Cristina Țopescu, angajată în funcția de consilier al secretarului de stat Horațiu Moldovan, a murit la vârsta de 59 de ani, în urmă cu mai bine de două săptămâni, însă nimeni nu a știut acest lucru. Prezentatoarea tv a fost găsită fără suflare în locuința ei din Otopeni.
Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că au încercat 'cu insistență' să o contacteze pe Cristina Țopescu, angajată în funcția de consilier al secretarului de stat Horațiu Moldovan, după ce aceasta nu s-a prezentat la serviciu.
„În ultima perioadă, echipa MS a încercat să o contacteze în mai multe rânduri cu insistenta, dar fără rezultat. Dna Țopescu nu a fost implicată în comunicarea realizată în cazul Floreasca, aceasta fiind coordonată de alte persoane din cadrul MS', a declarat purtătorul de cuvânt al MS pentru Libertatea.
Cristina Țopescu era consilierul personal al secretarului de stat Horațiu Moldovan începând cu data de 27 noiembrie 2019, a precizat purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
Secretarul de stat Horațiu Moldovan a declarat că nu a văzut-o pe Cristina Țopescu dinainte de Anul Nou.
'Eu în ultimele 10 zile am fost în concediu, nu am mai văzut-o înainte de Anul Nou', a declarat chirurgul Horațiu Moldovan, potrivit observator.tv.
„Cristina Țopescu a fost consilieră în cadrul Ministerului Sănătății pe probleme de comunicare, am lucrat cu ea în fiecare zi, am avut o relație foarte bună, a fost un sprijin deosebit pentru noi, suntem consternați, nu aveam niciun fel de semn care să anunțe lucrul ăsta din activitatea pe care am avut-o împreună. Nu anunța nimic acest eveniment tragic', a mai spus Moldovan.
Vlad Voiculescu, invitat în ultima emisiune a Cristinei Țopescu, a vorbit cu Adriana Nedelea despre contractul pe care prezentatoarea TV îl avea cu Ministerul Sănătății și faptul că nu se știa la locul de muncă de dispariția acesteia.