Reacțiile vedetelor după moartea lui Alexandru Arșinel. Florin Călinescu: "E inegalabil ce a făcut în teatrul românesc"

.

Reacțiile vedetelor după moartea lui Alexandru Arșinel. Marele actor a murit azi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani. Vestea a îndurerat nespus lumea artistică, vedetele exprimându-și regretul cu privire la această pierdere imensă pentru lumea artistică.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Reacțiile vedetelor după moartea lui Alexandru Arșinel. Începând cu 29 septembrie, lumea artistică este mult mai săracă, după ce marele actor Alexandru Arșinel s-a stins din viață, la vârsta de 83 de ani. Persoanele apropiate acestuia, dar și colegii de breaslă au fost șocați și îndurerați de moartea sa, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Mirela Vaida, devastată de moartea actorului


Printre primii care au reacționat la moartea lui Alexandru Arșinel se numără Mirela Vaida, actriță a Teatrului de Revistă și apropiată a maestrului. Conform Fanatik, aceasta s-a declarat șocată la aflarea veștii, cu atât mai nult cu cât actorul a ajutat-o mult în carieră.

N-am procesat niciodată informaţia că maestrul Arşinel ar putea să nu mai fie, la fel cum nu am putut luni de zile să accept ideea că Stela Popescu nu mai e.

L-am aşteptat tot timpul pe maestrul Arşinel să se întoarcă acasă. Teatrul de Revistă era casa lui, el acolo reîntinerea, acolo nu mai avea nicio boală. Când începea să cânte, era ca un copil plin de bucurie, îi sclipeau ochii.

Sunt şocată…nu am vrut niciodată să accept că toată perioada se va termina aşa, nu am vrut să accept. Îi datorez foarte multe, m-a angajat, a crezut în mine, m-a distribuit în spectacole, mi-a dat un câmp de exprimare artistică, iar asta pentru mine a fost una dintre cele mai mari bucurii pe care o voi împărtăşi copiilor şi nepoţilor care nu îl vor vedea decât în filme. Sunt devastată.


Toţi colegii mei cred că simt acelaşi lucru, se simt debusolaţi. Ne simţim singuri şi trişti pentru că ne pleacă marii actori. Aveam spectacol peste două-trei zile la Teatrul de Revistă, nici nu ştiu ce o să facem dacă se mai joacă sau nu. Am mai pierdut o mare legendă a scenei româneşti. Dumnezeu să-l ierte’, a spus Mirela Vaida, pentru FANATIK.

Florin Călinescu, despre Arșinel: „Pentru revistă trebuie să îi mulțumim'

Reacțiile vedetelor la moartea lui Alexandru Arșinel. La rândul său, și maestrul Florin Călinescu și-a exprimat regretul cu privire la moartea lui Alexandru Arșinel, o mare pierdere pentru lumea artistică.


„Recunoștința este simplu de exprimat pentru că domnul Arșinel a profesat într-un gen foarte greu. Teatrul de proză, teatrul romantic, teatrul tragic adună un public specific. Pentru revistă trebuie să îi mulțumim, că e mai greu de făcut. Iar ce a făcut domnia sa acolo… trebuie să îi mulțumim. Este inegalabil ce a făcut cu Stela Popescu. Nu a mai existat așa ceva în istoria teatrului', a declarat Florin Călinescu la scurt timp după aflarea veștii morții actorului.

Dan Negru, moment emoționant cu Alexandru Arșinel


Și Dan Negru a ținut să marcheze acest moment trist, la scurt timp după moartea lui Alexandru Arșinel. Omul de televiziune a postat un filmuleț în care purta cu marele actor o discuție filosofică. Atunci, Dan Negru l-a întrebat pe marele actor ce i-ar răspunde lui Dumnezeu în ziua morții.

„I-aș spune: „Doamne, te-ai ținut de cuvânt! Îți mulțumesc că m-ai lăsat să mă plimb în lumea asta și bună, și rea. Și că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcături. Cu un lucru nu m-ai ajutat încă și îți spun în fiecare zi Doamne, ajută-mă! Și te rog ajută-mă ca Marilena (n. red. soția actorului) să se simtă mai bine! Ai obligația asta pentru că sunt corect cu tine. Mă închin în fața Ta în fiecare zi. Las-o pe Marilena să se simtă mai bine!', spunea Alexandru Arșinel.


Adrian Enache: „Am un milion de sfaturi de la ei'

Lângă doi TITANI. De astăzi, amândoi ne privesc cu dragoste și bunătate de Sus. I-am considerat mereu și pe Stela Popescu, și pe Alexandru Arșinel, părinții mei de suflet. Am învățat de la ei, am un milion de sfaturi de la ei pe care le păstrez în inimă ca pe cele mai de preț comori. I-am iubit, îi iubesc și mă rog Bunului Dumnezeu să-i țină în Lumina și Pacea Lui. Drum lin printre stele, nea Sandu!’, a scris Adrian Enache pe Facebook, alături de poză în care apare alături de Alexandru Arşinel şi Stela Popescu.


Florin Zamfirescu: „Era bolnav, era la sfîrșit…'

‘Ceea ce mă surprinde pe mine, o spun zâmbind așa, toată lumea cu ocazia decesului, plecării dintre noi, a unor personalități se miră îngrozitor. Arșinel era bolnav, era la sfârșit, se vedea se știa. Normal, când îți moare de 95 de ani, cum a murit mama, m-am dus și am plâns și am suferit, era firesc, și la Arșinel e același lucru. S-a sfârșit o lume cu el, cu Stela, cu cei care s-au dus și mulți actori de teatru, de film, acum a venit rândul nostru’, a transmis Florin Zamfirescu.


Alexandru Arșinel regretat și de politicieni

Și Gabriela Firea s-a numărat printre cei care au anunțat că „maestrul Alexandru Arșinel a plecat din această lume, lăsând în urma regretele noastre’. „Sunt onorată că în perioada în care am fost primar general am reușit să-i aduc o bucurie acordându-i titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului. Un gest mărunt pentru măreția domnului Arșinel. Transmit condoleanțe doamnei Arșinel și întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace!’, a scris Gabriela Firea.

De asemenea, și liderul PSD, Marcel Ciolacu, și-a exprimat regretul prin intermediul unui mesaj de condoleanțe.

„Teatrul și filmul românesc sunt de astăzi mai sărace fără maestrul Alexandru Arșinel! Va rămâne, însă, pentru totdeauna amintirea rolurilor memorabile pe care le-a interpretat și a replicilor savuroase care l-au făcut celebru’, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.