În acest weekend, Pippa Middleton, sora Ducesei de Cambridge, se va căsători cu omul de afaceri James Matthews, iar nunta sa va arăta exact ca a unei prinţese, deşi Pippa nu deţine niciun titlu regal.
Ceremonia urmează să aibă loc la Bucklebury, acolo unde locuiesc Carole şi Michael Middleton, părinţii miresei, şi toate detaliile au fost puse la punct, astfel încât cei peste 300 de invitaţi să se simtă perfect.
Ceremonia religioasă se va desfăşura la biserica St. Marks, din Englefield, după care mirii şi invitaţii lor vor petrece într-o seră din sticlă care a fost ridicată pe proprietatea familiei.
De 6 zile a fost nevoie pentru ridicarea impresionantei construcţii adusă din Belgia şi a cărei închiriere a costat 120.000 de euro.
Despre căsătoria Pippei Middleton se spune că va fi nunta anului, cheltuielile depăşind se pare 330.000 de lire, iar lista invitaţilor este una extrem de selectă. Sora mai mare a Pippei, Ducesa de Cambridge, va fi prezentă alături de Prinţul William şi cei doi copii ai lor. De asemenea, la ceremonie a fost invitat şi Harry, fratele mai mic al lui William, care va veni însoţit de actriţa Meghan Markle, iubita lui, a cărei apariţie este extrem de aşteptată. Cei doi vor avea astfel ocazia să apară din nou în public împreună, confirmându-şi relaţia.
Pippa şi James s-au cunoscut în urmă cu 10 ani, iar povestea lor de iubire a început în urmă cu 5 ani, pentru a se încheia repede, după care sora Ducesei a fost văzută în compania lui Nico Jackson, JJ Jardine Paterson sau Alex Loudon. Pippa şi James şi-au dat seama că sunt făcuţi unul pentru altul în 2015, iar tânăra a primit un inel de logodnă cu diamante.
Pippa a devenit cunoscută în 2011 la nunta surorii ei cu Prinţul William când a fost domnişoară de onoare. Ea a atras atunci atenţia cu rochia semnată de Sarah Burton pentru Alexander Mcqueen, dar şi cu posteriorul ei sexy.
Foto: Hepta
Vezi si:
Cat costa in total nunta Pippei Middleton