Organizatorii Festivalului Mamaia 2024 susțin nu și-au dorit-o pe artista Rodica Tudor la eveniment, dar au existat presiuni. Ce măsuri au luat când aceasta nu mai voia să coboare de pe scenă și ce spune profesoara ei, Viorela Filip, care îi ia apărarea. Pentru că Rodica Tudor a stat prea mult pe scenă, organizatorii l-au rugat pe Aurelian Temișan să înmâneze un premiu, în locul ei, să mai recupereze din timpul pierdut.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Organizatorii Festivalului Mamaia 2024 au luat măsuri când au văzut că artista Rodica Tudor nu mai voia să coboare de pe scenă, fapt care i-a enervat atât pe spectatori cât și pe telespectatori. Totuși, profesoara solistei, Viorela Filip, îi ia apărarea acesteia după toate neînțelegerile de la eveniment. Până la urmă însă, distincția pe care urma să o înmâneze controversata solistă, a fost oferită de unul dintre prezentatorii festivalului.
Citește și: Viorela Filip a împlinit 72 de ani. Cum arăta solista în tinerețe: „Ce mi-e 72, ce mi-e 27?! Niște cifre, acolo!' / EXCLUSIV
Profesoara Rodicăi Tudor, Viorela Filip, sare în apărarea solistei
Rodica Elena Tudor, câștigătoarea Trofeului Mamaia 2012, ar fi făcut presiuni asupra organizatorilor pentru a fi prezentă pe scena de la Mamaia 2024. Se pare că solista, împreună cu tatăl acesteia, ar fi insistat pentru prezența ei la festivalul cu tradiție, de la malul mării. Organizatorii ar fi căzut atunci de acord cu aceasta ca ea să cânte o piesă în seara galei și au invitat-o să înmâneze un premiu.
‘Ea a amenințat organizatorii, Consiliul Județean Constanța, Teatrul Burada și firma organizatoare a acestei ediții, numai să intre pe scenă. Organizatorii au acceptat pe scenă prezența acesteia, dar nu aveau de unde să știe la ce se ajunge’, ar fi spus cineva din organizare.
Numai că, pe lângă piesa stabilită, Rodica Tudor a cântat și două refrene acapella.
În plus, ea le-a mulțumit profesoarei sale, Viorela Filip și părinților, cărora le-a recitat o poezie, spre disperarea prezentatorilor, a organizatorilor, dar și a lui Dan Manoliu, care se ocupa de transmisia pe TVR 2. Prezentatorii Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan au încercat să o scoată de pe scenă, dar nu au reușit, chiar dacă ea a spus că știe că nu este spațiu din cauza transmisiunii în direct, la TVR 2.
Anca Țurcașiu: ‘Suntem într-o transmisiune în direct…’
‘Aș mai vrea să mai aduc ultimele mulțumiri unor persoane speciale din viața mea…’, a spus solista Rodica Tudor, care a câștigat Festivalul Mamaia în 2012. ‘Mulțumim foarte mult‘, a spus Temișan, care și-a făcut apariția la brațul colegei sale, Anca Țurcașiu.
‘Trebuie să spun acest lucru și nu pot să ratez. Se află în public… Este vorba despre părinții mei cărora le mulțumesc pentru tot ce au făcut și fac în continuare pentru mine. Și am să le mulțumesc în acest mod foarte special. Imediat, cîteva secunde…’, a continuat ea. ‘Suntem într-o transmisiune în direct și totul este măsurat ca și timp…’, a spus și Anca Țurcașiu. ‘Știu. Imediat o să termin…’, a spus Rodica Tudor, care le-a rostit părinților câteva versuri.
Ea nu a plecat însă de pe scenă până nu a cântat și piesa stabilită inițial. Drept urmare, organizatorii au decis ca premiul pe care trebuia să îl înmâneze Rodica Tudor, să îl acorde Aurelian Temișan. Și asta doar ca solista să nu mai tragă și mai mult de timp.
Ce a declarat Alex Tomulescu, producătorul Festivalului Mamaia 2024
‘Rodica Tudor nu s-a aflat în lista de opțiuni cu care firma a câștigat licitația de organizare a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia. Au apărut însă presiuni din partea familiei ei și am fost anunțați de autoritatea contractantă (Centrul Cultural și Consiliul Județean) că aceasta dorește să cânte si chiar sa înmâneze un premiu. Fiind totuși câștigătoarea ultimei ediții a festivalului, am acceptat, deși au existat multe persoane care ne-au avertizat (din păcate prea târziu) asupra comportamentului dânsei si mai ales al familiei.
Ca urmare a prestației scenice avute si a ignorării complete a timpului alocat, am decis, la fața locului, ca premiul pe care ar fi trebuit să îl dea la terminarea cântecului, să fie acordat de prezentatori pentru a minimaliza prezenta dânsei pe scenă’, a declarat Alex Tomulescu, unul dintre organizatori, pentru viva.ro.
Viorela Filip: ‘Bravo, Rodicuța!’
Deși toată lumea a criticat-o și a fost indignată de gestul ei de a sta mai mult pe scenă, Viorela Filip, profesoara solistei Rodica Tudor, a aplaudat gestul acesteia.
‘Bravo, Rodicuța! Publicul trebuie să știe ce ai făcut, tu, în cei 12 ani de la obținerea Trofeului Mamaia 2012, că TVR-ul nu a făcut nimic pentru tine! Bravo, bravo, bravo! Ai absolvit trei facultăți cu Doctorate și Mastere! Cine știe asta, dacă nu o spui chiar tu?! Nimeni! A fost cel mai potrivit moment! Cui nu-i place, să se mute la altă postare!
DA, DA, DA! AI ACȚIONAT FOARTE BINE! Zică lumea ce o vrea, tu ești un mare talent, dar aprecierea nu îți va veni de aici, ci de la oricare țară civilizată a lumii! Ține-te tare! Lupta continuă.’, a scris Viorela Filip pe contul ei de Facebook.
Postarea Viorelei Filip a stârnit multe controverse
Postarea artistei Viorela Filip a stârnit la fel de multe controverse. ‘Nu are nimeni treabă cu rasismul, are cu faptul că a vorbit prea mult. Dacă zicea scurt și la obiect, era altceva.’, a comentat o doamnă în dreptul postării făcute de Viorela Filip.
‘Ar fi trebuit să își cânte melodia și să iasă de pe scenă. A exasperat pe toată lumea cu monologul ei. S-a văzut și după privirile artiștilor din orchestră că nu a fost un moment oportun pentru vorbăria care nu se mai termina. A luat 10 minute din spectacol pentru a mulțumi cunoscuților. Nu interesează pe nimeni că ești doctorandă. Mai ales acum când doctoratele nu mai înseamnă mare lucru. Au intervenit până și prezentatorii pentru a-i aminti doamnei doctor’ că este în direct și trebuie să își scurteze discursul. Puțină decență nu strică.’, a comentat altcineva.
Foto: Facebook, Mamaia.