"Cine se iubește se și urăște. Aș face oricând pace cu el, dacă ar fi posibil". Oreste a clarificat de ce s-a certat cu Mircea Badea, deși erau cei mai buni prieteni

 Dumba Gabriela
.

De ce s-au certat Oreste și Mircea Badea în 2013. Oreste și Mircea Badea au fost foarte buni prieteni și au format un cuplu memorabil și în televiziune. Au prezentat împreună mai multe emisiuni, păreau că formează perechea ideală atât în sfera profesională, cât și în cea personală. Până într-un moment în care totul s-a rupt totul. Brusc și aparent iremediabil.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Oreste și Mircea Badea au fost prieteni apropiați, au făcut emisiuni împreună vreme de 20 de ani, dar au ajuns să se atace și să-și arunce cuvinte grele. În ultimii ani, Mircea Badea și Oreste Teodorescu nu au ratat nicio ocazie de a se jigni, fie că au făcut-o la TV, fie ca și-au scris scrisori veninoase pe conturile de socializare.

121121

Ce spune Oreste despre cearta cu Mircea Badea

Oreste a revenit la sentimente mai bune în ceea ce-l privește pe Mircea Badea. Anii care au trecut și căutările sale spirituale l-au ajutat să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci și ar șterge cu buretele dacă ar putea.

„Aș face oricând pace cu Mircea Badea dacă lucrul ăsta ar fi posibil!” a spus Oreste în emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV. Rugat să vorbească despre contextul în care a avut loc ruptura prieteniei cu Mircea Badea, Oreste a detaliat:

„Era un context penibil! Direcțiile noastre de gândire la vremea respectivă mergeau în sensuri diferite. Noi ne-am certat în 2013… Pur si simplu, la vremea aceea ne mâna pe fiecare dintre noi iluzia că echipa cealaltă e mai bună pentru țară, pentru noi, pentru viitor. Dar cred că ne-am înșelat amândoi și ambele echipe sunt la fel de proaste.

Nu s-a lăsat cu jigniri finalul… Sigur, ne-am mai ciondănit noi așa de-a lungul timpului, dar pe mine nu m-a afectat ce s-a spus. Dar cine se iubește se și urăște, am convenit treaba asta”, a clarificat Oreste.

Întrebat dacă îl vede pe Mircea Badea capabil să stea la o masă, de vorbă, Oreste a răspuns: „Nu m-am gândit niciodată la treaba asta, dar, dacă se va întâmpla, din punctul meu de vedere nu ar fi nici o reținere. Chiar și să-mi cer scuze. Situația asta dintre noi nu mai e o rană sufletească, dar atunci a fost. Eu cu tatăl lui am fost apropiat, îi și datorez un job.

Cu mult timp înainte să-l cunosc pe Mircea Badea am lucrat cu tatăl lui și cred că am făcut o echipă foarte bună. A fost ca un mentor pentru mine. De fapt, mi-a plăcut mai mult de tatăl lui, decât de Mircea Badea cel puțin o bună perioadă de timp până am devenit foarte buni prieteni. Îmi părea mai cool și mai mișto tatăl lui, la începutul relației mele cu Mircea Badea, dar după aia mi-am dat seama că așchia nu sare departe de trunchi„, a mai spus Oreste.

Ce regretă Oreste cel mai mult din cearta cu Mircea Badea

Acum, după 11 ani de la cearta lor, Oreste concluzionează că a fost o prostie cearta lor și miza nu a meritat să rupă o relație de prietenie.

Dacă regret ceva fundamental în cearta dintre mine și el este miza. Miza nu a meritat, a fost patetică. Dar atunci noi aveam impresia că se joacă totul într-un ceas astral al României, că e totul sau nimic. Băsiști – antibăsiști, pro Occident – pro Răsărit, niște prosteli„, a completat Oreste.

Mircea Badea, clarificări publice, în 2013, despre ce s-a întâmplat cu Oreste

În septembrie 2013, Mircea Badea a făcut în cadrul emisiunii 'În gura presei', de la Antena 3, o serie de clarificări despre ce s-a întâmplat cu prietenul lui Oreste, explicând totodată și mesajele din ultimul timp de pe Facebook.

'Cred că și față de el este corect să fac aceste precizări publice. Eu sunt prieten cu Oreste din anul 1996, când l-am adus în echipa noastră la matinalul Teo și Mircea. Am trecut în viața asta prin miliarde de situații, conjuncturi, aventuri, unele situații limită. Ne-am chinuit împreună, ne-am bucurat împreună, am râs împreună, am disperat împreună.

Am avut perioade în care eram absolut disperați. Eu știu și ce înseamnă disperarea, știu și ce înseamnă durerea, știu și ce înseamnă umilința, Știu. Le-am trăit din plin. E ca în filmul ăla de îmi place mie, Sky Fall: ce știi despre disperare? Tot ce se poate ști. Bun, deci am trecut prin orice, în viața asta.

Citește și: Cătălin Scărlătescu, despre despărțirea de Doina Teodoru. S-au separat două săptămâni după America Express: „Pur și simplu am fugit. Când ne-am întors acasă…’

Citește și: Irina Margareta Nistor a iubit, timp de 28 de ani, un bărbat însurat: „Eram cu el când m-am măritat'

Protestele au început pe 1 septembrie 2013. Astea cu Roșia Montană. Hai să zicem că la o săptămână după ce au început – eu nu mai vobisem cu Oreste de vreo 2-3 săptămâni, așa, pentru că eu am fost plecat în concediu, el era cu nu știu ce tabere pe la Sarmizegetusa, prin munți, pe la Vama Veche – mă sună Gâdea și mă întreabă dacă am mai vorbit cu Oreste.

De ce? „Păi aveam niște lucruri de vorbit”, că omul dorise o emisiune la Antena 3 „și trebuia să mă întâlnesc cu el, să dăm drumul la treabă, cu decoruri, cu alea, cum se face o emisiune la televizor. Și îl sun și nu răspunde. Și îi dau mesaje și nu răspunde. Și mi-a răspuns la un mesaj cam în dodii, așa. Știi ceva?” Zic: nu știu. Hai să îl sun și eu.

Îl sun pe Oreste și nu răspunde. Sun mai târziu, nu răspunde. O fi ocupat, mă sună el. Nu m-a sunat. Îi dau mesaj: băi, ești ok? Nu răspunde. Îi mai dau un mesaj: Mircea sunt. Am crezut că mi-oi fi schimbat numărul și am uitat să i-l dau. Nu răspunde. Îi spun lui Gâdea că nu reușesc să dau de el. Și-o fi schimbat numărul? Și-o fi pierdut telefonul? În sfârșit, facem noi investigații să vedem ce-i cu el, dar nu reușim să aflăm mare lucru. Asta a durat ceva timp, o fi trecut o zi, două.

Dup-aia primim un mesaj, și eu și el (n.r. Gâdea). Un mesaj de despărțire, foarte dur. În care eram acuzați de niște monstruozități. Nu o să fac public mesajul ăla, că e un mesaj personal, dar nu e cu nimic diferit față de mesajul care a urmat, ăla public de pe Facebook. Mă sună Gâdea și mă întreabă: băi, te uiți pe Facebook la Oreste? Zic; nu. Că eram la bătăi. „Eu zic să te uiți…

Când am primit noi mesajul ăla pe telefon, ni s-a părut atât de îngrozitor, atât de oribil, încât am zis că lui ăsta i-a fost furat telefonul și dă cineva mesaje în locul lui. Și atunci tactica noastră a fost să nu răspundem, să nu zicem nimic, înainte să elucidăm treaba. Și dup-aia urmează mesajul de pe Facebook:

„Identifică manipularea: îmi iubesc prietenii și o voi face toată viața. Dar când se întorc împotriva țării și a neamului, din care și ei fac parte, atunci cu cea mai mare tristețe în suflet mă întorc și eu cu fața de la ei”. Deci ne face trădători de neam și țară. Mi se pare îngrozitor. Ce mă? Adică este absolut șocant. Mie mi-a căzut capul.

„În speranța că vom înțelege cu toții că degeaba cucerim lumea dacă ne pierdem sufletul, le spun bunilor mei prieteni: rămâneți cu bine(le), nu vă vindeți conștiința și rodiți frumos. Cu orice preț și orice risc nu vă părăsiți bucuria. Am citit în ochii voștri teama și frustrarea că s-ar putea să pierdeți toate comorile de pe Pământ. Asta e bine. Poate începeți să le faceți în Cer. Doamne ajută! Vă iubesc și vă aștept. Fie ca Neamul să ne ierte pe toți, căci Dumnezeu din această clipă se află doar cu cei curați la suflet, smeriți și blânzi. Pace vouă, pace tuturor. Identifică manipularea.”

Eu nu știu dacă am fost atât de jignit în toată viața. Nu știu dacă am fost, la acest nivel, jignit de cineva. Că nu te poate jigni ăla din Piață care strigă „Noi suntem împotriva proiectului, dar să moară Badea”, Ăla nu poate să mă jignească. Prietene, dar omul ăsta m-a distrus. Am avut reale probleme de crezut ceea ce văd. Că de înțeles nu am înțeles nici până azi. Deci acest mesaj a confirmat mesajul odios pe care îl primisem cu ceva vreme înainte pe telefonul personal.

Eh, abia atunci după ce am reușit să îmi recapăt un pic suflul, am scris și eu pe Facebook acel mesaj. Sigur, dacă o să deschideți netul, o să vedeți cronologia inversată, întreaga poveste a acestor mesaje pusă în mod ticăloșit altfel. Eu am încercat să spun că nu eu sunt agresorul, eu sunt în legitimă apărare… ', a povestit Mircea Badea.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton