Raoul a scris despre suferințele și necazurile din viața Mirabelei Dauer, în cartea dedicată artistei. Raoul a lansat, recent, o carte dedicată Mirabelei Dauer. Artistul spune că în cele peste 300 de pagini sunt scrise toate suferințele pe care buna lui prietenă, Mirabela Dauer, le-a îndurat în viața sa. Cantautorul subliniază că nu este o carte veselă, dar speră să fie apreciată de public.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Raoul spune că a cunoscut-o atât de bine pe Mirabela Dauer în cei 22 de ani de prietenie, încât a reușit să scrie o carte dedicată ei, intitulată sugestiv 'Prin ochii sufletului meu'. Cei doi au fost certați timp de opt ani, însă acum au revenit la relații bune de altădată.
Citește și: Sorin Bontea s-a gândit să renunțe la televiziune înainte de MasterChef. Ce relație au chefii, în timpul liber: „Cătălin zice că n-am ieșit niciodată la o bere, să ne întâlnim toți trei, dar noi ne-am îmbătat… Am băut și noi, așa' / EXCLUSIV
Raoul, despre suferințele și necazurile din viața Mirabelei Dauer și care pe care a scris-o despre viața artistei
Raoul a scris în volumul 'Prin ochii sufletului meu' despre viața și cariera Mirabelei Dauer. Lucrarea a fost lansată recent, la Cercul Militar din București. Duminică, cei doi artiști vor avea o lansare cu public la Palatul Copiilor din București, unde vor susține și un spectacol care va încheia tunerul lor prin țară.
'E bine dacă în biblioteca dumneavoastră ajunge această carte. Sunt adevărurile unui om care, dincolo de succes, a avut de îndurat peste 300 de pagini de durere, de lacrimi, de suferință. Nu e o carte veselă, dar e o carte adevărată. Această carte „am scris-o în 22 de ani'. Atât mi-a trebuit să o cunosc pe Mirabela, să știu cum reacționează, să știu ce gândește… Dar cel mai important e să știu ce simte. E o carte a simțului, a sufletului.', a declarat Rareș Borlea alias Raoul, pentru viva.ro.
Raoul: „Cred eu că acesta este începutul meu, validarea mea ca scriitor'
Raoul susține că a mai scris trei cărți, însă consideră că volumul lui despre Mirabela Dauer este validarea lui ca scriitor.
'Nu e o carte oarecare, nu e beletristică. Nu este ficțiune. Este doar adevăr, sinceritate și tristețe din care, cei care vor citi această carte s-ar putea să aibă de învățat. Mirabela este de fier și aceasta e cartea vieții unui om de fier', a mai declarat Raoul, pentru viva.ro.
'Să scriu cărți mi-am dorit, dar le-am luat pe toate la timpul lor. Cred eu că acesta este începutul meu, validarea mea ca scriitor, dacă vrei. Și sper să îmi poarte noroc.', a mai spus artistul.
Mirabela Dauer: 'Rareș este copilul meu pe care l-am pierdut demult…'
La lansarea cărții lui Raoul despre Mirabela Dauer, cei doi au vorbit despre relația specială care-i unește de mai bine de 20 de ani, îndrăgita artistă mărturisind chiar că îl consideră pe artist copilul ei.
'Să mă iertați pentru că am devenit o plângăcioasă. Vreau să îi mulțumesc lui Rareș pentru tot ce a făcut pentru mine. Iar în această perioadă este cel mai mare dar pe care mi l-a făcut viața. A muncit ca un Sisif. A muncit fiecare moment din acest turneu de o lună și ceva. Această carte… când mi-a spus prima dată de ea, am spus „nu'. Apoi, am spus „da'. ‘Te vei deschide?’ ‘Ție, da!’. Rareș este copilul meu pe care l-am pierdut demult și sunt fericită că am, uneori, copil… Și sunt mândră de el, că în viața mea nu am fost prețuită cum am fost prețuită de el. M-a pus pe un piedestral și m-a prețuit…’, a declarat Mirabela Dauer la lansarea volumului, 'Prin ochii sufletului meu'.
Foto: Facebook, VIVA.