deștepți’, a mărturisit recent cât de greu i-a fost în ultimii ani să evolueze pe plan profesional.

„Ultimii trei ani n-au fost simpli. Profesional am avut parte de multe refuzuri, de priviri sceptice, de păi nu e aia din serial? E prea comercială!’. După marele proiect’, pe care l-am iubit și căruia m-am dedicat așa cum mi-a dictat intuiția, am devenit cantitate neglijabilă’.

De ce? N-am căutat explicații, sau mai bine zis am tot scormonit după ele, apoi…. am renunțat. Ce sens mai avea? Oricum nu rezolvam mare lucru! Dar când se închide o ușă, se deschide o fereastră, o portiță, ceva tot se întâmplă’, și-a început Olimpia Melinte destăinuirile, într-o postare pe Instagram.


Din fericire, întâlnirea cu regizorul Stere Gulea a reprezentat un nou început promițător pentru actriță și a primit un rol într-un film de epocă, pe care oamenii îl pot vedea pe data de 21 iunie, la TIFF. 


„Iar la mine s-a întâmplat întâlnirea cu domnul Gulea. Nu știu ce i-a venit lui să mă cheme la casting, probabil a contat faptul că el nu se uita la TV, pentru el nu eram Eliza, eram doar o actriță care făcuse, cu ani în urmă, un film ce i-a rămas în minte (de Canibal’ vorbesc) și mi-a dat o șansă. Moromeții a fos cel mai curajos și mai frumos proiect cinematografic din care am avut ocazia să fac parte. Visam să fac film de epocă și s-a întâmplat. Acum nu am să o zic pe aia cu visele devin realitate’ că îmi e greu să o cred, mai ales în perioada asta. Dar parcă există o fărâmă de speranță. Vă invităm pe 21 Iunie la TIFF să vedeți ce a ieșit!’, a mai spus Olimpia Melinte, pe Instagram. 


Citește și: Fiul lui Theo Rose și al lui Anghel Damian a împlinit un an! Cum a fost sărbătorit Sasha în familie

Citește și: Fiica cea mare a lui Adrian Mutu a terminat liceul: „Să nu lași pe nimeni să îți spună că nu poți. Te iubesc. Imagini emoționante de la absolvirea Adrianei Mutu

Ce a marcat-o pe Olimpia Melinte la filmările pentru serialul „Vlad'

La încheierea filmărilor pentru serialul Vlad, difuzat de Pro TV, Olimpia Melinte a dezvăluit care a fost cel mai greu moment din acea perioadă.


„Greu de zis… au fost niște ani cu tot felul de experiențe, cu zile pline de emoții și perioade de isterie când timpul era prea scurt și vremea sau vremurile nu țineau cu noi.

Pentru mine marcant a fost primul sezon, când l-am pierdut pe tata, chiar la început de proiect și toată lumea interioară mi-a fost dată peste cap.  După acest moment mi-am regăsit cu greu echilibrul și tare de ajutor mi-a fost echipa, oamenii care m-au susținut pas cu pas pentru a nu mă prăbuși complet.


Apoi lansarea serialului și faptul că lumea a început să aibă reacții foarte diverse când mă vede, de la iubire la ură, la admirație. A fost un carusel care ne-a purtat printr-un amalgam de emoții și din care am coborât cu toții transformați în ceea ce suntem azi’, a povestit Olimpia Melinte pentru Unica.