Prințul Harry a împlinit 36 de ani. Prima aniversare departe de Familia Regală, marcată de cel mai dureros moment al vieții sale!

 Oana Pantazi
.

Pe 15 septembrie, Prințul Harry împlinește 36 de ani, iar acesta va fi primul an în care se va afla departe de familie. Mai mult, pentru Ducele de Sussex, anul acesta are o semnificație tragică…

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Pentru Prințul Harry, care pe 15 septembrie a împlinit 36 de ani, prima aniversare departe de Familia Regală britanică va fi marcată și de alte premiere… Anul acesta a fost unul destul de dificil pentru Ducii de Sussex, care au trecut printr-o mulțime de provocări, imediat după ce au renunțat la statutul de Membri Seniori ai Familiei Regale britanice.

Citește și: Cum a debutat Cabral în televiziune, în urmă cu 20 de ani: „Am vrut să mă opresc”. Regula pe care a respectat-o pentru o carieră longevivă/ EXCLUSIV

Departe de familie, în căutarea fericirii

Prințul Harry și Meghan Markle au început „călătoria vieții lor” în luna martie, când au decis să se despartă de Familia Regală britanică. Mai întâi a fost mutarea în Canada, unde sperau că își vor găsi liniștea mult visată, dar au fost repede goniți de acolo de interesul sporit al paparazzilor.

S-au mutat apoi în Los Angeles, oraș înțesat de vedete, unde au sperat să-și piardă urma, dar au fost repede reperați și haituiți de fotografi, totul culminând cu momentul în care fiul lor, Archie, a fost filmat în casă cu drona. Drept urmare, Ducii de sussex au părăsit vila magnatului Sergey Grishin, unde fuseseră găzduiți și și-au cumpărat o casă în Santa Barbara, unde au mărturisit că speră să-și găsească liniștea.

Între timp însă, Prințul Harry și Meghan și-au văzut de viețile lor. Au continuat să țină discursuri, au făcut voluntariat în pandemie și s-au implicat în cauze sociale. Nu în ultimul rând, cei doi soți au semnat un contract foarte avantajos cu Netflix, iar ocazional sunt plătiți cu 1 milion de dolari pentru fiecare discurs online.

Dacă viața lor materială pare asigurată, nu același lucru se poate spune însă despre partea care ține de familie… De restul familiei. Iar asta pentru că, anul acesta, de ziua lui, Harry va fi departe de tatăl, fratele și bunica lui.

Citește și: Adelina Pestrițu, primul mesaj după ce a terminat tratamentul pentru coronavirus: „Nu e plăcut să fii bolnav”

36, o cifră cu conotații dureroase

Cu siguranță pentru Prințul Harry aniversarea de anul acesta va avea și momentele ei de tristețe, iar asta deoarece Ducele de Sussex împlinește exact vârsta la care mama lui, Prințesa Diana, a murit. Cea supranumită Prințesa inimilor și-a pierdut viața la doar 36 de ani, într-un teribil accident de mașină, în Paris, în timp ce ea și iubitul ei Dodi Fayed fugeau de paparazzi.

În 2017, Prințul Harry mărturisea pentru Daily Telegraph:

„Abia acum pot spune că pierderea mamei mele, când aveam 12 ani, iar mai apoi faptul că timp de 20 de ani mi-am ascuns toate emoțiile, au avut un efect serios nu doar asupra vieții mele personale, ci și asupra muncii mele”.

În ziua comemorării morții Prințesei Diana, fiul ei cel mic, Prințul Harry, și soția sa, Meghan Markle, au plantat alături de un grup de copii preșcolari, în Los Angeles, flori de nu-mă-uita… Nouă zile mai târziu, cu amintirea mamei sale în suflet, Harry se pregătește să-și aniverseze ziua de naștere, alături de soția și fiul său.

Citește și: Fostul soț al Ancăi Țurcașiu din nou îndrăgostit! Ipostaze tandre, în public, alături de iubita tânără și blondă…

O aniversare diferită

Dacă, de obicei, Prințul Harry își aniversa ziua de naștere alături de membrii Familiei Regale, anul acesta lucrurile vor sta cu totul altfel. Cu siguranță, suverana, tatăl și fratele lui îl vor felicita pe mezin online, însă de data aceasta Harry nu-i va mai avea alături. Petrecerea de aniversare a Ducelui de Sussex va fi găzduită, de producătorul muzical David Foster, despre care, se spune, a devenit pentru Harry o adevărată figură paternă.

De altfel, Katherine soția lui David Foster, a mers la aceeași școală unde a învățat și Meghan Markle, așadar relațiile dintre ei sunt cu atât mai strânse. Dată fiind situația, în contextul pandemiei, venimentul va fi totuși unul restrâns.

„David vrea să facă ceva special pentru Harry, dar în egală măsură vrea ca evenimentul să fie unul discret, casual, cu mâncăruri fine, vinuri bune și companie intimă”, a declarat o sursă pentru Sunday Mirror.

Foto: Hepta, Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton