De ce refuză Alexandra Stan să-și cumpere casă în București și alege să stea cu chirie: "Și anul trecut am vrut să-mi cumpăr apartament, dar..."

.

Alexandra Stan locuiește cu chirie în București și refuză să-și cumpere casă. Nu banii sunt problema, se știe că Alexandra Stan a câștigat tot timpul foarte bine din muzică și a strâns o avere serioasă, ci altul este motivul pentru care cântăreața evită să facă acest pas.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Alexandra Stan s-a mutat în București și apăruseră zvonuri că și-a cumpărat casă, dar cântăreața neagă o astfel de investiție și dezvăluie că locuiește cu chirie. Artista în vârstă de 34 de ani nu se simte pregătită pentru un astfel de pas important și explică de ce preferă să stea cu chirie în Capitală, în loc să-și cumpere un apartament.

De ce preferă Alexandra Stan să stea cu chirie în București


Alexandra Stan s-a mutat recent în București, dar nu și-a cumpărat apartamentul în care locuiește, ci stă cu chirie.

„Nu, nu l-am cumpărat. Stau cu chirie deocamdată', a dezvăluit artista. Ea a explicat că preferă să locuiască în chirie deoarece îi place să schimbe des locația de resedință, deoarece se plictisește rapid.

Totuși, a menționat că s-a interesat în trecut de achiziționarea unei proprietăți, dar din cauza fluctuațiilor constante de pe piața imobiliară și a stilului său de viață, nu a luat încă această decizie.

„Și anul trecut am vrut să-mi cumpăr apartament. M-am interesat, dar nu știu ce să zic, că piața în momentul de față e în continuă schimbare și cum se construiesc o grămadă…. și mă tot gândesc că la cât de mult mă mut eu și cât de mult plec, chiar are sens?

Bine că într-adevăr, dacă te gândești la partea financiară, am oameni care mă sfătuiesc că mai bine să cumpăr, să îl închiriez.

Adică, nu știu, eu mă plictisesc foarte repede, eu m-am mutat în patru ani de trei ori, că mă plictisesc. Vreau altceva, nu știu ce mi-aș dori… mai degrabă o casă. Și mă gândesc. Dar nu sunt pregătită pentru casă, adică văd la ai mei ce înseamnă să ai casă, deci nu’, a mai zis Alexandra Stan într-un interviu pentru unica.ro.


Citește și:Irinel Columbeanu susține că relațiile cu femeile tinere i-au adus falimentul: „Când te gândești că ești șmecher, mi se urcase la cap. Fostul milionar trăiește acum în azil

Citește și:Cristina Bâtlan și-a angajat o asistentă din cauza programului încărcat: „Nu mai am timp pentru mine. Cum arată o zi din viața antreprenoarei

Alexandra Stan a început să economisească bani

Alexandra Stan spune că a început să se concentreze mai mult asupra gestionării banilor. Deși a recunoscut că a avut norocul de a nu fi nevoită să fie strictă cu bugetul până acum, a dezvăluit că își dorește să fie mai responsabilă din punct de vedere financiar.


„Acum, de vreun an, am început să fiu chivernisită pentru că vreau să-mi impun chestia asta. Nu am fost niciodată recunosc, dar mi-a și dat Dumnezeu norocul ăsta să nu trebuiască să număr fiecare ban. Și sunt recunoscătoare pentru chestia asta, dar e o ambiție de-a mea personală, pentru că e nevoie.

M-am uitat și la podcasturi pe online, podcasturi de disciplină financiară, pentru că vreau să am chestia asta. Dar nu e vorba neapărat de a strânge bani, e vorba pur și simplu să fii smart și să nu cheltui, să dai bani altor oameni, înțelegi, altor companii. De ce? Mai bine fac altceva cu banii ăia, cumpăr ceva’, a mai explicat vedeta.


Câți bani a câștigat Alexandra Stan până acum din muzică

Despre Alexandra Stan se știe că e una dintre cele mai bine plătite artiste de la noi, iar sumele vehiculate în presă pentru concertele sale din străinătate au fost imense. Presa a scris în 2013 că Alexandra Stan ar fi câștigat 1,5 milioane de euro în doar 4 ani.

Onorariul ei la vremea respectivă era de 6.000 de euro pentru un concert în țară și de 20.000 de euro în străinătate.

Invitată la emisiunea ’40 de întrebări cu Denise Rifai’, acum ceva timp, Alexandra Stan a dezvăluit ce onorariu are pentru concertele sale.


‘În America a fost un turneu de 12 concerte, în 10 state. Adevărata valoare a fiecărui concert era de 40.000 de dolari, dar eu știam că e 7.000 de dolari, pentru că pe mine mă mințeau și mi se furau foarte mulți bani în perioada aceea.


În România, onorariul era mai mare, vreo 10.000 de euro. Adevărata mea valoare? Am reușit să mă mențin așa între 8.000 și 12.000 – 15.000 de euro. La evenimentele private se plătește mai bine. De exemplu, pentru un recital de jumătate de oră în India, am luat 30.000 sau 25.000, depinde.

Nu am fost niciodată cea mai bine plătită artistă din România, dar cred că cel mai greu este să te menții. Ce e cu adevărat important este că deși eu nu am știut niciodată realitatea primilor ani, eu nu am știut niciodată cât luam atunci, doar bănuiesc acum, am reușit să mă mențin pe o medie în ultimii 10 ani, ceea ce e foarte important’, a declarat Alexandra Stan în emisiunea ’40 de întrebări cu Denise Rifai’, făcând referire și la perioada în care fostul ei impresar îi dădea doar o parte din onorariul câștigat de ea la concerte.