Raluca Pastramă nu mai scapă de probleme. Bruneta s-a trezit, pe nepusă masă, cu datorii uriaşe, pe firma pe care a preluat-o de la fostul soţ în urma divorţului. Ea spune că vinovat pentru această situație este Pepe. Raluca Pastramă susține că artistul a prelungit niște contracte, despre care ea nu știa nimic, iar acum e bună de plată.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Războiul dintre cei doi pare că e departe de a se încheia. Raluca Pastramă afirmă că Pepe vrea să îi ia afacerea cu care a rămas după despărțire și regretă că nu a vorbit până acum despre această situație, care o nemulțumește. Cu toate astea ea continuă să organizeze evenimente la grădinița pe care o deține și speră ca toate astea să rămână în urmă, deși părinții au început să își retragă copiii de la această unitate. Pepe și Raluca Pastramă au divorțat în urmă cu cinci ani, iar de atunci și-au adus numeroase acuzații.
Cuprins
Raluca Pastramă susține că din cauza lui Pepe are acum datorii uriașe la firma preluată după divorț
Raluca Pastramă tună și fulgeră și arată către Pepe după ce s-ar fi trezit cu datorii pe firma pe care o deține. Ea susține că fostul ei soț s-a ocupat de tot, pentru că ea nu se pricepea prea mult la acte, iar acum are de suferit din această cauză.
„Eu am nişte dosare cu Pepe, problema dintre noi a fost din cauza firmei pe care mi-a predat-o mie la divorţ, o firmă ce mi-a lăsat-o plină de datorii ascunse. Au fost nişte contracte pe care le-a făcut el în timpul căsătoriei noastre pe firma respectivă, dar eu nepricepându-mă la acte la momentul acela, el în timpul căsniciei a făcut nişte contracte de împrumut, iar la momentul divorţului s-a pus administrator în ultimele luni şi a prelungit toate contractele pe care le făcuse el de-a lungul timpului. Eu am fost de bună credinţă şi am preluat firma ca de la soţ la soţie, de asta am şi cedat absolut tot pentru firma asta. Acum , după trei de la divorţ, au început să îmi vină mai multe notificări cum că eu am datorii la el şi că trebuie să plătesc nişte sume extraordinar de mari. Lucru care pe mine m-a şocat pentru că eu nu ştiam.
Chiar nu ştiam. Nu mi-au apărut datorii în evidenţele contabile. Nu m-am priceput foarte mult timp la treburile astea, pentru că pe timpul căsniciei el s-a ocupat de tot. Eu am preluat de bună credinţă, pentru că nu mă gândeam că poate să facă aşa ceva. Ideea este acum că s-a ajuns foarte departe, iar acum el a trebuit să mă execute pe bunurile trecute pe firma aia. Grădiniţa este funcţională, nu am mutat nimic, totul este în regulă, astăzi am avut două serbări, urmează să mai avem una de 8 martie’, a declarat Raluca Pastramă pentru Cancan.
Raluca Pastramă crede că Pepe vrea să îi facă rău
Raluca Pastramă regretă acum că a avut încredere în Pepe, bărbatul cu care a avut o relație timp de 10 ani și cu care are două fete. Ea speră că situația o să se schimbe. Raluca Pastramă are convingerea că solistul vrea să îi închidă grădinița de care se ocupă, să îi facă rău.
„Greşeala este a mea, că am avut încredere în soţul meu, cu care am trăit 10 ani şi cu care am doi copii. Nu m-am gândit la momentul acela că cineva poate face ceva de genul acesta, adică un soţ, un tată, nu îmi doresc să vorbesc lucruri urâte despre el, pentru că nu asta e ideea, greşeala a fost practic a mea pentru că nu am făcut audit atunci şi am mers pe încredere, mai departe… vedem ce se întâmplă. Hotărârea nu este definitivă, a fost într-adevăr o hotărâre judecătorească executorie, dar nu este definitivă. El m-a băgat pe mine în trei procese cu grădiniţa asta. A ştiut să îşi pregătească şi să premediteze toate lucrurile astea în aşa fel încât să mă facă datoare după trei ani şi să îmi ceară nişte dobânzi enorme. Din acest motiv m-a ţinut trei ani de zile şi mi-a trimis notificări fix înainte ca termenul legal să se prescrie pentru contractele pe care el le-a prelungit fix cu o zi înainte de divorţ.
Despre situaţia asta eu nu am vorbit niciodată şi chiar am făcut rău că nu am vorbit, pentru că oamenii trebuie să ştie nişte lucruri despre caracterul lui faţă de mama copiilor lui. El vrea să îmi închidă grădiniţa. Asta îşi doreşte. Vrea să îmi facă foarte mult rău. Păcat că are veninul asta în suflet! Nu se gândeşte că fetele noastre cresc şi că la un moment dat o să aibă nevoie de ambii părinţi. Eu tot ce fac, fac doar pentru copiii mei’, a mai dezvăluit bruneta.