Prințul William a fost criticat recent extrem de dur de către activiștii PETA, organizație pentru apărarea drepturilor animalelor, după ce a mers la vânătoare însoțit de fiul său cel mare, Prințul George.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Deși, în Familia Regală britanică, vânătoarea este unobicei vechi de secole, activiștii PETA nu au apreciat decizia Prințului William de a merge la vânătoare însoțit de fiul său George.
Psihicul fiului Prințului William ar putea fi afectat
Prinţul William şi fiul său au participat, weekendul trecut, la Corgarff, în Scoţia, la o vânătoare alături mai mulţi membri ai familiei regale. PETA a criticat recent decizia Ducelui de Cambridge de a merge la vânătoare împreună cu fiul său cel mare, în vârstă de doar vârstă de 7 ani, susţinând că acest lucru i-ar putea „afecta psihicul şi l-ar putea „desensibiliza faţă de suferinţa animalelor, a susținut Mimi Bekhechi, directoarea asociaţiei, pentru publicația Daily Mail.
„Puţini oameni din zilele noastre văd tirul ca pe un «sport» şi îl consideră drept o violenţă care răneşte şi ucide animale minunate, a comentat ea, adăugând că partida de vânătoare la care a participat i-ar putea provoca „coşmaruri lui George.
O tradiție de secole
Partidele de vânătoare sunt o tradiție ce durează de secole în Familia Regală britanică, așadar Prințului George îi va urma fratele său Louie cât de curând. În fiecare an, de Crăciun, pe domeniul din Norfolk, unde se strâng toți membrii familiei Regale pentru a sărbători Nașterea Domnului, are loc o partidă de vânătoare. Evenimentul este așteptat cu nerăbdarea de toți bărbații din familie, care, în a doua zi de Crăciun, cu mic, cu mare, participă la vânătoare. Inclusiv Kate Middleton le-a ținut companie soțului și cumnatului ei, de-a lungul timpului, la vânătoare.
Acest obicei regal o nemulțumește profund pe Meghan Markle, o vașnică apărătoare a drepturilor animalelor, drept urmare, anul trecut – când încă nu renunțaseră la statutul lor de membri ai Familiei Regale – Ducii de Sussex au găsit o scuză convenabilă pentru a petrece sărbătorile în altă parte. Cei doi au plecat cu Archie în America să-și vadă bunica, pe Doria Ragland, așadar pentru Meghan a fost o ușurare faptul că Harry nu a mai participat la vânătoare.
Foto: Hepta