Preotul Eugen Tănăsescu, după ce a văzut stenogramele în cazul Visarion Alexa. Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce o femeie de 37 de ani l-a acuzat de agresiune sexuală în timpul spovedaniei. Eugen Tănăsescu i-a luat apărarea în primă fază, însă a revenit apoi cu un mesaj neașteptat. Ce a scris pe rețelele sociale!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
În urmă cu doar câteva zile, o femeie de 37 de ani a făcut acuzații grave la adresa părintelui Visarion Alexa. Aceasta susținea că preotul a atins-o în zona intima, în timpul spovedaniei. Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
În primă fază, multe persoane i-au luat apărerea proetului, însă, după ce au apărut stenogramele, mulți s-au răzgândit. Preotul Tănăsescu este unul dintre oamenii care au susținut cu tărie că Visarion este nevinovat și chiar a postat un mesaj dur pe contul său de socializare. „Nu cred o iotă din povestea asta. Așa cum, în urmă cu câțiva ani, IPS Teodosie era acuzat de „abuz sexual' pe la Dervent de un om cu grave probleme. Numai prădător sexual nu era preotul Visarion Alexa….’, scria, pe 17 septembrie, Tănăsescu.
Citește și: Părintele Visarion Alexa e acuzat de o a doua femeie de agresiune sexuală:'La mine abuzul a fost viol'
Citește și: Fiica lui Mihai Petre a gătit la Chefi la cuțite. Catinca a primit cuțitul de aur:„Este foarte harnică
Preotul Eugen Tănăsescu, după ce a văzut stenogramele în cazul Visarion Alexa
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a șters apoi postarea și a revenit cu un nou mesaj, după ce a văzut stenogramele în cazul Visarion Alexa. Preotului nu i-a venit să creadă ce s-a întâmplat între enoriașă și colegul său. „Citesc, îngrozit, stenogramele cazului pr. Visarion. Mi se pare halucinant ce scrie acolo. Dar vorba cărții: cu cât ești mai sus, căderea e mai mare. Poate de aceea, pare și greu de crezut. Dacă ce scrie acolo e real (instanța va decide) atunci totul e limpede: părintele a preadesfrânat. Că a fost din „răzbunare' (apare în stenograme), că a fost din ispită, că a fost din… orice alt motiv, nici nu contează. La lupta duhovnicească nu contează movitavția ispititorului. Contează că vrea să te răpună. După ce te-a răpus, rămâne mila Domnului!’, scrie Eugen Tănăsescu.
Preotul Visarion Alexa, acuzat de hărțuire sexuală în timpul spovedaniei
Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce o femeie de 37 de ani l-a acuzat de agresiune sexuală în timpul spovedaniei.
Visarion Alexa va fi suspendat pe perioada în care se desfășoară ancheta care îl vizează.
„Imediat ce Arhiepiscopia Bucureștilor a aflat de acuzația față de părintele Visarion Alexa, s-au început demersurile de anchetă internă în acest caz.
Pe toată perioada anchetei, Părintele Visarion va fi suspendat din slujirea clericală.
Nădăjduim să fie o simplă acuzație, o neînțelegere, fără a avea un fundament real, a anunțat preotul Ștefan Zară, consilier cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
sursă foto- Facebook