Prințul Harry a împlinit 38 de ani. Ce mesaj i-a transmis Regina Elisabeta a II-a anul trecut

.

Prințul Harry împlinește astăzi, 15 septembrie, 38 de ani. Fiul regelui Charles ar fi trebuit să-și sărbătorească ziua de naștere, dar aceste lucru este imposibil. Regina Elisabeta a II-a, bunica acestuia, s-a stins din viață, iar funeraliile sale sunt în toi. Prințul Harry și regina aveau o relație apropiată, chiar dacă acesta a decis să își trăiască viața departe de responsabilitățile regale.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Prințul Harry împlinește 38 de ani, dar de această dată, ziua sa de naștere este umbrită de doliu. Regina Elisabeta a II-a, bunica acestuia a murit la vârsta de 96 de ani, iar funeraliile continuă și în următoarele zile. Harry a fost numit de multe ori nepotul favorit al reginei, iar cei doi au avut o relație frumoasă.

Deși prințul Harry a decis să renunțe la responsabilitățile regale și s-a mutat în Statele Unite ale Americii, reginea Elisabeta a II-a i-a respectat decizia. Anul trecut, de ziua lui, suverana a fost prima persoana care l-a felicitat, postând un mesaj pe Twitter.


Citește și: Prințul Harry, primul mesaj după moartea bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a:'Până în primul moment în care am cunoscut-o pe soția mea dragă și…'

Citește și: Prinții William și Harry, 45 de minute de negocieri înainte de a ieși cu soțiile lor să salute mulțimea de la Windsor, după moartea Reginei

Citește și: Kate Middleton, omagiu pentru Diana la căpătâiul Reginei.Ce bijuterie a purtat

Citește și: De ce a lipsit Mirela Vaida de la „Acces direct’:„Sunt sigură că o să vă placă’

Prințul Harry a împlinit 38 de ani

Prințul Harry a împlinit astăzi, 15 septembriem 38 de ani. Harry este fiul cel mic al Prințesei Diana și prințul Charles, actualmente regele Angliei. De această dată, ziua sa de naștere este una plină de tristețe. Regina Elisabeta a II-a, bunica sa, a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

În 2019, Prințul Harry a luat decizia de a se muta impreună cu Meghan Markle și fiul lor, Archie, în SUA. Atunci, fratele prințului William a renunțat la resposabilitățile regale, iar regina Elisabeta a II-a i-a respectat această decizie.


Anul trecut, Regina Elisabeta a II-a a fost prima care l-a felicitat pe Harry

Prințul Harry și regina Elisabeta a II-a au avut o relație apropiată. Anul trecut, de ziua lui, prima care l-a felicitat pe ducele de Sussez a fost Regina Elisabeta a II-a, care i-a transmis un mesaj pe Twitter. Mesajul suveranei a fost însoțit și de câteva imagini cu Harry. ‘Îi urez ducelui de Sussex la mulți ani.’, a fost mesajul transmis.

Un expert în limbajul corporal, a analizat imaginile surprinse cu Harry de la sicriul cu regina. Acesta a declarat că Harry părea extrme de îndurerat în timp ce mergea alătuir de fratele lui, William.


Noi obligații pentru prințul Harry după moartea Reginei Elisabeta

Odată ce tatăl lui a devenit Regele Angliei, soția acestuia a devenit regina consoartă.Așadar, de acum încolo, Prințul Harry va trebuie să se încline în fața acesteia de fiecare dată când se întâlnesc. Potrivit surselor din presa internațională, Harry nu ar fi de acord cu acest lucru. „Ar fi protocolul să se încline în fața noului Rege și Reginei. De fiecare dată când familia regală se întâlnește cu noii monarhi, ar trebui să se încline sau să le facă o reverență’, a spus editorul general al Majesty, Joe Little, pentru Page Six.


Deși regula a fost introdusă, Harry a uitat să o respecte joi, în ziua în care Regina Elisabeta s-a stins din viață. Soțul lui Meghan Markle s-a întâlnit cu Charles și cu regina consoartă Camilla.

Harry nu s-a aplecat în fața noii regine, așa cum cere Protocolul regal. Charles și Camilla s-au căsătorit în 2005, regina Elisabeta și-a exprimat dorința ca soția fiului ei să fie recunoscută drept regina consoartă după moartea sa.

Sursa foto: Profimedia