Cunoscută drept o militantă activă pentru mediul înconjurător, Paula Seling a luat atitudine după incendiile devastatoare din Australia, dar și în urma tragediei petrecute la o grădină zoologică din Germania, chiar în noaptea de Anul Nou.
Incendiile recente din Australia nu au lăsat pe nimeni indiferent, iar printre nenumăratele vedete care au luat atitudine se numără și artista Paula Seling, care și-a expus extrem de tranșant punctul de vedere pe contul de socializare.
Sunt om ce încearcă să reducă emisiile de carbon. Nu mănânc animale, nu port piele sau blănuri, încerc sa consum și să promovez produsele locale. Am investit în panouri solare și încerc să găsesc soluții pentru reducerea deșeurilor de orice fel. Merg la cumpărături cu plasele mele, vânzătoarele de la raft ma considera deja nebuna – „haideți doamnă, pentru câteva pungi? Din iubire pentru planetă și pentru animale, a scris artista pe contul ei de Facebook.
„E în regulă că nu sunt prietenă cu inconștienți”
De altfel, Paula a recunoscut că, în urma postărilor de pe conturile de socializare, a pierdut o parte dintre urmăritori, deranjați probabil de opiniile ei.
Scriu ca nebuna că artificiile nu sunt ok. Unii râd de mine. Am scris, nu demult, că lampioanele urcă, apoi coboară și provoacă incendii. NU AU NICIO LEGĂTURĂ CU DORINȚE CARE SE ÎMPLINESC, IDEALURI ȘI ALTELE. SUNT NIȘTE TÂMPENII.
Mulți mi-au dat unfollow și mă bucur. E în regulă că nu sunt prietenă cu inconștienți. Știu, e neplăcut să vezi că cineva îți spune ca greșești, dar cere o tărie și o noblețe să înțelegi că ai greșit și sa faci ceva în legătură cu asta.
„Nu pot să văd animale scrum”
Paula a vorbit atât despre incendiile devastatoare din Australia, care au decimat aproape 500 de milioane de animale și o porțiune de mărimea Munteniei, dar și despre tragedia de la o grădină zoologică din Germania, unde, în noaptea de Anul Nou, au pierit mai multe animale din cauza unui incendiu pornit de la un lampion…
Cum oare mă simt eu și mulți alții ce simt ca mine, acum, când văd nenorocirile din Australia? Sau cele de la gradina zoologică aprinsa de LAMPIOANE? Am avut acces la informații, parțial înțeleg ce greșim și mă simt datoare să spun despre asta, însă sunt prea puțini cei cărora le pasă. Și așa stau și mă îmbolnăvesc de neputință, mă condamn că nu pot să fac nimic pentru lumea asta. Nimic. Și sincer, nu mai pot să mă uit. Nu mai pot să văd animale batjocorite, bătute, mutilate, urși împușcați, căței loviți de mașini, pe drum, ca urmare a disperării în urma pocnitorilor și a artificiilor din noaptea de Revelion, ursuleți cerșind apa în incendii.
Nu pot să văd animale scrum la grădina zoologică arsă, nu mai pot să văd câini cu petarde în gură. Pentru că știu că urlu de multă vreme și prea putini mă ascultă. Și ca mine sunt mulți. Mulți pe care lumea îi consideră că exagerează, prea puțini comparativ cu cei ce rămân scufundați, comod, în obiceiurile lor ce nu au nicio logică, dar care fac atât de mult rău naturii și animalelor. Din păcate realitatea e mult mai gravă decât se prezintă în presă, a scris Paula.
Artista a încheiat exprimându-și îngrijoarerea cu privire la încălzirea globală, care și-a făcut deja cunoscute efectele asupra planetei.
Peste 50 de ani dezechilibrul creat de încălzirea globală va fi uriaș. Noi nu vom mai fi, dar vor fi copiii noștri. Cui îi pasă că ei se vor lupta cu deșeurile noastre emise din comoditate, din „obiceiuri' de fapt ușor de evitat. Suntem cu capul în nisip. Așa vom sta.
- Care sunt cele mai frumoase gradini zoologice din Romania!
Foto: Instagram