Olivia Steer a renunțat să mai bea cafea și a observat câteva schimbări semnificative. Vedeta se trezește mai odihnită, e mai calmă, iar tenul și buzele îi sunt mult mai hidratate. Și ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, acum ocolește și sarea. Marcată de suferința pierderii celor dragi, Olivia Steer a studiat mult până a ajuns să își transforme total viața.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Olivia Steer a făcut, de-a lungul timpului, mai multe schimbări și la capitolul alimentar. Acum e raw-vegană și se declară mulțumită de alegerea făcută. Vedeta a decis că a venit momentul să aibă altă alimentație atunci când sora ei s-a îmbolnăvit de cancer și a murit. Olivia Steer s-a născut la Oradea și a abosolvit Facultatea de Drept. A debutat în televiziune în perioada liceului, apoi a fost redactor la un cotidian orădean. În paralel era corespondent local pentru „Știrile PRO TV International’. Ea a prezentat „Dansez pentru tine”, alături de Ștefan Bănică Jr.
Olivia Steer a renunțat la cafea și sare
Olivia a explicat, pas cu pas, ce simte de când nu mai bea cafea. Deși există specialiști care vorbesc despre beneficiile cafelei, Olivia Steer susține altceva. Soția lui Andi Moisescu trece în revistă fiecare reușită.
„S-au făcut 6 săptămâni de când nu mai beau cafea. Remarc că tenul și buzele îmi sunt mai hidratate, rinichii lucrează din plin (judecând după semnalele evidente, de manual). Mă trezesc mai odihnită, mai calmă și, deci, sunt mult mai greu de stârnit. Nu știu unde voi ajunge în ritmul ăsta, dar vă voi ține la curent, chiar și de departe!', a spus Olivia Steer în mediul online.
Olivia Steer crede că oamenii nu trebuie împărțiți în buni și răi
Olivia Steer susține că oamenii nu ar trebui diferențiați după etnie și religie, simpatii politice. Vedeta nu crede că oamenii pot fi considerați buni sau răi, pentru că asta ține de un cumul de factori.
„Nu putem fi fericiți într-o lume nefericită, ce se împarte pe sine în buni și răi, pe criterii de rasă, etnie, religie, opinie politică sau personală, gata la cea mai mică tresărire, să elimine, prin tăieri, sfârtecări, explozii și cutremure, hălci de carne sau membre întregi, din propriul trup, de dragul adevărului absolut. Sau binelui suprem, cu forța. Sau păcii lumii, câștigate cu tunul. Sau sănătății publice, prin proceduri medicale riscante, dar obligatorii. (…) Cine țintește nobil și eroic Binele Suprem, Adevărul Absolut, visează, de fapt, în secret, Puterea Totală, pentru sine, ca un dictator nemărturisit, ce e, dar cu speranțe mari de învestire grabnică.
De aia sunt mai bune înțelegerea, acceptarea, iertarea. Iar, când nu sunt posibile, măcar toleranța. Măcar atât… PS: Oricât de nepopular ar suna: în continuare, sunt raw-vegană. Nu mai beau nici cafea, de o lună jumate. De o săptămână, am renunțat și la sare', spunea Olivia Steer pe Facebook.
De ce a devenit Olivia Steer raw-vegană
Olivia Steer a devenit raw-vegană când sora ei, Lavinia, s-a îmbolnăvit de cancer. Cu un an înainte își pierduse și tatăl, tot din cauza acelei boli. Atunci a luat o hotărâre importantă și s-a ținut de ea.
„Sora mea s-a îmbolnăvit de cancer, nu era primul caz în familie, tata murise cu un an înainte. Din carte în carte, căutând cu disperare informații care s-o ajute pe ea, am aflat că felul în care mâncam era total greșit”, dezvăluia soția lui Andi Moisescu, acum câțiva ani, la Pro TV.
Citește și: Cum se descurcă Shakira ca mamă singură, la trei ani de când s-a despărțit de Gerard Pique: „Sunt responsabilă pentru acești doi copii. Nu am un soț sau…'
![](https://thumbor.unica.ro/unsafe/760x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/c1-001-cover-6-70.jpg)
Olivia Steer nu prăjește și nu coace
Olivia Steer nu mai prăjește, nu mai fierbe și nu mai coace. Cu toate astea, se simte mai bine ca oricând și nu crede că a greșit atunci când a ales acest drum.
„Nu mai prăjesc nimic, nu fierb, nu coc. Prăjitul alimentelor e otrăvitor. Pe timp de iarnă mai apelam la foc pentru a fierbe linte, orez, fasole, pentru că ai nevoie de un raport caloric mai mare. Vara, în schimb, nu ai nevoie de mâncare gătită, să mănânci un fel cald', a mai spus ea.