Răzvan Ciobanu ar fi împlinit 48 de ani. Mama designerului, mesaj dureros la aproape 5 ani de la moartea dramatică a fiului ei: "Să aibă drum lin printre îngeri! Toate problemele de sănătate au pornit de la acest necaz"

.

Pe 28 ianuarie, Răzvan Ciobanu ar fi împlinit 48 de ani. Din păcate, regretatul designer s-a stins din viață pe 29 aprilie 2019, la doar 43 de ani. Creatorul de modă a murit într-un accident cumplit, pe DJ 226, la ieşirea din localitatea Săcele, judeţul Constanţa, în timp ce se întorcea spre Capitală de pe Litoral. Îndurerată, mama lui, Elena Ciobanu, care în 2022 și-a pierdut și soțul, și-a comemorat fiul încă o dată, cu lacrimi în ochi.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Răzvan Ciobanu ar fi împlinit 48 de ani ieri, iar mama lui este copleșită încă de durerea pierderii fiului ei, la aproape 5 ani de la decesul dramatic al designerului. Ieri ar fi trebuit să-l aniverseze, însă Elena Ciobanu și-a comemorat fiul, lucrul cel mai dureros pentru un părinte. Chiar dacă, așa cum se spune, viața merge înainte și acum mama designerului se ocupă de pensiunea ei de satul vâlcean Ciungetu, aceasta trăiește zi de zi cu durerea de a-și fi condus fiul pe ultimul drum.


Răzvan Ciobanu ar fi împlinit 48 de ani. Mama designerului, mesaj dureros la aproape 5 ani de la moartea dramatică a fiului ei

Pe 28 ianuarie Răzvan Ciobanu ar fi împlinit 48 de ani și ar fi fost sărbătorit cu fast de prieteni și de familie. Din păcate, anul acesta, pe 29 aprilie, se împlinesc cinci ani de când Răzvan Ciobanu a murit. Și acum, mama lui este în continuare devastată de durere, iar singurul ei sprijin, tatăl lui Răzvan, s-a stins și el din viață, în 2022. Ieri, în loc să-l serbeze, Elena Ciobanu a făcut un parastas în memoria regretatului designer.

‘Da, ieri ar fi fost ziua lui Răzvănel, dar ce pot să spun? Să aibă drum lin printre îngeri! Am făcut o pomenire, pentru sufletul lui. Despre festivalul cu numele lui, in memoriam, încă nu știu nimic, încă nu am vorbit cu domnul Alin Gălățescu’, a spus mama lui Răzvan Ciobanu pentru Playtech.


Citește și: Tavi Clonda avea altă relație când s-a îndrăgostit de Gabriela Cristea: „Am plecat de ziua mea, nu i-am spus Gabrielei, nu aveam cum. I-am spus că plec, dar nu i-am spus că plec cu fosta

Citește și: Ce dietă ține Andreea Esca: „Dacă vrei să slăbești, mănânci carne cu salată și nu mai…. La ce alimente a renunțat

Citește și: Cum arată Bianca Drăgușanu fără extensii. S-a afișat cu părul natural: „Nu mai știam nici ce culoare are. Nici nu mai aveam foarte mult păr, exageram cu tot ce îi făceam


Pentru a-i păstra vie memoria designerului, mama lui, Elena Ciobanu, și-a dorit ca cineva să organizeze un festival de modă intitulat „Răzvan Ciobanu. Din păcate, veștile venite din partea lui Alin Gălățescu, stilist și critic de modă, nu sunt încurajatoare…

‘Nu știu nimic despre un festival, care să îi poarte numele, singurele evenimente dedicate lui le-am organizat eu. Ofer, și anul acesta, Premiul Avanpremiere – Răzvan Ciobanu celui mai mediatizat designer, în cadrul evenimentului Gala Avanpremiere 2024, show care va avea loc, cel mai posibil, la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie. Dar șanse să fie organizat acum un Festival Răzvan Ciobanu, în România, nu sunt, este foarte greu’, a declarat Alin Gălățescu pentru sursa citată.


Tatăl lui Răzvan Ciobanu nu a putut trece peste tragedia de a-și fi pierdut fiul

În luna august a anului 2022, s-a stins din viață și tatăl lui Răzvan Ciobanu. Bărbatul a plecat din această lume cu o mare durere în suflet, cea provocată de moartea fiului său. Vestea că părintele designerului s-a stins din viață a fost făcută publică pe contul de Instagram al pensiunii de la munte pe care el și soția lui o dețineau. „Drum lin printre stele a fost scris alături de o fotografie cu tatăl lui Răzvan Ciobanu.


Persoane discrete, părinții lui Răzvan Ciobanu și-au purtat doliul în liniște, departe de lumina reflectoarelor și au ales să sufere în tăcere. Din păcate, tatăl designerului, devastat de pierderea unicului fiu, l-a urmat la trei ani după ce Răzvan Ciobanu a încetat din viață. Mai mult, tatăl lui Răzvan Ciobanu se confrunta cu mai multe probleme de sănătate și trecuse și printr-o operație pe cord deschis.

 ‘Toate problemele de sănătate au pornit de la acest necaz. Acum este cu Răzvănel al nostru!„, spunea Elena Ciobanu la scurt timp după ce și-a pierdut și soțul.