Fratelli Studios a găzduit aseară evenimentul INSTALART/OBIECT/ 001 – INSPIRED BY PERONI, care a adus în faţa invitaţilor expoziţia de schiţe a şapte artişti români.
Designerii care fac parte din acest proiect, Ion Şetran, Marcel Klamer, Nicolas Ciuchindel, Mihai Popescu, Stefanel Barutcieff, Sebastian Barlica şi fondatorul secţiei de design UNARTE, Vladimir Setran, au reinterpretat în lucrările lor atmosfera Italiei anilor ’60.
Începând de vineri, 22 martie, instalaţiile sunt expuse în spatiul MOIR Design Concept Store. Expoziţia va fi deschisă publicului până la începutul lunii iunie, când vom putea vedea propunerile lor pentru primul proiect cu tema Italia anilor 60.
Anul acesta, Peroni Nastro Azzurro sărbătoreşte 50 de ani de la crearea sa sub semnul stilului şi al eleganţei desăvârşite, emblematice Italiei anilor ’60. Cu o Romă devenită spațiu de întâlnire al starurilor internaţionale şi al cântăreţilor celebri, cu zile petrecute pe platourile de filmare și nopţi pline de forfotă în localurile de pe Via Veneto, cu petreceri grandioase în grădini din Sardinia şi palate venețiene, acea perioadă și-a câștigat renumele de La Dolce Vita, simbol suprem al unui lifestyle degajat şi luxos. Este perioada în care designul italian atinge un apogeu, „Bel Disegno” sau „Linea Italiana” intrând în vocabularul industriei de design.
Foto: PR