Raluca Pastramă susține că Pepe și Ibrahim Ibru s-au aliat împotriva ei, ca să-i ia copiii: „E dureros, nu-mi vine să cred că se întâmplă așa ceva în zilele noastre. Mă lupt singură contra a doi bărbați și acum..."

.

Raluca Pastramă are convingerea că între Pepe și Ibrahim Ibru, cei doi bărbați cu care a fost căsătorită, ar exista un fel de alianță. Raluca are convingerea că cei doi ar colabora pentru ca ei să îi fie luați copiii. De asemenea, susține că ar fi implicat și avocatul Adrian Cuculis în asta, care îl reprezintă pe Ibrahim Ibru în instanță.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE GRATIS, AICI

Raluca Pastramă nu a reușit să se înțeleagă nici cu Pepe în privința fetelor pe care le au împreună, așa că lasă legea să le stabilească programul. Raluca a declarat că își dorește ca Rosa și Maria să locuiască și la ea, nu doar la tatăl lor, așa cum se întâmplă în prezent. Aceeași luptă o duce Raluca și cu cel cu care i-a fost soț după Pepe, dar de care a divorțat în prezent. Aceasta are o și fetiță cu Ibrahim Ibru.

raluca pastrama 1raluca pastrama 1

Raluca Pastramă îi atacă pe Pepe, pe Ibrahim Ibru, dar și pe avocatul Cuculis

Raluca Pastramă a ieșit la atac și primul vizat a fost avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă partea adversă în proces.

„Respect pentru meseria domnului Cuculis, deși nu pot să spun același lucru despre el ca om. S-au aliat trei oameni împotriva unei femei să îi ia copiii', a declarat Raluca Pastramă.

Raluca Pastramă susține că Pepe și Ibrahim Ibru s-au aliat împotriva ei

Raluca Pastramă nu s-a oprit aici cu declarațiile. Ea a țintit și către foștii ei soți, Pepe și Ibrahim Ibru.

„Pepe și Ibrahim s-au aliat împotriva mea, din frică, că nu pot avea câștig de cauză, deci mă lupt singură contra a doi bărbați și acum și al treilea. Am zis „bărbați' pentru că așa par, dar nu știu dacă pot fi numiți așa, dacă s-au aliat trei oameni împotriva unei femei ca să-i ia copiii. Este dureros să spun asta, nu-mi vine să cred că se întâmplă așa ceva în zilele noastre, DAR AM CREDINȚA CĂ JUDECĂTORII VOR PUTEA SĂ VADĂ ȘI SE VA FACE DREPTATE!', a precizat Raluca Pastramă.

Citește și: Astroloaga Minerva a fost la un pas de moarte și s-a operat de urgență: „Mă sufocam. Au fost zile în care am dormit în șezut. Mama mea a ieșit pe coridor, a izbucnit în plâns și le-a spus asistentelor…”

Citește și: Cinci ani fără Tamara Buciuceanu. Nepotul actriței, Mihai Constantin, a organizat parastasul. Cristina Deleanu: „Mergeam împreună la cumpărături, avea un haz absolut dement”

Citește și: Helmuth Duckadam, prima apariție în public, alături de soția lui, după operația pe cord. Cum arată și cum se simte acum Eroul de la Sevilla: „Dumnezeu mi-a dat multe încercări. Mă refac încet, sperăm ca…'/ EXCLUSIV

Citește și: Cum a ales Șerban Pavlu actoria, deși inițial voia să se facă regizor de teatru: „Mi s-a sugerat că trebuie să îmi fac o meserie de viitor. În regimul comunist, devenise o obsesie a părinților…” Cum și-a câștigat primii bani în facultate / EXCLUSIV

Citește și: Câte kilograme a slăbit Cătălina Grama, alias Jojo, pentru serialul Tătuțu’ de la PRO TV: „Mă restricționez alimentar. Trebuia să se vadă o diferență!'/ Ce alte sacrificii a mai făcut actrița

Cum a reacționat avocatul Adrian Cuculis la vorbele ei

Adrian Cuculis i-a dat imediat replica. Avocatul nu înțelege ce vrea să dovedească Raluca Pastramă cu aceste atacuri.

„Pastramă, din nefericire, vine cu niște chestiuni care, teoretic, sunt mai degrabă înfrânte de propriile probe, sau să spunem așa, de argumentele ce au fost aduse în instanța de judecată.

Nu știu exact ce vrea să dovedească cu aceste atacuri la persoană. Sigur, din punct de vedere moral, eu m-am lămurit cine este, în contextul în care tu îți lași copilul acasă să pleci în vacanțe, în contextul în care ai două procese cu doi foști concubini', a declarat el la Știrile Antena Stars.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton