Prima imagine cu Florin Busuioc, după ce a făcut infarct. Când revine prezentatorul Meteo la TV

.

A fost făcută publică prima imagine cu Florin Busuioc, după ce a făcut infarct. Prezentatorul TV va reveni în scurt timp pe micile ecrane, iar toată lumea îl așteaptă cu sufletele deschise. Busu se simte bine, după problemele prin care a trecut.

Chiar dacă a fost la un pas de moarte, zâmbetul lui Florin Busuioc nu a pierit. Prezentatorul Meteo s-a fotografiat alături de Ovidiu Oanță și în curând acesta va reveni pe micile ecrane. Busu nu renunță la meseria sa și în scurt timp ne va anunța cum va fi vremea.


‘Colegul nostru și îndrăgitul prezentator Florin Busuioc este bine și se pregătește să revină pe TV. Busu s-a pozat cu colegul Ovidiu Oanță – care l-a numit ‘Iron Man’. De asemenea, Busu le transmite tuturor că se simte foarte bine! Florin Busuioc se pregătește să vă spună din nou cum va fi vremea și de asemenea să vă pună mintea la încercare cu Problema lui Busu.’, este mesajul transmis de cătrei cei de la ProTV.

Florin Busuioc se află în concediu medical


Se împlinesc în curând două luni de când vestea că actorul și prezentatorul TV Florin Busuioc a suferit un infarct și a dispărut brusc de pe TV. Starea de sănătate a acestuia, dar mai ales recuperarea lui, au fost mult timp puse sub semnul întrebării de către medicii care au fost destul de rezervați. Busu este externat acum și se află acasă, în convalescență, însă circulă de ceva timp vestea că ar fi fost concediat de Pro TV și chiar s-ar fi găsit un înlocuitor permanent pentru el.

Reprezentanții postului vin, însă, cu lămuriri și neagă orice zvon în acest sens. „Florin Busuioc se află în concediu medical şi se reface în după intervenţia suferită în urmă cu câteva săptămâni. Ştirea conform căreia acesta ar fi fost concediat nu conţine nicio urmă de adevăr, au declarat reprezentanții Pro TV pentru adevarul.ro.

În prezent, la rubrica Meteo de la Pro TV, sunt, prin rotație, Ramona Păuleanu și Daniel Nițoiu.

Citește și: Prima declaraţie a medicului care l-a operat pe Florin Busuioc: ‘Nu sunt un erou!’


Citește și: Florin Busuioc a suferit un stop cardio-respirator și a fost resuscitat de trei ori. Actorul a fost operat aseară, iar starea de sănătate este foarte gravă

FOTO: ProTV