Prinţul Albert de Monaco a curtat-o pe Camelia Potec, însă ea l-a refuzat: „Poți să fii și acasă prințesa cuiva”

.

Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, a povestit că în trecut fost curtată de Prinţul Albert de Monaco. Totuși, românca nu a avut aceleași sentimente pentru Prinț, motiv pentru care a declarat că țelul ei nu a fost să devină prințesă.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Camelia Potec, în vârstă de 38 de ani, a povestit pentru Look Sport că a fost des întrebată dacă nu putea face un efort ca să devină prințesă, cu referire la posibila relație pe care ar fi putut să o aibă cu Prințul Albert de Monaco, în vârstă de 62 de ani.


Camelia Potec: „Poți să fii și acasă prințesa cuiva’

„Nu ştiu ce să spun. Pur şi simplu nu am simţit, nu ştiu. Nu m-am gândit niciodată. Nu am fost îndrăgostită, ăsta e motivul. Eu pun pasiune în tot ceea ce fac şi nu a fost cazul aici. Mulţi m-au întrebat dacă nu puteam face un efort ca să devin prinţesă. Nu, nu a fost ăsta ţelul meu în viaţă. Poţi să fii şi acasă prinţesa cuiva. E important să te simţi aşa, nu să ai acest statut’, a spus Camelia pentru Look Sport.


„A fost luată prin surprindere. Noi ne vedeam în fiecare an cu Prinţul Albert de Monaco, pentru că aveam o competiţie acolo. Sigur că eram foarte încântaţi toţi când apărea. Venea şi stătea la competiţii, făcea premieri, eram invitaţii lui la o serată super. Eu am aflat târziu că seara, câţiva, au ieşit la un club unde a fost şi Albert de Monaco. După nişte ani, cine era invitată la masa alteţei sale? Era reprezentata noastră cea mai frumoasă, cea mai medaliată, cea mai deşteaptă. El i-a făcut curte mult timp, dar ea nu a vrut. Nu ştiu de ce’, a declarat Doina Sava, fosta antrenoare a Cameliei, pentru sursa citată.

Citește și: George Burcea și Viviana au petrecut noapte în același pat, la Ferma!Săruturi pasionale și atingeri intime, sub așternuturi


Cine este Camelia Potec

Camelia Potec a început înotul de performanță la Liceul cu Program Sportiv din Brăila sub îndrumarea profesorului Ion Ionescu. Multipla campioana naționala de junioare s-a afirmat in premiera pe plan internațional in 1995, la Bath, la cea de-a treia ediție de vara a FOTE, unde a obținut doua medalii de aur la 100 si 200 m spate.

In 1999, la CE de la Istanbul, a obținut primele medalii de aur in competiția seniorilor, la 200 si 400 m liber, iar la CE din 2000 a cucerit cea dintâi medalie de aur a sa la ștafetă, la 4×200 m liber.


A doborât de 11 ori recordul național in diferite probe, a stabilit un nou record european, in 2010, in cadrul campionatelor naționale ale Franței in proba de 1500 m liber si a participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice de vara.

Citește și: E scandal de proporții: George Burcea a atacat-o din nou pe Andreea Bălan! La mijloc e un alt bărbat:Te plătește și acum pentru treabă?

După JO de la Sydney a început să se antreneze cu profesoara Doina Sava, iar in 2004, la JO de la Atena a obținut cel mai mare rezultat al carierei sale – titlul olimpic la 200 m liber. Pentru JO de la Beijing, unde a stabilit trei noi recorduri naționale, Camelia Potec s-a pregătit, din 2007, si sub comanda francezului Philippe Lucas, fostul antrenor al vedetei înotului francez Laure Manaudou, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană.


In 2012, după JO de la Londra s-a retras din activitatea competițională, iar pe 31 octombrie 2013 a fost aleasă în funcția de președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), devenind cel mai tânăr președinte de federație din România, informează site-ul COSR.