De ce i-a refuzat Diana Munteanu avansurile lui Enrique Iglesias, în anii 2000: "Acum regretă, dar atunci era foarte îndrăgostită de..."

.

Este celebră povestea de dragoste neîmpărtășită dintre Diana Munteanu și Enrique Iglesias, din anii 2000. Idol al femeilor din lumea întreagă la vremea aceea, Enrique se îndrăgostise lulea de Diana, doar că românca i-a refuzat categoric avansurile. Mircea Zara, unul dintre cei mai vechi VJ din România și fost coleg al Dianei Munteanu, la vremea aceea, la MTV, a povestit de ce l-a refuzat blonda pe celebrul latino lover.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Postul muzical de televiziune MTV s-a lansat în România, cu surle și trâmbițe, pe 15 iunie 2002. Cu acea ocazie, Enrique Iglesias a fost invitat la noi în țară, să susțină un concert pe stadionul Lia Manoliu și a avut prilejul să o cunoască și pe Diana Munteanu de care s-a îndrăgostit lulea.

De ce l-a refuzat Diana Munteanu pe Enrique Iglesias


Înainte de lansarea MTV în România, Diana Munteanu a fost trimisă la Londra, pentru a-i lua un interviu lui Enrique Iglesias. Interviul urma să fie difuzat în ziua lansării postului și să fie un intro pentru marele concert al solistului latino, de pe stadionul Lia Manoliu, din București.

Aceea a fost perioada în care fiul cel mic lui Julio Iglesias a făcut o pasiune fulgerătoare pentru românca noastră, însă Diana Munteanu nu i-a răspuns avansurilor pentru că era îndrăgostită-lulea de Lucian Becali, nepotul lui Gigi Becali, după cum dezvăluie acum Mircea Zara în podcastul lui Speak. Diana și Lucian au fost împreună aproximativ doi ani.


„A venit partea MTV-ului, când au început Europe Music Awards-urile cu noi. Cu Enrique, cu Diana, măăăăi, ce povești! Ce, zici de Enrique și Diana?’, l-a întrebat Zara pe Speak, căci acesta din urmă încerca să-l descoase, din priviri.

„Daa, daaa! Ce istorie frumoasă și ce poveste frumoasă a fost. Din păcate, nu s-a concretizat în final, deși cred că el și-ar fi dorit. Cea care a zis NU a fost Diana. Din păcate. Și cred că dacă mă întrebi și o întrebi și pe Diana, și acum regretă’, a spus Zara.


Dar ea de ce a zis nu?’, a întrebat Speak. „Ea era, la momentul acela, foarte îndrăgostită de Lucian Becali’, a mai spus Zara, potrivit libertateapentrufemei.ro.

Citește și: Angela Gheorghiu și iubitul ei cu 22 de ani mai tânăr au aniversat 9 ani de relație: „Tu ești și vei fi mereu totul pentru mine!’

Citește și: Ce spune Dana Budeanu despre femeile care nu gătesc de Paște: „Numai amețitele…’

Citește și: Cum arată casa Irinei Rimes. Design-ul interior a fost inspirat dintr-o amintire din copilărie


Enrique Iglesias este de 22 de ani cu Anna Kournikova

Enrique Iglesias are o relație, din 2001, cu fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova, cu care s-ar fi căsătorit, în secret, abia în 2020. Împreună au trei copii.

Diana Munteanu nu și-a mai expus viața privată după divorțul de fostul fotbalist dinamovist, Claudiu Niculescu. Cei doi au împreună un băiat, David, care în iunie va împlini 14 ani.


Cum se menține Diana Munteanu în formă la 43 de ani

În vârstă de 43 de ani, frumoasa prezentoare TV continuă să aibă un aspect fizic de invidiat. De altfel, blondina susține că este în cea mai bună formă din viața ei.

„Presupune o disciplină pe care mi-am format-o singură, ore de antrenament, ceva restricţii în ceea ce priveşte mâncarea, dar eu am făcut din toate astea un stil de viaţă. Şi nu mai pare deloc un sacrificiu! Mă simt bine în pielea mea, probabil sunt în cea mai bună formă a mea!’, a declarat Diana Munteanu.


Nu prea mai consum carne, dar mănânc foarte mult peşte, foarte multe salate, fructe şi legume în toate formele lor, fructe. Oricând poate lipsi carnea din meniul meu, dar niciodată salata. Am renunțat la carnea de pui.

Pur şi simplu nu o mai pot mânca. Şi am renunţat aproape de tot şi la cea de vită, am impresia că organismul meu nu o mai suportă. Singurul desert la care nu pot renunţa este îngheţata, spunea Diana Munteanu, pentru csid.ro.