Pufeh de la 'America Express' a avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul emisiunii. Influencerul a acuzat stări de rău, însoțite de numeroase simptome care a pus pe gânduri pe toată lumea. A amețit și preț de câteva momente nu mai auzea și se uita în gol, astfel că medicii au intervenit de urgență și i-au acordat un tratament prin perfuzii. Iată cum s-a întâmplat totul!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Pufeh este unul dintre concurenții râvnitului show TV America Express. Influencerul face echip alături de Bruja, care a fost nevoită să continue singură cursa, după ce coechipierului său i s-a făcut rău și medicii au intervenit pentru a-i acorda îngrijiei medicale. Din nefericire, concurentul s-a simțit rău chiar înainte de a pleca în cursă alături de colega lui, Bruja.
Pufeh a acuzat numeroase stări care a șocat pe toată lumea. S-a albit dintr-odată la față și a căzut din picioare. În acel moment, conform declarațiilor sale, pe care le-a făcut recent, nu mai auzea nimic și privea doar în gol. De asemenea, tremura foarte tare și oricât încerca să se liniștească, era foarte agitat. Mai mult decât atât, susține că nu putea să se ridice de jos.
Citește și: Cine este Pufeh de la America Express.Lucrează cu Alina Ceușan și Carmen Grebenișa
Citește și: Cine este Bruja de la America Express.La ce altă emisiune a mai participat
Citește și: Cum a ajuns Ioana Blaj să facă parte din distribuția serialului Lia:„M-au chemat din lipsă de personaje'
Pufeh de la 'America Express' a avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul emisiunii
Totul a început în momentul în care Pufeh se pregătea să plece în cursă alături de colega sa, Bruja. Fără a ști că suferă de vreo problemă de sănătate, influencerul s-a simțit rău instant, iar mai apoi a căzut jos, chiar în fața colegilor. Medicii au intervenit imediat la fața locului și i-au adminstrat influencerului tratament prin perfuzii.
„Înainte să plecăm în cursă am început să amețesc foarte tare, mi s-au înfundat urechile. Am zis că o să pic de față cu toată lumea dacă nu merg să mă întind în momentul ăla. (…) Mi s-a uscat gura foarte tare, nu mai puteam să vorbesc. Toată lumea se uita la mine și îmi spunea că sunt foarte alb la față. Tremuram, nu mai puteam să mă ridic, nu mai auzeam nimic, mă uitam în gol. Eu m-am speriat foarte tare, sincer', a povestit Pufeh.
Bruja a mers singură în cursă, după ce Pufeh a acuzat stări de rău
Starea de sănătate a lui Pufeh nu era deloc una bună, chiar dacă medicii au intervenit imediat și i-au acordat îngrijiri medicale. Colega lui, Bruja, a fost nevoită să meargă de una singură în cursă. Totuși, Larisa Iordache și Diana Bulimar au ajutat-o pe concurentă și au ales-o să plece a doua în misiune. Într-un final, Larisa și Diana au câștigat atât amuleta de 1000 de euro, cât și cea de-a doua imunitate. Întrecerea a fost una demnă de ținut minte, mai ales pentru Bruja. Coechipiera lui Pufeh are a fost nevoită să plece singură pe traseu, după ce lui i s-a făcut rău.
Cine este Pufeh de la America Express
Pufeh face parte din concurenții de la America Express- Drumul Aurului. El formează o echip alături de Bruja, însă în viața de zi cu zi este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din România. Se bucură de o mare comunitate de fani în mediul online, astfe că are aproximativ 19 mii de urmăritori pe Instagram. Totodată, Pufeh este expert în beauty , fiind mâna dreaptă a Alinei Ceușan și Carmen Grebenișan. Cei trei administrează împreună costume de baie pentru fete, branduri de haine, dar și cosmetice, formând echipa perfectă.
Sursă foto: Facebook