Pe ce cheltuie Selly până la 20.000 de euro pe lună: "3.000 de euro pe restaurante, vacanțe de 10.000 de euro. Nu fac extravaganțe"

 Radulescu Ruxandra
.

Pe ce cheltuie Selly până la 20.000 de euro pe lună. Selly a fost invitatul lui Denise Rifai, la emisiunea „40 de întrebări”, de pe Kanal D, unde vloggerul a declarat că el cheltuie în medie 10.000-20.000 de euro pe lună. Această afirmație a generat controverse, dar a ridicat și multe semne de întrebare, fanii, și nu numai, întrebându-se cum își gestionează Selly finanțele, încât ajunge să scoată din buzunar până la 20.000 de euro lunar. Influencerul a calculat, în detaliu, pe TikTok, cum cheltuie peste 10.000 de euro pe lună.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Pe ce cheltuie Selly până la 20.000 de euro pe lună. Selly este unul dintre cei mai de succes vloggeri din România, iar la vârsta de 22 ani are o viață, la care mulți tineri tineri visează, dar pe care puțini și-o pot permite. Acesta a declarat în cadrul emisiunii lui Denisei Rifai, „40 de întrebări”, că scoate din buzunar lunar, între 10.000 și 20.000 de euro. Selly a reacționat la controversele generate de afirmația sa cu privire la bugetul său lunar și a explicat detaliat fanilor cum își cheltuie banii.

dor_selly_20190213_0502dor_selly_20190213_0502

Pe ce cheltuie Selly până la 20.000 de euro pe lună

Multă lume mi-a sărit în cap în baza acestei afirmații, pe care am făcut-o și pe care puteam de altfel să n-o fac, puteam să evit întrebarea și să zic: „Doamna Rifai nici eu nu știu cât cheltui într-o lună.” și cu siguranță nu ar fi fost aceeași controversă, dar asta înseamnă că lumea apreciază mai mult falsitatea decât un răspuns sincer. Nu m-am trezit eu de nebun să zic: „Domne, arunc 10.000 – 20.000 de euro pe lună!”, eu doar am răspuns punctual la o întrebare punctuală, dar fiindcă foarte mulți m-au întrebat: „Bă, ești nebun, cum să cheltui atât, ești inconștient, sunt oameni care n-au salariul ăsta nici într-un an!”.

Citește și: Selly a renunțat la facultate chiar înainte de a începe cursurile: „Școala din România nu te pregătește pentru viitor”

Citește și: Reacția lui Mircea Badea după ce Selly a spus că el cheluie și 20.000 de euro pe lună: „Dar cât mănâncă?”

Fraților, știu că eu am un stil de viață și am norocul și privilegiul să fac bani din ceea ce îmi place, dar pentru că foarte mulți m-au întrebat, vrea să vă explic, cu toată sinceritatea și fără niciun fel de aroganță, cum cheltui atâția bani și cât de ușor se cheltuie banii, că n-am cine știe ce viață, nu fac extravaganțe, nu stau pe iahturi, permiteți-mi să vă explic.” a spus Selly, fanilor.

Selly cheltuie lunar 3.000 de euro pe chirie și 3.000 de euro pe mâncare

Numai chiria unde stau este 3.000 de euro, un apartament de 130 de metri pătrați, într-un cartier rezidențial, foarte premium din Băneasa, 3.000 de euro din start pe chirie. Pe partea de mâncare, nu mănânc mâncare gătită, nu are cine să-mi facă mâncare gătită și n-am nici timpul sau luxul să-mi gătesc, mănânc la restaurant în fiecare zi, și când mă duc să mănânc la restaurant, ați văzut că m-am și rotunjit la față, îmi iau și un starter (n.r.- aperitiv), îmi iau și un fel principal, mănânc la restaurante destul de ok, minim 100 de euro pe zi, pe mâncare, din start, 3.000 chiria cu 3.000 pe restaurante, suntem la 6.000 de euro pe lună.” a calculat Selly.

Cât cheltuie Selly când merge la shopping?

După aia, la zona de cumpărături de haine și așa mai departe, merg foarte rar la cumpărături pentru că detest efectiv să merg la cumpărături, detest să merg la shopping, merg o dată la două luni, dar atunci când merg intru în panica asta: „Mamă, n-am haine, n-am cu ce să mă îmbrac!”, mai iau și cadouri pentru iubită sau pentru alții, să zic că cheltui vreo 2.000 de euro când ies la cumpărături, deci 2.000 de euro o dată la două luni, asta înseamnă 1.000 de euro pe lună, suntem la 7.000 de euro.” , a mai menționat Selly.

Ieșiri în club de 1.000 de euro pe lună și vacanțe de 30.000 de euro pe an

În zona de club, ies de două ori pe lună la club și cheltui în jur de 500 de euro pe ieșire în club, punem 1.000 de euro, două ieșiri la club. Am ajuns la 8.000 de euro. În zona de vacanțe, nu am multe vacanțe, fac în medie trei vacanțe pe an, dar vacanțele pe care le fac sunt scumpe, merg în locuri scumpe, stau în hoteluri scumpe, îmi închiriez mașini uneori, nu cred că a fost vacanță să nu cheltui sub 10.000 de euro. Punem 10.000 ori trei vacanțe, sunt 30.000 de euro pe an, împărțit la 12 luni, nu mai stau să fac calculul, rotunjim la 3.000 pe lună.„, a continuat Selly pe TikTok.

Selly: „Banii se cheltuie fără să faci exatravaganțe, aroganțe și alte nebunii”

De la 8.000 euro, cu 3.000, suntem din start la 11.000 de euro pe lună, deci banii se cheltuie relativ ușor. Mai pune diferite chestii, revizii la mașină, transport, benzină, mai pune încă 1.000 de euro pe lună, suntem la 12.000 de euro, mai punem evenimente, cum ar fi ziua mea, sau altele care apar, cadouri pentru diverși șamd, mai pun 1.000 și acolo. Banii se cheltuie fără să faci exatravaganțe, aroganțe și alte nebunii se cheltuie mai ușor decât ai crede.” a explicat Selly, pe contul de TikTok.

Ce a declarat Selly la Denise Rifai

Selly a fost invitatul lui Denise Rifai, în emisiunea „40 de întrebări”, unde a declarat că cheltuie până la 20.000 de euro lunar.

„Pe plan personal, excluzând cheltuieli de producție, costurile pe care le au firmele mele, cred că între 10.000 și 20.000 de euro pe lună. N-aș ști să spun o sumă exactă. Cu siguranță mult, însă sunt sume pe care mi le permit și încerc să fiu pe cât posibil cumpătat. Poate nu pare după sume, însă în momentul în care te obișnuiești cu un anumit stil de viață, tinzi să îl menții și banii se cheltuie mai ușor decât ai crede.” a declarat acesta la Denise Rifai.

FOTO: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton