Prinţesa Sofia a Suediei e însărcinată a patra oară! În prima fotografie cu burtica de gravidă a apărut alături de soțul ei, Prinţul Carl Philip și cei trei copii

 Tudorache Simona
.

Prinţesa Sofia a Suediei şi soţul ei, prinţul Carl Philip, se pregătesc să își întâmpine cel de al patrulea copil, a anunțat, ieri, familia regală suedeză. Prințesa Sofia va naște în februarie anul viitor. Prinţesa suedeză, în vârstă de 39 de ani, se simte bine şi îşi va respecta cel mai probabil programul oficial de lucru din această toamnă, precizează comunicatul emis de casa regală, conform Agerpres.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

Cuplul princiar suedez mai are trei băieți, pe prinţul Alexander, în vârstă de opt ani, prinţul Gabriel, în vârstă de şapte ani, şi prinţul Julian, în vârstă de trei ani. Viitorul prinţ va fi cel de-al nouălea nepot al regelui Carl XVI Gustaf, în vârstă de 78 de ani, şi al reginei Silvia, în vârstă de 80 de ani. Anunțul a fost făcut pe pagina de Instagram a Palatului.

Geiranger 20240831. Swedish Prince Carl Philip and Princess Sofia of Sweden on their way into Hotel Union on Vinjevollen in Geiranger after the wedding of Princess Mrtha Louise and Durek Verrett on Saturday.
Photo: Cornelius Poppe / NTBGeiranger 20240831. Swedish Prince Carl Philip and Princess Sofia of Sweden on their way into Hotel Union on Vinjevollen in Geiranger after the wedding of Princess Mrtha Louise and Durek Verrett on Saturday.
Photo: Cornelius Poppe / NTB

Prinţesa Sofia a Suediei e însărcinată a patra oară

Fericire mare în familia regală suedeză. Prinţesa Sofia a Suediei şi soţul ei, prinţul Carl Philip, vor fi din nou părinți.

„Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia au marea plăcere să anunțe că Prințesa așteaptă al patrulea copil al cuplului. Prințesa Sofia se descurcă bine și nașterea este așteptată în februarie 2025. Nu sunt așteptate schimbări în programul oficial al Prințesei Sofia în timpul toamnei', se arată într-o declarație emisă de Palat.

Declarația a fost făcută publică alături de o fotografie dulce a cuplului, cu Carl Philip zâmbind către cameră, în timp ce soția sa își sprijină capul pe el. Fundalul este completat de câțiva munți și un lac.

În 2019, regele Carl XVI Gustaf a decis ca unii dintre nepoţii lui să nu mai deţină statutul de membru oficial al casei regale.

În urma acelei decizii, copiii prinţului Carl Philip şi ai prinţesei Sofia, precum şi cei ai prinţesei Madeleine şi ai soţului ei, Christopher O’Neill, nu mai participă la îndatoriri regale de cel mai înalt nivel.

Citește și: Adrian Nartea a povestit cum a decis să facă echipă cu nepotul Monicăi Davidescu, Cosmin Vîjeu, la Asia Express: „Participarea nu a fost plănuită, dar a stat pe masa mea de oportunități aproape 8 luni” / EXCLUSIV

Citește și: Mădălin Ionescu, adevăratul motiv pentru care a plecat cu scandal de la Antenă acum 14 ani: „Mi-a cerut să nu fac public faptul că eram în divorț. Relația cu Cristina…” Totul despre revenirea în trust, la Antena Stars / EXCLUSIV

Citește și: Cum arată Cristina Rus la 43 de ani. Este neschimbată, dar se îmbracă total diferit față de perioada când cânta

Citește și: Cătălin Botezatu, despre relația Biancăi Drăgușanu cu Gabi Bădălău, după repetatele despărțiri și împăcări: „O mai ponderam eu când eram împreună. Gabi are nevoie de…' / EXCLUSIV

Citește și: Catinca și Oana Roman sunt din nou la cuțite: „Eu sunt singură pe lume și punct! Nu mă mai întrebați de ea”

Prinţesa Sofia a Suediei şi soţul ei, prinţul Carl Philip, sunt căsătoriți de nouă ani

Sofia Hellqvist, fost fotomodel şi participantă la concursuri TV de tip reality-show, s-a căsătorit cu prinţul Carl Philip în 2015. Prinţul Carl Philip, în vârstă de 45 de ani, este al doilea copil al regelui Carl XVI Gustaf şi al reginei Silvia şi ocupă locul al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Suediei după sora lui mai mare, prinţesa moştenitoare Victoria, şi cei doi copii ai acesteia, prinţesa Estelle şi prinţul Oscar.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton