Puya și Sișu au reacționat la declarațiile pe care Dana Marijuana le-a făcut recent. Artista a mărturisit că în perioada când a colaborat cu trupa La Familia nu a primit niciun ban, acuzându-i pe Sișu și Puya că nu au plătit-o. Acum, cei doi rapper au postat un clip video în care au explicat ce s-a întâmplat, de fapt.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Dana Marijuana a vorbit într-un podcast despre colaborarea cu trupa La Familia, pentru melodia Tupeu de borfaș și a dezvăluit că nu a fost plătită de Puya și Sișu. Artista a mai spus că Puya i-ar fi spus că fără ajutorul lor ea nu este un nimeni, iar acela a fost momentul în care a decis să rupă colaborarea cu La Familia.
La câteva zile după ce podcastul cu Dana Marijuana a fost postat pe Youtube, Puya și Sișu au decis să reacționeze la declarațiile pe care artista le-a făcut despre ei. Rapperi au mărturisit că au fost deranjați de acuzațiile Danei, cu toate că nu ar fi fost prima dată. Însă, de această dată, au decis să reacționeze public.
Puya și Sișu au reacționat după ce Dana Marijuana i-a acuzat că nu au plătit-o când a cântat cu ei în trupa La Familia
Dana Marijuana a colaborat cu trupa La Familia în anii 90 pentru melodia Tupeu de borfaș, care a devenit un hit de succes. După mai bine de 20 de ani, artista a făcut dezvăluiri surprinzătoare la adresa lui Puya și Sișu. Dana Marijuana i-a acuzat pe cei doi că nu au plătit-o în acea perioadă, ba chiar Puya i-ar fi spus că fără ajutorul lor este un nimeni.
Ei bine, Puya și Sișu au decis să reacționeze public și au postat un clip video pe Instagram, unde au simțit nevoia să îi transmită un mesaj Danei Marijuana. ‘Chiar ne-a durut când am vazut ce a spus, din nou, Dana despre noi. Așa că ne-am gândit că de data asta să îi și răspundem’, este mesajul din descrierea videoclipului în care Sișu și Puya îi răspund Danei.
Sișu a povestit cum a cunoscut-o pe Dana Marijuana și cum a început colaborarea între ei. Oamenii pot să interpreteze că poate noi am păcălit-o să cânte la Nostalgia, să ne ridice etc. Am să vă explic câteva lucruri înainte de toate. Bun. O cunoaștem pe Dana Marijuana din anul 1996, ea s-a băgat în anturajul trupei BUG Mafia, formam împreună un grup de oameni care veneam mereu la ea acasă. Ea locuia în cartierul Sălăjan și mai mergeam pe la ea. Ne distram, mai fumam, beam, mergeam pe la petreceri etc. În perioada asta am lucrat albumul ‘Băieți de cartier’ și după ce l-am terminat, BUG Mafia a hotărât împreună cu noi să mergem în concerte, să cântăm în deschidere.
Era prima oară când făceam asta. La unul din aceste concerte din Bacău, cred că-mi aduc aminte foarte bine, între Alin (Uzzi) și Dana Cotanu (Dana Marijuana) au existat anumite contre. Dana era foarte supărată. Aveam 20 de ani, vă dați seama. Puya a venit la mine și mi-a spus să facem o piesă cu fata asta ca să se simtă și ea ok, să se simtă integrată în grup.Albumul a avut succes și Dorian Enache ne-a propus să facem prima trupă de borfași, bineînteles cu Dana Marijuana care era în piesa ‘Tupeu de borfaș’. Nu puteam să o scoatem, logic, pentru că era prietena noastră. Am făcut clipul care a avut un succes fulminant, a devenit cunoscută la nivel național, așa cum spune și ea, și casa de discuri ne-a cerut următoarele piese ale ei. Noi credeam că ajutăm un prieten să devină cunoscut, să-i facem un bine, numai că Dana nu știa să scrie absolut nicio piesă. Dragos (Puya) a sărit la interval cu piesa ‘Trebuie să spun’ și cu piesa ‘Fii pe fază’, a spus artistul.
Puya: „Noi te cunoaștem. Ei nu te cunosc… „
Cei doi rapperi au continuat să reacționeze la declarațiile Danei Marijuana. Puya susține că el i-a scris piesele artistei și a subliniat faptul că el și Sișu au încercat să o ajute să devină cunoscută. Pe principiul cine nu te lasă să mori, nu te lasă să trăiești. Eu am scris aceste piese cu toată dragostea și știi foarte bine (n.r Dana Marijuana) că ce spui tu în piese sunt cuvintele mele. Nu sunt ale tale. Cum poți tu să crezi că eu te-am ars pe tine sau că ți-am luat din bani?! Dacă oamenii voiau să te cheme la concert puteau să o facă. De ce nu te-au chemat? De ce nu te cheamă și în ziua de azi?.(…)Ce rost are să faci chestiile astea publice? Aveai numărul meu de telefon, puteai să mă suni, nu să te duci să spui pe la emisiuni tot felul de lucruri neadevărate. Ce rost au toate chestiile astea? „, a spus Puya.
Sișu a vrut să clarifice situația și a mărturisit că Dana Marijuana nu știa să scrie versuri, motiv pentru care a decis alături de Puya să o ajute și să-i ofere piesele lor. „Dana Marijuana nu a scris niciun vers, nicio melodie. Noi ne-am sacrificat timpul și piesele noastre pentru ca ea să devină cunoscută. După 20 și ceva de ani vii și spui că noi ne-am bătut joc de tine și că ți-am furat banii? Am încercat să-ți oferim o oportunitate, dar noi nu ne-am dat seama că nu știi să faci chestia asta. Îți doresc la multi ani și minte în cap.„
Cu toate acestea, Puya i-a transmis un mesaj Danei Marijuana și este dispus să dea uitării această situație și a invitat-o pe artistă să cânte împreună cu La familia la lansarea, pe 19 noiembrie. „Fii atentă! Pe 19 avem lansare și te invităm să cânți piesa ‘Tupeu de borfaș’ și uităm tot ce s-a întâmplat. În acest fel punem punct la tot. Noi te cunoaștem, ești sora noastră. Ei nu te cunosc.Dacă nu vii? Atunci înseamnă că gata! Asta e tot ce am avut de spus!’, a mai spus Puya.
Invitată în podcastul „În oglindă', Dana Marijuana a făcut declarații surprinzătoare despre colaborarea cu Puya și Sișu. Vedeta a făcut o serie de acuzații la adresa trupei La Familia. Casa de discuri m-a păcălit. Actele care veneau acasă și erau cu 000 lei că nu se vinde nici măcar o caseta. Se vindeau că pâinea calda! Bănuțul la domnul Popi. Mă scuzați, trebuie să îi spun numele. Am plecat de la ei cu datorie de 24 de milioane (nr. 2.400 lei), care și până în ziua de azi sunt bani. Da sunt datoare! Dana tu știi că trupa La Familia’ ia bani separat pentru tine, pentru Marijuana?’ Dragoș (nr.Puya), nu vreau 250 de dolari- 300 cât luați pentru mine vreau 50 de dolari. Tu fără noi ești un nimeni și nimic și n-o să faci nimic, niciodată!’ Credeam în prietenia noastră, credeam în tot, pur și simplu nu-mi venea să cred. Nu le ceream toți banii, măcar banii de buzunar n-au fost în stare să-mi dea măcar acei bani.’, au fost declaratiile Danei Marijuana.
Sursa foto: Facebook