Cântăreața Raluka (32 ani) i-a cucerit pe fani cu nenumărate hituri, mai ales în colaborare cu DJ Sava sau cu Connect-R. La începutul faimei, când a debutat în industria muzicală, artista a ajuns să muncească foarte mult din cauza numărului mare de concerte la care trebuia să participe. La mai bine de un deceniu de când este persoană publică, Raluka încă mai păstrează o prietenie apropiată cu cei doi.
Raluka, pe numele ei real Alexandra Raluca Nistor, nu a avut nicio secundă gândul că nu o să reușească să-și îndeplinească visul, acela de a fi pe scenă și de a deveni una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi. Artista a plecat din orașul natal, Deva, pentru a se stabili în București și a participa la show-ul de talente Megastar România, difuzat la Prima tv.
Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Raluka și-a amintit cum a început drumul ei în muzică. Avea nevoie de o trupă pentru a participa la concursul muzical, mai ales că trebuia să înceapă de undeva.
„Am câștigat locul doi, cred că e mai bine, că altfel m-aș fi culcat pe o ureche. Fix după ce am terminat cu Megastar-ul, a început Eurovision. Mă gândeam că trebuie să fac ceva, ca să fac bani. Nu exista posibilitatea să o sun pe mama să-i cer bani de chirie. M-a sunat DJ Sava. S-a prezentat și eu am început să râd, mă gândeam că îmi face cineva vreo farsă. Mi-a propus să se întâlnim și atunci mi-am dat seama că e serioasă treaba. În săptămâna aia, am tras piesele și în weekendul următor am început concertele’, a povestit Raluka la podcast.
„A fost o perioadă foarte grea’
Colaborarea cu DJ Sava, deși i-a adus succes pe plan profesional, a determinat-o pe artistă să muncească mult prea multe ore din cauza numărului mare de concerte la care trebuia să cânte: „am avut o perioadă foarte grea și am avut momente în care o numeam ‘armată. Aveam concerte non-stop (…). Nu aveam pauze sau momente în care să zic să ne mai oprim și noi (…)’.
Vezi video:
Poți urmări podcastul integral pe YouTube.
Cât despre al doilea mentor din parcursul ei profesional, are numai cuvinte de laudă la adresa unuia dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi: „Connect-R este omul care a avut o amprentă foarte mare asupra mea și îl iubesc de mor’, a mai continuat ea la podcast.
Motivul pentru care artista s-a despărțit, profesional, de DJ Sava
Din cauza oboselii și a orelor petrecute schimbând concertele și orașele, Raluka a decis să înceteze colaborarea cu DJ Sava, după ce au lansat hiturile „Aer’ și „I Like The Trumpet’ – piese care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. Jurata de la SuperStar România, marca Pro tv, susține că este, în continuare, foarte bună prietenă cu „Soare’, așa cum le spune celor apropiați.
„Cumva, el vedea lucrurile într-un fel și eu în alt fel. Încercam să-i spun să luăm mai puține concerte și să facem un pachet mai scump. Să facem în așa fel încât să nu mai cânt șase ore și să am o oră. Cumva, îl înțeleg pe el sau cel puțin după, că ăsta era proiectul lui. De aia mă chemase, avea nevoie de cineva care să cânte și care să danseze, să arate bine pe scenă și avea cumva nevoie de un pachet. La un moment dat, ăsta a fost și motivul pentru care am ajuns să fac chist pe coarda vocală și să trebuiască să operez corzile vocale’, a mai explicat artista la podcast.