Pierfrancesco Favino, alias Franco Amore, detalii neștiute despre rolul său principal din filmul „Ultima noapte”: „Nu este ușor să...”

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Cum ați ales să jucați în acest film?

Îl știu pe Andrea di Stefano de mult timp, încă de când am lucrat împreună la „Prințul din Homburg’ de Marco Bellocchio. După aceea, i-am urmărit progresul artistic, atât ca actor, cât și ca regizor. Scenariul pe care mi l-a trimis Andrea era unul de calitate și, cu cât citeam mai mult, cu atât mă simțeam mai implicat. M-a fascinat și m-a făcut curios să aflu încotro se îndreaptă. Perspectiva lui Andrea asupra cinema-ului este foarte asemănătoare cu a mea: pune publicul pe primul loc și creează filme de gen care sunt în același timp divertisment de calitate. „Ultima noapte’ îmi place pentru că nu este doar un film „noir’ pur, ci și o poveste polițistă, asemănătoare genului „polar’ francez pe care noi, italienii, îl abordăm prea puțin. M-a bucurat să-l întâlnesc din nou într-un peisaj italian.

E un film pe care mi-ar fi plăcut să-l văd ca spectator, iar asta este o caracteristică pe care o caut atunci când aleg un film. Am apreciat ambiția lui Andrea, ambiție care s-a manifestat și la nivel de producție. E mai mult decât o copie a unui film american. Pariul a fost dacă un film de gen în care suntem obișnuiți cu anumite fețe și uniforme din alte țări poate fi credibil odată ce este transpus în propria cultură și realitate. Iar eu cred că l-am câștigat.

Ce vi s-a părut cel mai interesant la acest proiect și la personajul dvs.?

Îmi place că Franco Amore este un om obișnuit, un polițist pe care îl poți întâlni oricând la orice secție când te duci să îți reînnoiești pașaportul. Nu este un supererou, nici nu e agresiv sau vreun fanatic. Este un om normal care se trezește aruncat într-o situație anormală, o persoană cinstită care toată viața a încercat să nu se abată de la propriile valori, de la viața pe care o duce sau de la felul în care își face meseria. Este un cetățean care respectă legea, iar oamenii râd de el din cauza asta. Când se lasă convins să încalce regulile, ajunge să se trădeze pe sine și se simte obligat să se salveze din avalanșa în care se afundă, dar îi lipsesc abilitățile pentru asta pentru că nu e obișnuit. Noi toți ne simțim uneori mândri de alegerile noastre și totodată frustrați de felul în care ne privesc ceilalți. În Italia, șmecheria este mult prea adesea confundată cu inteligența și percepută ca o calitate, însă Franco a fost întotdeauna un om corect. Uneori se minte singur, dar singurul său scop este de rămâne cât mai aproape de imaginea despre sine pe care și-a creat-o și în care crede.

Citește și: Soția lui Bubu Cernea, declarații surprinzătoare despre copil: „Clar o să se întâmple’. Au împlinit un an de căsnicie

Citește și: Ce au pățit Anca Serea și copiii ei în timpul unei călătorii cu trenul spre Paris, anul trecut: „Am stat pe jos, în fața toaletelor’

Cum ați abordat acest film?

Andrea Di Stefano este meticulos și determinat nu doar în ceea ce privește tehnica sa, ci și în felul în care își face cercetarea și pregătirile pentru film. Înainte de filmări, a adunat foarte multe informații din interviuri cu oameni din poliție și din jurul ei. Nu este ușor să înțelegi această lume din exterior: trebuie să intri în contact cu ea și să-ți faci o idee clară despre cum își trăiesc polițiștii realitatea. Așadar, deși este un film de ficțiune, am ajuns cu toții foarte pregătiți pe platou. Când joc într-un film, nu-i sugerez niciodată regizorului cum să abordeze o anumită scenă, dar încerc să-mi transmit punctul de vedere față de motivația personajului meu sau de momente-cheie din poveste prin felul în care livrez replicile. Cu Andrea am avut chiar din prima clipă un dialog constructiv. Am crezut cu tărie în acest film încă de la început. În plus, mereu mi-a plăcut să mă identific cu publicul și, așa cum mie îmi place să văd ceva diferit, încerc să-i ofer și publicului meu aceeași șansă. În Italia, ne comportăm adesea ca într-un campionat de fotbal, încercând să rămânem într-o „zonă sigură’, dar cum ar putea publicul să creadă în cinema-ul nostru dacă noi înșine nu credem în el? Sunt ferm convins că putem concura pe scena internațională, dar trebuie să o facem temeinic. Din fericire, oamenii pot din nou să aleagă ce vor să vadă, iar noi nu putem să-i dezamăgim.

Ați lucrat împreună la construcția personajului dvs.?

Da. Di Stefano și cu mine avem încredere unul în celălalt și ascultăm ce are de zis fiecare. Am făcut schimb de idei înainte și în timpul filmărilor și am studiat scenariul împreună. Odată ajuns pe platou, nu ai mult timp de repetiții, așa că am făcut asta în săptămânile de dinainte de filmare. Bineînțeles, pot apărea anumite momente mai tensionate, dar am crezut cu tărie în povestea pe care voia să o spună și m-am simțit ca primul „cavaler’ din armata sa. Ca protagonist, ai responsabilitatea să îți ajuți regizorul, cu atât mai mult atunci când îl prețuiești atât de mult.

Ne puteți povesti câteva momente mai solicitante?

În centrul filmului se află scena schimbului de focuri de pe autostradă. Ne aflam într-o zonă cu raza de un kilometru, iar asta necesită o organizare foarte bună a câmpului vizual. Trebuie ținut cont că am filmat pe peliculă de 35mm, deci nu era ușor să optimizăm distanța dintre „acțiune!’ și „stop!’ în timp ce mașinile goneau peste tot în jur. Asta a însemnat să revenim la dinamici pe care nu le-am mai văzut de ani de zile, și doar pe platouri americane. A fost nevoie de o concentrare extremă deoarece, în același timp, trebuie să calibrezi și momentul psihologic prin care trece personajul în scena respectivă. Dar, așa cum am zis, participarea și entuziasmul meu pentru film au fost întotdeauna totale, deci m-am simțit mereu entuziasmat.

Citește și: Răzvan Fodor a împlinit 48 de ani. Ce mesaj i-a transmis soția lui, Irina, plecată în America Express: „Dacă nu te-aș fi cunoscut până acum…'

Citește și: Ce rochie va purta Ioana Ginghină la cununia civilă, din toamnă: „Am văzut-o pe Adela Popescu la nunta lui Smiley și mi-a plăcut. Ar merge și la mine, dar pe alb’

Care ar fi cele mai importante calități ale lui Andrea Di Stefano?

Andrea reușește nemaipomenit de bine să obțină implicarea publicului în poveștile pe care le spune. În plus, mulțumită viziunii sale foarte bine conturate, este încrezător atunci când abordează scenarii de producție complexe. Ocazional, alege să filmeze o scenă de virtuoz, dar am apreciat că niciodată nu ajunge să se complacă, își ține mereu publicul pe primul loc. Cred că este o calitate rar întâlnită. Are un foarte bun simț al poveștii, știe ce ți-ar plăcea să vezi, poate să scrie prin imagine și niciodată nu filmează o scenă fără să se gândească cu ce contribuie ea la momentul respectiv. Are o sensibilitate a sunetului deosebită și stăpânește platoul și raza în care se desfășoară acțiunea foarte bine. Tot revin la alegerea sa de analog în favoarea digitalului deoarece consider că i-a imprimat filmului o stare cu totul aparte. Se simte de parcă ai călători prin mintea lui Franco: culorile, lumina, intensitatea nu sunt niciodată subordonate unui capriciu, ele au întotdeauna un rol funcțional în ilustrarea unei stări emoționale.

Cum crezi că l-a ajutat pe Di Stefano experiența sa internațională în gestionarea platoului de filmare?

Experiența internațională îți poate dezvolta abilitățile tehnice, dar am lucrat cu regizori excepționali care n-au ieșit niciodată din țară. Cred că ar trebui să demontăm aceste clișee. Dacă privim în jur, vedem filme fantastice din toate colțurile lumii, inclusiv din Italia, și nu doar din Statele Unite. Tindem să ne poziționăm pe un loc secund, iar asta ajunge să devină realitatea. Nu există un singur cinema, un singur fel de divertisment. Din potrivă, cinema-ul din afara Statelor Unite este extrem de antrenant, deși îi lipsesc resursele economice sau tehnice necesare pentru efecte speciale complexe. Genul acesta de belșug nu se resimte neapărat în calitatea filmului: în cele din urmă, povestea face toată diferența.

Vorbiți-ne puțin despre distribuție.

Nu mai lucrasem cu Linda Caridi, pe care o consider un om frumos și o actriță unică. Relația noastră a fost de la început una bazată pe încredere și cred că amândoi am împărtășit ceva foarte important: responsabilitatea de a transmite dragostea copleșitoare dintre personajele noastre. Pe relația dintre Franco și Viviana se bazează întregul film. Încă de la început poți simți pasiunea din ciondănelile lor și poți percepe puritatea iubirii lor. Cu Linda, totul a fost distractiv, am fost foarte implicați amândoi și am trăit multe momente emoționante.

L-am întâlnit pe Antonio Gerardi într-un rol foarte important pe platoul filmului „Padrenostro’, al cărui co-producător am fost. Cred că îl întruchipează perfect pe Cosimo, cu șarmul său natural și cu zonele lui de umbră.

Am lucrat cu Francesco Di Leva în „Nostalgia’ lui Mario Martone și în „Adagio’ al lui Stefano Sollima. Îl văd ca pe un frate mai mic, profesional și în viața de zi cu zi, și avem multă dragoste unul pentru celălalt. Mi-am permis să-i sugerez numele de „Dino’ lui Di Stefano pentru că știam că vrea pe cineva cu o umanitate profundă care să rămână cu tine și după ce se termină filmul. În ultimul timp, cinema-ul l-a folosit de Di Leva pentru duritatea lui, dar, atunci când zâmbește, poate lumina o întreagă încăpere. Tot ceea ce i se întâmplă lui Franco Amore în acea noapte pornește de la nevoia de a-și proteja prietenia profundă cu Dino, iar relația fraternă pe care Di Leva și cu mine o avem în viața reală s-a transpus foarte bine în poveste. Personajele noastre urmează aceeași cale, trăiesc cu aceeași familiaritate și împărtășesc aceeași complicitate. Exact ca noi.

Care ar fi cele mai frumoase amintiri din timpul filmărilor?

Milano este un oraș important, o capitală mondială a modei și designului, un centru financiar cu tot ceea ce implică asta.

Este întruchiparea excelenței și este locația perfectă pentru povestea noastră.

Filmul a fost realizat noaptea și reliefează meandrele mai neobișnuite ale orașului, precum și atracțiile lui foarte cunoscute, arhitectura, caracterul și forța sa. O realitate deopotrivă urbană și maiestuoasă, având în vedere că orașul este un personaj în sine, unul care observă în tăcere povestea noastră. Milanezii vor recunoaște ceva ce le aparține în mod profund, o atmosferă specială care nu poate fi tradusă ușor în imagini. Andrea Di Stefano a reușit acest lucru într-un mod admirabil.

O întreagă lume se află dincolo de cadru, iar acest lucru se simte. Este o lume solicitantă care îți arată opulența și te face să vrei să guști și tu puțin din ea. Este povestea unui om din sud care se mută într-un oraș plin de tentații care te pot împinge cu ușurință dincolo de limite. Dar Milano este și un oraș care avansează încontinuu, e dinamic, nerăbdător și productiv, iar succesul este o parte esențială a jocului. O astfel de tentație de a ne schimba viețile și pe cele ale oamenilor pe care îi iubim este universală, dar Milano o face cu atât mai credibilă. Cred că această locație în mod particular este esențială pentru declanșarea evenimentelor din „Ultima noapte’.

Sursă foto: VIVA!